Cum a scăpat Dănuţ Andruşcă, ministrul emoţionat al Economiei, de dat explicaţii în faţa Parlamentului

Comentează
Moțiunea împotriva ministrului Economiei, Dănuț Andrușcă

Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, a scăpat de dat explicaţii în faţa Parlamentului, în ce priveşte domeniul pe care îl gestionează. Liberalii au solicitat conducerii Camerei Deputaţilor să îl invite la "Ora Guvernului", însă membrii PSD au găsit o scăpare "religioasă". În următoarele două zile de luni, sunt sărbătorite Rusaliile catolice şi cele ortodoxe, iar în cea de-a treia săptămână are loc "Ora prim-ministrului", conform Regulamentului. Liderii PSD au spus, în spirit de glumă, că Dănuţ Andruşcă a primit "ajutor divin".

Fiecare zi de luni din programul Camerei Deputaţilor este destinată membrilor Guvernului. În prima luni din lună, premierul este chemat în Parlament, iar în celelalte trei săptămâni sunt chemaţi miniştrii, pe rând, la solicitarea grupurilor parlamentare. Pentru lunea viitoare, liberalii l-au chemat pe ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă.

Liderii PSD au respins solicitarea PNL, găsind un motiv "religios", dar regulamentar.

"El nu poate să fie săptămâna viitoare pentru că e liber şi în regulament scrie negru pe alb - 'Ora Guvernului' se desfăşoară în ziua de luni. Luni, pe 21 mai, sunt Rusaliile catolice, iar lunea următoare sunt Rusaliile noastre. După aceea, conform regulamentului, în prima luni din fiecare lună este 'Ora premierului'. Pe 11 iunie este rândul PMP să propună, dar probabil că PNL şi PMP vorbesc între ei şi stabilesc", a declarat secretarul Camerei Deputaţilor Georgian Pop.

Art. 205(1) În timpul sesiunilor ordinare, în fiecare zi de luni, cu excepţia zilei destinate orei prim-ministrului, de regulă, între orele 16.00-18.00, se desfăşoară dezbateri politice, cu participarea a 2 miniştri, pe teme politice de interes major bine definite. Dezbaterile politice se organizează la solicitarea grupurilor parlamentare din opoziţie şi majoritatea parlamentară, alternativ. La şedinţă participă şi miniştrii care nu au răspuns, la termen, la 3 întrebări.

Cum lunea viitoare, în 21 mai, sunt sărbătorite Rusaliile la catolici, parlamentarii şi-au luat liber, aşa că Dănuţ Andruşcă scapă de prezenţa în Camera Deputaţilor. Situaţia este valabilă şi pentru 28 mai, când sunt Rusaliile la ortodocşi. Şi pentru că în acelaşi Regulament este prevăzută şi Ora premierului, Dănuţ Andruşcă mai evită o săptămână raportul în Parlament.

Art. 206(1) O dată pe lună, de regulă în prima zi de luni a fiecărei luni calendaristice, se desfăşoară dezbateri politice cu participarea prim-ministrului, pe probleme de interes major pentru viaţa politică, economică şi socială. Dezbaterile politice se organizează atât la solicitarea grupurilor parlamentare, cât şi la solicitarea prim-ministrului, alternativ.

Ca atare, prima zi în care Dănuţ Andruşcă ar putea fi chemat, din nou, în Parlament, este luni, 11 iunie.

Alţi miniştri nu au avut o problemă cu prezenţa în Parlament. Situaţia ministrului Economiei este, însă, deosebită pentru că, încă de la audiere, Dănuţ Andruşcă s-a evidenţiat prin emoţii şi bălbăieli, dând dovadă de lipsă de experienţă. De la învestire, Dănuţ Andruşcă nu a mai vorbit public şi a refuzat să răspundă jurnaliştilor.

Citeşte şi: Apogeul creşterii economiei în România s-a încheiat (Bloomberg)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
MONDEN
Alin Alexuc Ciurariu la Asia Express 2026, emisiune difuzată de Antena 1
7 sept.
Cine este Alin Alexuc Ciurariu de la Asia Express 2026. Face echipă cu Gabi Torje la Antena 1
Gabriela Cristea | Foto: Instagram
7 sept.
Decizia luată de Gabriela Cristea după ce a slăbit peste 30 de kilograme: „Am avut probleme mari. Mi-am făcut analize”
POLITIC
Cristian Deliorg
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Sala de ședințe a CSAT, Nicușor Dan stă în centrul ei, la un pupitru
7 sept.
Buget record de 5% din PIB pentru Apărare și achiziții prin programul SAFE. Ce a decis CSAT după o ședință de 3 ore
Ultimele știri
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu 2 miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
06:46
Nu purtați aceste haine în avion! Avertismentul specialiștilor
06:35
Rusia a reluat atacurile cu drone asupra Kievului, după ce pauza ordonată de Vladimir Putin a expirat
06:29
Cât durează un duș perfect. Răspunsul experților
TRENDING
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
7 sept.
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
7 sept.
Val de aer tropical în România, apoi răcire cu ploi și vijelii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 7-20 septembrie 2026
7 sept.
Horoscop 8 septembrie 2026. Berbecii au șansa de a înțelege care dintre relațiile din mediul de la serviciu contează și ar trebui să fie protejate
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un avion de pasageri care zboară printre arțarii de toamnă din pădure. Vedere de jos
7 sept.
Destinațiile preferate de români pentru ultima vacanță din lunile calde din 2026. Spania detronează Italia în topul căutărilor
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție - Imagine cu o tânără fericită, îmbrăcată cu haine groase, și viruşi stilizaţi pe fundal galben, în jurul ei, sugerând conceptul de imunitate puternică
7 sept.
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție
Rareș Năstase
7 sept.
„Acolo unde nu ajunge brațul legii, e mai bine să taci!” Rareș Năstase lansează un thriller tulburător inspirat din cazurile reale anchetate la „România, te iubesc!”
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
default
24 aug.
Confort și siguranță în avion. Ce încălțăminte să nu porți când călătorești
De ce face frigiderul gheață. Sursă foto: Shutterstock
27 aug.
De ce face frigiderul gheață
Un colaj cu un castel restaurat
7 sept.
Castelul Mikó din Olteni, Covasna, replica transilvăneană a Palatului Élysée din Paris, restaurat și redat circuitului turistic cu ajutorul fondurilor europene
Arhiva foto
7 sept.
Ce spune Nicușor Dan despre bursele sociale și programul Masa Caldă: „Putem să tăiem din multe alte locuri”
Un polițist cu vestă antiglonț, în timp ce încearcă să deschidă ușa unei mașini de Poliție
7 sept.
Moldoveanul căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
Un avion Wizz Air, în timp ce decolează de pe aeroportul Otopeni
7 sept.
Concedieri colective la Wizz Air: peste 170 de salariați din bazele de la București, Iași, Cluj și Craiova ar urma să fie afectați - surse
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?