Pe 12 iunie, fiul lui Gino Iorgulescu ar putea scăpa de încă 8 luni de închisoare din ultima condamnare, de 8 ani şi 8 luni, pe care a primit-o pentru că a urcat drogat la volan şi a ucis un om cu maşina. Decizia va fi luată de un complet de divergenţă, după ce miercuri, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti n-au putut ajunge la un consens. În prima instanţă, Iorgulescu jr primise 15 ani şi 8 luni de închisoare.
Cuprins:
Avocaţii angajaţi de Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal din România, luptă pe toate fronturile pentru a îmbunătăţi situaţia juridică a fiului său. Şi asta, în condiţiile în care instanţele din Italia refuză, în mod repetat, extrădarea lui Iorgulescu jr, care ar suferi de o „afecțiune psihiatrică ireversibilă”, după cum preciza, într-o postare publică, unul dintre avocaţii italieni care l-au apărat.
În România, după ce au obţinut casarea deciziei prin care fusese condamnat pentru omor, avocaţii au încercat să-l scape pe Mario Iorgulescu de o condamnare mai veche, pentru complicitate la lipsire de libertate, şi au cerut revizuirea ei, dar Curtea de Apel Bucureşti le-a respins cererea definitiv, în februarie anul acesta.
O lună mai târziu, a fost depusă o contestaţie de anulare în dosarul accidentului mortal din septembrie 2019.
La termenul de miercuri, avocatul Virgil Boglea a explicat, în sala de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti, că Mario Iorgulescu nu trebuia condamnat şi pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor altor substanţe, întrucât fapta era prescrisă din septembrie 2024, cu trei luni înainte de ultima decizie de condamnare.
Procurorul de şedinţă, la rându-i, a cerut respingerea contestaţiei, explicând că, din octombrie 2023, când Iorgulescu jr a primit prima condamnare definitivă, şi până în iunie 2024, când ÎCCJ a casat această decizie, cursul prescripţiei răspunderii penale a fost întrerupt, pentru că, potrivit Codului Penal, în acest interval, de opt luni şi 12 zile, nu putea curge decât termenul de prescripţie a executării pedepsei.
Cu trei săptămâni în urmă, pe 8 mai, când instanţa a verificat dacă această contestaţie e admisibilă, din punct de vedere procedural, preşedintele completului, judecătorul Valentin Mihai, a opinat pentru respingerea ei, ca inadmisibilă. El a motivat că ÎCCJ a decis, în vara trecută, rejudecarea doar pentru fapta constând în uciderea unei persoane, nu și cu privire la infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor altor substanţe.
Însă cealaltă judecătoare din complet, Violeta Georgescu-Ashemimry, a decis admiterea contestaţiei, în principiu. Aşa că a fost nevoie de al treilea judecător, Adina Radu, care a înclinat balanţa în favoarea lui Mario Iorgulescu. În opinia lor majoritară, cele două judecătoare au subliniat că „instanţa de apel care a pronunţat decizia penală atacată de contestator nu a dezbătut şi nici nu a analizat chestiunea vizând intervenirea prescripţiei răspunderii penale în privinţa acuzaţiei” de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor altor substanţe.
Miercuri, la judecarea contestaţiei, după ce avocatul şi procurorul şi-au prezentat noile argumente, primii doi judecători din complet s-au retras pentru deliberare, dar după 25 de minute s-au întors în sală, anunţând că, din nou, n-au ajuns la niciun consens şi că e nevoie iar de completul de divergenţă.
La prezidiu a urcat a treia judecătoare. Av. Boglea şi procurorul de şedinţă şi-au expus din nou argumentele iar la final, instanţa a anunţat că va pronunţa decizia în data de 12 iunie.
În noaptea de 7/8 septembrie 2019, aflat sub influența drogurilor și a alcoolului, fiul președintelui LPF a urcat la volanul unui bolid de lux şi, cu 143 km/h, a intrat pe contrasens, izbind frontal maşina condusă de Daniel Vicol, care a murit pe loc.
Mario Iorgulescu a fost acuzat de omor, iar în februarie 2023, Tribunalul București l-a condamnat la 15 ani și 8 luni închisoare: 14 ani pentru omor, plus o treime din pedeapsa de 2 ani, pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, la care s-a adăugat o treime din condamnarea de 3 ani primită într-un dosar mai vechi, pentru complicitate la lipsire de libertate.
În apel, pe 18 octombrie 2023, Iorgulescu a primit 12 ani pentru omor și, la final, el a rămas cu o pedeapsă rezultantă de 13 ani şi 8 luni de închisoare.
Părea ca procesul s-a încheiat definitiv, dar în iunie anul trecut, ÎCCJ a decis, cu majoritate, anularea deciziei de condamnare, pe motiv că Iorgulescu jr nu trebuia judecat pentru omor, căci „situaţia, de fapt, relevă un accident rutier”.
Dosarul s-a întors la Curtea de Apel București care, în consens cu decizia ÎCCJ, a decis ca Iorgulescu să fie judecat pentru ucidere din culpă, iar în decembrie anul trecut, l-a condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare: 7 ani (pedeapsa maximă) pentru ucidere din culpă, plus câte o treime din celelalte două pedepse.
Dacă pe 12 iunie i se va admite contestația în anulare formulată împotriva acestei decizii, Iorgulescu jr va scăpa de pedeapsa pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, adică de încă 8 luni de închisoare din condamnare.
În ziua de 7 septembrie 2019, Mario Iorgulescu, care avea 24 de ani, a mers la o petrecere în satul Gulia, de lângă Bucureşti. Aici, povestesc martorii audiaţi de magistrați, el a stat la grătar, a băut vin şi a jucat poker.
În jurul orei 23:00, a aflat că prietena lui, cu care se certase cu o zi în urmă, se distra într-un club din Herăstrău. A devenit nervos, a început să se certe cu ea la telefon, iar în jurul orei 3:00, a urcat la volanul mașinii primite cadou de la tatăl său, un Aston Martin de 300.000 de euro, cu un motor de 700 de cai-putere, şi a plecat în trombă spre clubul din Herăstrău.
La intrarea în București, pe şoseaua Chitilei, a intrat pe contrasens şi, având 143 km/h, a izbit frontal autoturismul condus de Daniel Vicol, care avea tot 24 de ani. Acesta a murit pe loc, iar doi copii au rămas orfani de tată.
Mario Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l şi, conform rechizitoriului, în mostrele biologice recoltate de la el au fost depistate: „cocaină și metabolit; diclofenac (metaboliți); fentanil”. Potrivit analizelor toxicologice, şi victima Daniel Vicol era sub influenţa cocainei.
După accident, Iorgulescu jr a fost scos din mașină de oamenii care s-au oprit, ca să ajute. „Era cooperant, spunea că îl doare burta și întreba repetat dacă a murit cineva”, a declarat, la proces, o martoră, asistentă medicală. „Toți încercau să îl liniştească, iar atunci ne-a rugat să îl sunăm pe tatăl lui și ne-a dat numărul, îl știa pe de rost.”
Dus cu salvarea la Spitalul Elias, tânărul a fost internat cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral minor, politraumatism, traumatism forte abdominal” și a fost operat.
Pe 23 septembrie 2019, Gino Iorgulescu și-a externat fiului, pe propria răspundere si, cu o salvare de stat chemată de un medic de la Elias, l-a dus la Aeroportul Băneasa, de unde, cu o aeronavă închiriată de la o companie din Turcia, a decolat cu el spre Italia.
Aici, Mario Iorgulescu a fost dus la Policlinica San Donato Milanese. După două săptămâni, pe 7 octombrie, el a fost externat, potrivit datelor din dosar, cu „autonomie completă motorie și alimentară/nutritivă, conștient, cu tulburări importante de somn și fluctuații ale stării de spirit”. De atunci, el a trecut prin cel puțin alte cinci clinici din Italia.
În aproape șase ani, câți au trecut de la accident, autoritățile din România n-au reușit să-l mai aducă în țară pe Mario Iorgulescu. El e dat în urmărire generală de Poliție. În octombrie anul trecut, Curtea de Apel din Milano a respins, pentru a patra oară, cererea de extrădare a lui în România.
„Nu vreau să mă întorc în România. Mi-aș dori să fiu condamnat cu suspendare și să îmi fac pedeapsa în Italia”, declara, în noiembrie 2022, Mario Iorgulescu, într-un interviu pentru Fanatik.ro.
Tot atunci, el a stat de vorbă și cu jurnaliștii de la spynews.ro, cărora le-a declarat: „Eu nu sunt un criminal, am făcut o greșeală și vreau să profit de acest moment să îmi cer iertare față de toată lumea, mai ales față de familia care a rămas fără un membru din cauza mea. Le transmit sincere condoleanțe.”
În martie 2023, Iorgulescu jr a apărut și la PRO TV, susţinând: „Vă garantez că eu nu o să fac o zi de puşcărie. Pentru că sunt protejat de statul italian, care îmi recunoaşte actele medicale.”
NECULAI52 29.05.2025, 00:28
Nu durează mult și, va cere despăgubiri!
Toni2 29.05.2025, 00:31
Tergiversarea acestui caz de omor este suspectă, daca era implicat un om fără bani criminalul era demult în pușcărie.
Burdujel 29.05.2025, 01:15
Banii cumpara orice. Avand in vedere deficitul bugetar pensiile speciale nesimtite trebuie eliminate.
Madaliques82 29.05.2025, 01:28
Încă o dovadă că "justiția" e pentru fraieri....mi-e scârbă...și când mă gândesc că am ieșit în stradă și mi-am luat gaze în nas pentru această justiție..pff
tarnaveanu 29.05.2025, 01:34
Ce se poate comenta despre gunoiul ăsta, despre gunoiul de tac-su și gunoaiele corupte din justiție. De mirare că încă se mai scrie despre cazul ăsta, toată lumea pare cumpărată. Urâtă lume