În religia creştină, seara de 31 octombrie e cunoscută şi ca Seara/ Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, momentul în care se comemorează morţii, sfinţii şi martirii. De asemenea, focusul acestei sărbători era de a folosi umorul şi ridicolul pentru a face faţă puterii morţii.

Improvizează-ți un costum de Halloween și accesorizează-l cât mai original

Principalele activităţi ale Halloween-ului sunt deghizarea, decorarea caselor, sculptarea dovlecilor, coptul merelor şi plăcintelor, ca să numim doar câteva. Iar cand vine vorba de costume, imaginaţia trebuie antrenata la maximum.

Cum să îți faci costum de Halloween din doar câteva accesorii

  • Colier Daisy.Jewelry, 18 lei
  • Colier choker Saari, 40 lei
  • Brăţară Sapunjustpure, 15 lei
  • Inel Vibeke, 8 lei
  • Inel Alamoniquecreations, 12 lei
  • Cercei Mssdelilah, 40 lei
  • Pandantiv Claus122, 10 lei
  • Cercei Fimomimo, 21 lei

Pentru cei care tratează acest subiect cu seriozitate și vor să pună un accent deosebit chiar și pe micile detalii, iată bijuteriile statement, toate hand-made, ce vor ieşi cu siguranţă în evidenţă în orice costumaţie pe care o vei alege.

Cum să îți faci costum de Halloween din doar câteva accesorii

  • Colier Vibeke, 20 lei
  • Pandantiv Merica, 20 lei
  • Pandantiv Swarovskibijoux, 87 lei
  • Inel DDJewelry, 400 lei
  • Pandantiv EmilyRay, 30 lei
  • Brăţară BogdanPiele, 27 lei
  • Brăţară Sandrashop, 20 lei
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.