Mergi direct la conținut »
Cum să te pregătești pentru primul an de facultate  (PUBLICITATE)
Ştiri Libertatea > Ştiri > Cum să te pregătești pentru primul an de facultate (PUBLICITATE)

Cum să te pregătești pentru primul an de facultate (PUBLICITATE)

Ai intrat la facultate? Felicitări, bobocule! Probabil că pe lângă fericire te încearcă și alte stări, unele chiar contradictorii - de nerăbdare să începi noul drum și de anxietate în fața necunoscutului.  

Într-adevăr, cea mai grea parte a trecut, dar acum că ești student cu acte în regulă ai și responsabilitățile aferente. Pregătirea pentru primul an de studenție este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru tine. Documentează-te din timp, asigură-te că știi ce ai de făcut și ce opțiuni ai, mai ales în cazul cazării. 

Poate că ai ales Capitala, unde găsești căminele de stat, caminele private din Bucuresti și locuințele de închiriat în zone și la prețuri accesibile tuturor. Poate că preferi un alt oraș sau o altă țară pentru a-ți continua studiile. Indiferent de alegere, acest scurt ghid te poate ajuta să-ți faci ordine în priorități.  

1. Fii la curent cu noutățile facultății 

O mare parte din sarcinile pe care le ai de îndeplinit va fi comunicată de către facultatea ta, înainte de începerea anului universitar. De la ce opțiuni de cazare ai, la cum să aplici pentru burse și să te înscrii într-o asociație studențească, poți afla care sunt beneficiile tale și tot ce trebuie să faci pentru ele de de pe website-ul facultății sau contactând departamentul administrativ al acesteia. Adună informațiile și garantează-ți confortul în aventura care te așteaptă.  

2. Decide unde vrei să locuiești  

Aceasta nu este o alegere ușor de făcut. Îți poate fi de ajutor să te consulți cu prietenii și membrii familiei care au fost la facultate și au experiența vieții departe de casă. Vei afla că trebuie să iei în considerare resursele financiare și stilul de viață specific fiecărei opțiuni. Nu în ultimul rând, află mai multe despre variantele disponibile și fă-ți o idee proprie despre toate acestea.    

Căminele universității 

Celor mai mulți studenți admiși pe locurile la buget le este alocat un loc în căminele studențești, pentru care trebuie să depună o cerere oficială. 

Pentru viața ta socială, să locuiești în cămin, alături de sute de studenți este o modalitate excelentă de a cunoaște oameni care îți pot deveni prieteni buni, poate chiar viitori colegi de cameră sau apartament în anii următori. 

Dacă vei fi pentru prima dată departe de casă, experiența din cămin poate fi și o bună pregătire pentru viața pe cont propriu, cu beneficiul că această independență nu vine și cu grija facturilor sau a unei chirii mari. Plus că orice problemă sau defecțiune ar apărea nu cade în responsabilitatea ta, ci va fi rezolvată de administrația căminului.

Căminele private

O a doua posibilitate este cazarea într-un cămin studențesc, opțiune din ce în ce mai populară și în România. 

Facilitățile sunt similare cu cele din căminele de stat – camera și baia private, bucătăria și zonele de agrement la comun – dar standardele sunt superioare. Varietatea este uimitoare: de la camere cu 6 locuri, la studiouri amenajate pentru o persoană, cu diferite pachete de beneficii. 

Dacă te decizi pentru această opțiune, vezi care sunt specificațiile pentru fiecare tip de cazare și asigură-te că știi ce îți este oferit – dacă și ce facturi sunt incluse în costul lunar, dacă e nevoie să plătești avans și cât etc. Înainte de a semna, pune toate întrebările care îți vin în minte legat de viitoarea ta locuință. 

Locuințe cu chirie  

Alții preferă să se mute direct într-un apartament, cu unul sau mai mulți  prieteni. 

Uneori va fi alegerea ta – dacă ești o persoană matură care dorește, de exemplu, propriul spațiu de locuit, în afara campusului universitar sau departe de vacarmul vieții de cămin. Alteori, este posibil să nu fie o decizie, ci o consecință – nu toate universitățile sunt în măsură să garanteze un loc în cămin pentru toți studenții de anul întâi, mai ales dacă ai întârziat cu cererea de cazare.

Partea cea mai atrăgătoare este posibilitatea de a-ți alege zona în care vrei să locuiești și cu cine, însă vine cu un cost mai mare și cu responsabilități. 

3. Împrietenește-te cu viitorii colegi 

Odată ce știi grupa de care aparții, nu te sfii să abordezi câțiva dintre viitorii colegi și colege. Poți crea un grup online în care să-i adaugi pe cei care sunt de acord să facă parte din mica voastră comunitate. 

Vei vedea că acest pas este util tuturor, pentru că majoritatea se confruntă cu aceleași griji ca și tine. Pe grup puteți socializa, împărtăși noutăți, preocupări și posibile soluții și lega prietenii. Astfel, la începutul anului de studiu te vei simți mult mai confortabil alături de colegii de grupă. 

4. Ia legătura cu viitorul coleg/ viitoarea colegă de cameră 

Ca și în cazul colegilor de grupă, odată ce afli cu cine vei locui, să iei legătura cu viitorul coleg sau viitoarea colegă de cameră te va ajuta să ai mai puține emoții și să te simți mai pregătit pentru noul început. 

Vorbiți despre felul vostru de a fi, ce vă place și ce vă deranjează în general și în spațiul personal și despre lucrurile pe care intenționați să le aduceți. Nu contează dacă faceți asta online, la telefon sau prin altă metodă – cu siguranță se va bucura că ai luat inițiativa de a vă cunoaște. Iar dacă locuiți destul de aproape, vă puteți întâlni personal. 

5. Stabilește-ți câteva obiective 

Urmează un nou capitol din viața ta și încă ai timp să te gândești la ce ai de făcut și să te pregătești, așa că acordă-ți timp să listezi ce realizări vrei să ai din punct de vedere academic și cum ai vrea să decurgă viața ta de student. Această listă poate suferi modificări considerabile odată ce începi facultatea și intri „în pâine”, dar va contribui la confortul tău mental și te poate motiva să te ții de treabă. 

Poate că ai emoții în fața necunoscutului, cu atât mai mult dacă urmează să te muți de acasă și să fii înconjurat de străini. Nu-ți face griji! Majoritatea oamenilor își amintesc cu drag și nostalgie de anii studenției, iar șansele ca și pentru tine să devină cea mai frumoasă perioadă din viața ta sunt foarte mari. 

Surse foto: pexels.com

 
 
Close
Close
Închide