„Nu are niciun sens”, a spus ea. „Este cea mai drăguță persoană pe care am cunoscut-o vreodată”.
„Chiar nu știu ce s-a întâmplat”, a adăugat ea. „Era un om bun. Avea grijă de copiii lui și de tot.”, potrivit NBC News.

Ea a spus că unii membri ai familiei se îndreptau din Texas către New Orleans.

Cumnata lui Shamsud-Din Jabbar, autorul atacului din New Orleans, spune că acesta „era un om bun”. „Nu are niciun sens. Era cea mai drăguță persoană”
Shamsud-Din Jabbar, 42 de ani, este atacatorul din New Orleans, Foto: Texas Department of Public Safety

Cel puțin zece oameni au murit în noaptea de Anul Nou într-un incident armat pe cea mai animată stradă din New Orleans. Potrivit unui martor, o camionetă a intrat cu viteză mare în mulţimea de pe Bourbon Street, din Cartierul Francez, iar apoi şoferul a coborât şi a început să tragă cu o armă, poliţia răspunzând la foc.

FBI a identificat suspectul atacului mortal de miercuri din New Orleans ca fiind Shamsud-Din Jabbar, de 42 de ani, din Texas, potrivit CNN și BBC. Suspectul, care ar fi servit anterior în armata americană, potrivit a doi oficiali americani, avea cu el un steag ISIS la momentul incidentului.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
S-a aflat totul! Incredibil ce avere are, de fapt, Elena Lasconi și ce salariu încasează, la Primăria Câmpulung. Deține șapte terenuri, trei apartamente și o casă
Viva.ro
S-a aflat totul! Incredibil ce avere are, de fapt, Elena Lasconi și ce salariu încasează, la Primăria Câmpulung. Deține șapte terenuri, trei apartamente și o casă
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Cum se spală corect pernele la mașina de spălat, fără să le deteriorezi. Trucul banal pe care puține gospodine îl pun îl aplicare
FANATIK.RO
Cum se spală corect pernele la mașina de spălat, fără să le deteriorezi. Trucul banal pe care puține gospodine îl pun îl aplicare
Directă din fire, Dana Budeanu a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. După ce l-a numit ”fătălău în pantaloni roșii” în fața tuturor, acum a spus clar: ”Până la o limită...” Nimeni nu se aștepta la ce a urmat

Yannis, băiețelul de 4 ani dat dispărut în Craiova, a fost găsit mort pe un câmp. Bunica micuţului alertase poliţia cu doar câteva ore înainte
Observatornews.ro
Yannis, băiețelul de 4 ani dat dispărut în Craiova, a fost găsit mort pe un câmp. Bunica micuţului alertase poliţia cu doar câteva ore înainte
Horoscop 13 ianuarie 2025. Peștii au mai multe resurse interioare decât cred și nici nu e nevoie de vreun efort special ca să le descopere
HOROSCOP
Horoscop 13 ianuarie 2025. Peștii au mai multe resurse interioare decât cred și nici nu e nevoie de vreun efort special ca să le descopere

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI