Prenumele de origine greacă a stârnit oarecare mirare în Danemarca. Cotidianul VG este de părere că Atena este un nume de botez surprinzător, dacă se ţine seama de aspectul războinic al zeiţei.

Presa nu a scăpat ocazia de a anunţa că „Atena” este şi numele unei băuturi gazoase comercializate de berăria daneză Harboe, scrie cu umor tabloidul Ekstra Bladet. Firma Harboe este cunoscută ca fiind foarte generoasă în trecut cu familia regală, căreia i-a oferit câteva ambarcaţiuni cu pânze, adaugă ziarul.

La numele Atena, părinţii au adăugat trei prenume franceze: Marguerite, Francoise şi Marie, drept omagiu adus originii prinţesei Marie (franţuzoaică devenită daneză prin căsătorie) şi legăturilor casei regale cu Franţa.

Tatăl fetiţei, Joachim, al doilea fiu al reginei, s-a căsătorit a doua oară cu Marie Cavallier, devenită prinţesa Marie, pe 24 mai 2008. Joachim, 42 de ani, şi Marie, 36 de ani, au deja un fiu, prinţul Henrik, care a împlinit trei ani pe 4 mai. Joachim are doi fii din prima căsătorie, cu prinţesa Alexandra, originară din Hong Kong, de care a divorţat în 2005: prinţul Nikolai, 12 ani, şi prinţul Felix, 9 ani.

Necunoscutul din topul celor mai bogați foști sportivi din lume, alături de Țiriac. Afacerea care i-a adus o avere de 600 de milioane de dolari
PARTENERI - GSP.RO
Necunoscutul din topul celor mai bogați foști sportivi din lume, alături de Țiriac. Afacerea care i-a adus o avere de 600 de milioane de dolari
Horoscop 5 iulie 2020. Leii au nevoie de echilibru, care e greu de obținut și greu de menținut
HOROSCOP
Horoscop 5 iulie 2020. Leii au nevoie de echilibru, care e greu de obținut și greu de menținut
RECOMANDĂRI