Reacții pe bandă rulantă

UPDATE ora 22.15: Fostul ministru al Justiției și judecător al CCR, Tudorel Toader, a spus că decizia Curții de Apel Ploiești „nu are absolut niciun efect”, pentru că instanţa superioară o va invalida. El a precizat la Digi24 că niciun judecător nu a decis împotriva hotărârilor CCR, care sunt definitive și obligatorii și că nu există nicio cale de atac.

UPDATE ora 21.15: Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că „este o hotărâre judecătorească nemaiîntâlnită” în România, dar că procesul electoral va continua. „Alegerile se vor desfășura în continuare, în conformitate cu calendarul și cu principialitatea care este stabilită prin acte normative”, a spus el la Antena 3.

UPDATE ora 20.20: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat deja recurs împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești.

UPDATE ora 20.00: Fostul judecător al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a spus că „în acest moment nu se mai fac alegeri”. El a precizat pentru news.ro că numai dacă decizia Curții de Apel Ploiești va fi motivată şi atacată rapid, abia așa se mai pot organiza alegerile prezidenţiale din 4 mai.

UPDATE ora 19.50: Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a spus că „deciziile Curții Constituționale a României (CCR) sunt definitive și general obligatorii” și că „se aplică imediat după publicarea în Monitorul Oficial”. „Nu e opțional. E legea supremă”, a punctat el.

George Simion, la un post tv francez: „Dacă nu vă treziți, Franța va dispărea”. Momente hilare:„Nous voulons o încetare a focului” I VIDEO
Recomandări
George Simion, la un post tv francez: „Dacă nu vă treziți, Franța va dispărea”. Momente hilare:„Nous voulons o încetare a focului” I VIDEO

UPDATE ora 19.45: Fosta ministră a Justiției, Alina Gorghiu, a declarat că „povestea de azi este despre cum un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiție”. „Din punct de vedere juridic e imposibil de explicat o asemenea minune. E pur și simplu, o soluție aberantă care decredibilizeaza justiția profesionistă”, a adăugat Gorghiu.

„Hotărârile CCR sunt definitive și obligatorii pentru toată lumea, indiferent de ce zice oricine, chiar dacă e o instanță. Una care nu știe carte”, a mai afirmat Gorghiu, referindu-se la Curtea de Apel Ploiești.

UPDATE ora 19.40: Și fostul judecător Cristi Danileț a spus că „o instanță de judecată nu poate suspenda sau anula o decizie a CCR, cum e cea de anulare a alegerilor prezidențiale” din noiembrie 2024. „Cu atât mai mult o decizie CCR care s-a pus deja în aplicare, prin emiterea HG de organizare a unor noi alegeri, în luna mai 2025. Cum să suspenzi să se aplice ceva ce deja s-a aplicat?”, a adăugat el.

UPDATE ora 19.35: Biroul Electoral Central a precizat că „actuala procedură electorală în vederea alegerii Preşedintelui României este reglementată atât de acte normative cât și de acte administrative cu caracter normativ”.

Deniz Floroiu, zis „Gucci”, vrea să scape de extrădarea din Columbia. Infractorul de origine albaneză e condamnat la 11 ani în România pentru trafic de persoane
Recomandări
Deniz Floroiu, zis „Gucci”, vrea să scape de extrădarea din Columbia. Infractorul de origine albaneză e condamnat la 11 ani în România pentru trafic de persoane

„În aceste condiții, activitatea tuturor birourilor electorale continuă în temeiul şi pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative şi a celor administrative cu caracter normativ care vizează actuala procedură de alegere a Preşedintelui României”, a transmis BEC.

Curtea de Apel Ploiești a suspendat hotărârea CCR de anulare a alegerilor 2024. Decizia poate fi contestată

Hotărârea CCR din 6 decembrie 2024 este în acest moment suspendată, dar decizia Curții de Apel Ploiești poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție în 5 zile.

„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 24.04.2025”, scrie în soluția pe scurt a Curții de Apel Ploiești.

Noi contra voastră: Alegerile care împart românii în două tabere. „Celălalt să moară în chinuri, dacă se poate”
Recomandări
Noi contra voastră: Alegerile care împart românii în două tabere. „Celălalt să moară în chinuri, dacă se poate”
Decizie controversată a Curții de Apel Ploiești, care a suspendat hotărârea CCR de anulare a alegerilor 2024. Principalele reacții
Decizia, publicată pe portalul instanțelor de judecată

Avocat: „Se va face recurs de către Curtea Constituțională”

Avocatul Cristian Clipa, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universității de Vest Timișoara, a declarat pentru Libertatea că foarte probabil CCR va face recurs, „iar eu cred că Înalta Curte va admite recursul”.

„Dacă este reală, e foarte stranie această hotărâre. E foarte straniu că nimeni nu a știut de această cauză. Presupunând că este reală, Curtea de Apel Ploiești a greșit fundamental. Hotărârea CCR nu e un act administrativ și nu poate fi desființată de o instanță judecătorească de contencios administrativ. Această hotărâre a fost luată de un singur judecător”, a declarat Cristian Clipa pentru Libertatea.

„Cel mai probabil se va face recurs de către Curtea Constituțională, iar eu cred că Înalta Curte va admite recursul pe considerentul că hotărârile CCR sunt definitive, general obligatorii și nu pot face obiectul unor căi de atac la alte instanțe, fie ele și de contencios administrativ”, a adăugat el.

Nu există niciun precedent de acest fel

Avocatul timișorean a precizat că decizia Curții de Apel Ploiești este „o premieră absolută” pentru justiția din România.

„Nu există niciun precedent în care o instanță judecătorească, fie ea și de contencios administrativ, să fi anulat, respectiv să fi suspendat vreo decizie sau vreo hotărâre a Curții Constituționale în ultimii 35 de ani din istoria României. Cred că ar fi foarte înțelept pentru noi toți și pentru publicul dumneavoastră să așteptăm motivarea Curții de Apel Ploiești și să vedem care au fost motivele pentru care acel judecător a luat-o astfel de hotărâre”, a conchis Cristian Clipa.

Călin Georgescu a câștigat surprinzător primul tur al prezidențialelor 2024, dar CCR a anulat rezultatul

La alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024, Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) au obținut cele mai multe voturi, calificându-se în turul 2. Surprinzător, Marcel Ciolacu, premierul și președintele PSD, deși era favoritul sondajelor, a ieșit pe locul 3.

Curtea Constituțională a anulat însă pe 6 decembrie primul tur al prezidențialelor, în urma documentelor prezentate de serviciile secrete în ședința CSAT și desecretizate apoi de fostul președinte, Klaus Iohannis.

Aceste documente arătau cum a fost sprijinit Călin Georgescu în campania electorală, prin finanțări dubioase și promovări suspecte pe TikTok pentru creșterea rapidă a popularității. Totodată, documentele SRI și SIE au arătat și ingerința Rusiei în procesul electoral.

CCR l-a interzis pe Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din 2025

Călin Georgescu era principalul favorit al sondajelor de opinie la alegerile prezidențiale din această primăvară. Dar, pe 9 martie, Biroul Electoral Central i-a invalidat candidatura, iar Curtea Constituțională era ultima instanță la care putea apela.

Apoi, pe 11 martie, candidatul prorus a pierdut și ultima șansă, după ce Curtea Constituțională i-a respins contestația depusă.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 4 mai (primul tur) și 18 mai (turul al doilea).

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (18)

popav   •   25.04.2025, 07:06

Eu îl cred pe Toader, Vasile știe carte și mai știe și ce riscuri își asumă în plan profesional. Va plăti un preț mare dar vor fi cu siguranță și compensații pentru el. Poate omul vrea sa ajungă eroul naivilor susținători ai aberației "turul doi înapoi"... Sau poate a primit de undeva ordin s-o facă... o sa ne lămurim foarte curând. Consecințele sunt deocamdată imprevizibile dar e puțin probabil să nu fie grave pentru România.

    parpalache   •   25.04.2025, 21:40

    Omul cred ca deja avea depus dosarul de pensionare și și-a pregatit intrarea in politica-probabil a AUR!

Janika   •   25.04.2025, 06:36

No stăi așe, bre, ca nu so gătat așe, amu inșepe !!! Hiiiiiihahahaha

Vasycool1976   •   25.04.2025, 05:13

Nu e cam ciudată această decizie?. Nu cumva e o răzbunare a magistraților, tocmai la câteva zile de la modificarea legii pensiilor magistraților

Vezi toate comentariile (18)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu'!” George Simion, derapaj inadmisibil în direct, la PRO TV, la adresa lui Nicușor Dan. Cuvintele candidatului la prezidențiale au stârnit un val de revoltă
Viva.ro

Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Libertateapentrufemei.ro
Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Criza din Ungaria: s-au raționalizat mai multe produse, după ce Viktor Orban a reglementat prețurile
Adevarul.ro
Criza din Ungaria: s-au raționalizat mai multe produse, după ce Viktor Orban a reglementat prețurile
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Elle.ro
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România!

Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Observatornews.ro
Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Horoscop 16 mai 2025. Berbecii au o zi care îi poate surprinde prin invitația la seriozitate și la o restricționare a manifestărilor emoționale
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2025. Berbecii au o zi care îi poate surprinde prin invitația la seriozitate și la o restricționare a manifestărilor emoționale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI