Să spunem, de la bun început, că Direcţia Naţională Anticorupţie este o organizaţie juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, specializată în combaterea corupţiei la nivel înalt şi mediu.
Adică: autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale (cu excepţia celor de la nivelul oraşelor şi comunelor), demnitari publici de nivel înalt şi mediu (guvernanţi, parlamentari, conducerea Băncii Naţionale a României etc.), jurişti, militari şi poliţişti (ofiţeri), personal vamal, personalul regiilor autonome de interes naţional, membrii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi ş.a.
Aşadar, DNA investighează faptele de corupţie “ca expresie a relaţiei dintre autorităţi şi cetăţeni”. Ca să sesizezi DNA, trebuie să te afli (sau să sesizezi că o altă persoană se află) în postura cetăţeanului-victimă a corupţiei unui reprezentant al autorităţii publice.
Infracţiunile clasice de corupţie sunt luarea şi darea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenţă, cumpărarea de influenţă.
Faci notificări scrise sau mergi în audienţă
Dacă te afli în această situaţie şi vrei să sesizezi DNA, o poţi face pe următoarele căi:
Cuprins:
Pentru a putea fi luată în considerare, sesizarea trebuie să conţină numele şi prenumele tău, datele de identificare (adresă, CNP), indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut, descrierea faptei, indicarea mijloacelor de probă, data şi semnătura (un formulartip găseşti pe site-ul DNA: www.pna.ro).
Mai poţi sprijini DNA şi semnalând fapte de corupţie. Deosebirea dintre “a sesiza” şi “a semnala” constă în faptul că informaţiile aduse la cunoştinţă vor fi folosite de către procurori în măsura în care vor fi considerate utile şi concludente.
Pentru a semnala fapte de corupţie ai la dispoziţie adresa de e-mail: anticoruptie@pna. ro şi telefonul anticorupţiei: (004)021.312.73.99, care funcţionează continuu.