Necunoscut lumii catolice până în momentul desemnării ca Papă, Jorge Mario Bergoglio a fost la un pas de a se căsători în tinereţe, după cum susţine Amalia, iubita lui din acea perioadă.
"Dacă nu mă căsătoresc cu tine, mă fac preot", îşi aminteşte ea cuvintele pe care actualul Papă i le-a spus în adolescenţă.
Dar iubirea lor nu a avut nici un viitor din cauza opoziţiei părinţilor ei, explică Amalia emoţionată, regretând şi faptul că Bergoglio nu a putut să-i oficieze cununia atunci când s-a măritat.
Pe de altă parte, locuitorii din cartierul Flores, Buenos Aires, unde Jorge Bergoglio a crescut susţin că acesta ar fi avut o revelaţie la 17 ani, care l-a împins spre cariera ecleziastică.
Noul Papă, pe care locuitorii din Flores încă nu s-au obişnuit să îl numească "Francisc", venea frecvent la Biserica San Jose. Aici, într-un confesional, "la vârsta de 17 ani, a avut o revelaţie divină, pentru a intra în ordin. De aceea are o relaţie specială cu această parohie", a explicat pastorul bisericii din Flores, Gabriele.
În opinia acestuia, va exista o schimbare la Vatican. "Speranţa noastră este că, odată cu desemnarea sa, Biserica va ieşi în stradă, cu o predilecţie pentru nevoiaşi, pentru o Biserică austeră, lipsită de lux. El ne cerea să mergem în locurile cele mai marginalizate", a spus el.
Jorge Bergoglio s-a născut în 1936 în cartierul Flores, care traversa pe atunci o perioadă de activitate economică înfloritoare şi era locuit de familii din clasa de mijloc.Părinţii lui Jorge Bergoglio - el lucrător feroviar, ea casnică - trăiau, împreună cu cei trei copii ai lor, într-o casă de pe strada Membrillar 531.
Noul suveran pontif, Francisc, primul papă din America Latină, continentul care numără cei mai mulţi catolici din lume, s-a remarcat prin poziţii teologice conservatoare, condamnând avortul, eutanasia, homosexualitatea şi pledând pentru justiţie socială.