Un cutremur cu magnitudinea 4,7 pe scara Richter s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona Banatului, la o adâncime de cinci kilometri, fiind resimţit în mai multe oraşe. Reprezentanţii ISU Arad şi ISU Timiş au transmis că, în urma misiunilor de recunoaştere desfăşurate, nu au fost constatate efecte negative şi nu au fost primite apeluri la 112.
UPDATE. ora 09.23: Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, în urma cutremurului produs în judeţ pompierii militari arădeni au efectuat misiuni de recunoaştere pentru evaluarea situaţiei din teren, misiuni în urma cărora nu au fost identificate efecte negative.
De asemenea, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nu au fost semnalate pagube materiale sau victime.
„În judeţul Timiş nu s-au înregistrat apeluri care să solicite intervenţia pompierilor şi nici nu au fost identificate victime ori pagube materiale”, a transmis, la rândul său, ISU Timiş.
Știre inițială: Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul s-a produs sâmbătă, la ora 23.46, în zona Banat, relatează News.ro.
Conform INCDFP, seismul a avut magnitudinea de 4,7 Ml pe scara Richter, s-a produs la adâncimea de 5 kilometri şi cu intensitatea în zona epicentrală de V grade pe scara Mercalli.
Cutremurul s-a produs la 59 de kilometri E de Arad, 67 de kilometri NE de Timişoara, 68 de kilometri V de Deva, 72 de kilometri V de Hunedoara, 77 de kilometri N de Reşiţa.
FOTO: Facebook/ INCDFP
Irinel 11.08.2024, 12:22
Sper ca Bunul Dumnezeu sa ne fereasca de cutremur.
Corina_Carmen 11.08.2024, 17:53
S-a simțit și în zona Clujului. Pe la 23:50, chiar m-am uitat la ceas și mi-am propus să verific azi știrile.
parpalache 11.08.2024, 21:36
La 5 km adâncime?Sa nu fi fost vreun...„test”!