Dacia Hipster, printre cele mai așteptate mașini în Italia, în 2026

Comentează

Dacia intră oficial în atenția pieței auto din Italia pentru anul 2026. Unul dintre cele mai importante ziare din Italia, Corriere della Sera, a realizat un top al celor mai așteptate mașini ale anului 2026, iar printre modele consacrate precum Fiat, BMW, Mercedes, Jeep sau chiar Ferrari, apare și un nume surprinzător: Dacia Hipster.

Dacia Hipster, descrisă de italieni drept „compactă, dar funcțională”

Potrivit Corriere della Sera, Dacia Hipster este „compactă, dar funcțională”, fiind gândită pentru mobilitatea urbană modernă.

„Are o lungime de 3 metri, o lățime de 1,55 metri și o înălțime de 1,53 metri, oferind spațiu pentru patru persoane și un portbagaj care, deși mic cu scaunele în poziție (70 de litri), ajunge la 500 de litri cu scaunele din spate rabatate. Greutatea? Doar 800 kg, cu aproximativ 20% mai puțin decât Dacia Spring.”

„Hipster Concept este răspunsul nostru îndrăzneț. Nu este doar o mașină, este o declarație”, spunea Katrin Adt. Foto: Readly.com

Designul este descris drept unul extrem de simplu și robust:

„Hipster arată ca o formă geometrică solidă, simplă și robustă, cu roțile poziționate la cele patru colțuri.”

Preț estimat sub Dacia Spring și chiar sub Sandero

Un alt element care a atras atenția jurnaliștilor italieni este prețul extrem de competitiv pe care Dacia l-ar pregăti pentru Hipster.

„Vorbim despre o listă de prețuri care nu numai că este mai mică decât cea a modelului Spring (17.900 de euro), dar poate chiar mai mică decât cea a modelului Sandero (13.950 euro)”, notează Corriere della Sera.

Dacia Hipster Foto: Dacia.ro

Dacă aceste estimări se confirmă, Dacia Hipster ar putea deveni una dintre cele mai accesibile mașini electrice din Europa, un argument-cheie pentru succesul său comercial.

Planuri mai ample pentru Dacia în 2026

Pe lângă lansarea Hipster, publicația italiană mai precizează că producătorul român are planuri ambițioase pentru anii următori:

„Dacia are în plan și o (ușoară) restilizare a modelelor Jogger și Sandero, precum și posibila lansare a unui automobil de dimensiuni medii, care ar trebui să fie un hibrid între un model cu cinci uși și un break.”

De la concept la realitate

Dacia a prezentat conceptul Hipster în octombrie anul trecut, sub forma unei mașini electrice mai mici și mai ușoare decât Spring, cu patru locuri, care este orientată clar spre mobilitatea urbană accesibilă.

Portbagaj Dacia Hipster Dacia Hipster Foto: Dacia.ro

Concept-carul Dacia Hipster, prezentat în luna octombrie, a fost deja recompensat cu două premii pentru design. De altfel, Dacia a primit nu mai puțin de 52 de premii internaționale, acordate de presa auto și organizații de profil din numeroase țări europene, în 2025.

Dacia Hipster i-a cucerit și pe irlandezi, care au spus despre acest model că este „absurd de drăguț”

Includerea sa în topul realizat de Corriere della Sera confirmă că Dacia Hipster este deja percepută ca un model-cheie pentru 2026, nu doar în Europa de Est, ci și pe piețele vest-europene, precum Italia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește