Cuprins:
UPDATE, ora 18.11: Poliția Română a confirmt capturarea celor doi urmăriți: „În urma cooperării poliţieneşti internaţionale dintre Poliţia Română, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională (IGPR) şi autorităţile din Italia, în cursul zilei de astăzi, 10 noiembrie 2025, au fost localizaţi doi bărbaţi, de 35 şi 33 de ani, în localitatea Casola di Napoli, provincia Napoli, Italia”.
Cei doi au fost prinşi de poliţiştii din cadrul Chesturii de Poliţie Brescia, împreună cu cei din cadrul Chesturii de Poliţie Napoli.
Dani Mocanu, dat în urmărire
Știre inițială: Decizia de condamnare a celebrului manelist a fost luată de Curtea de Apel Brașov, în urma unui incident violent petrecut pe 18 august 2022 lângă o benzinărie OMV din Pitești.
După ce a aflat că a fost condamnat definitiv la închisoare, Dani Mocanu a fugit de acasă și a fost dat în urmărire de Poliția Română. Ca urmare, Dani Mocanu a apărut în secțiunea de Persoane Urmărite de pe site-ul Poliției Române, la fel ca și fratele său, condamnat în același dosar.
Incidentul a avut loc într-o benzinărie OMV din Pitești
Curtea de Apel Braşov, instanţă la care a fost strămutat, de la Curtea de Apel Piteşti, dosarul de tentativă de omor al fraţilor Daniel şi Ionuţ Nando Mocanu, a stabilit, joi, sentinţele definitive pentru cei doi, găsiţi vinovaţi de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Incidentul a implicat o agresiune brutală asupra a doi bărbați, rezultând în răniri grave. Una dintre victime a suferit o fractură craniană, necesitând peste două luni de îngrijiri medicale.
Conflictul a pornit de la un incident minor între fratele lui Dani Mocanu și un localnic din Ștefănești. Situația a escaladat rapid, transformându-se într-o confruntare violentă.
Procurorii au declarat: „Mijloacele de probă administrate în cauză au scos la iveală faptul că Daniel Mocanu a fost autorul unor acte de intimidare săvârșite în data de 18 august a.c. cu privire la Gheorghe Văduva, acestea fiind transmise direct concubinei acestuia, la domiciliul căruia inculpatul s-a deplasat în prealabil împreună cu frații săi și mai multe persoane”.
Decizia Curții de Apel Brașov
„Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului Mocanu Daniel şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv 5 ani şi 3 luni închisoare şi 9 luni închisoare, aplicate pentru infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză, şi pedeapsa de 9 luni închisoare (aplicată anterior prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti), înlăturând sporul de 6 luni închisoare. Reţine aplicarea dispoziţiilor cu privire la fapta de tentativă la omor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului şi reduce pedeapsa principală aplicată acestuia pentru această infracţiune de la 5 ani şi 3 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.
Menţine pedeapsa principală de 9 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 371 Cod penal precum şi dispoziţia de revocare a suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti. În baza art. 96 alin. 5 rap. la art. 44 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare şi 9 luni închisoare, cu pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare” a decis, definitiv, Curtea de apel Braşov.
În schimb, în cazul fratelui manelistului, Ionuţ Nando Mocanu, instanţa de judecată a majorat pedeapsa aplicată pe fond de Tribunalul Argeş, de la 6 ani şi 4 luni închisoare la şapte ani.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7567161b89a2dbd8817a2936ab2732b3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b312bd237d43223a1b6ac8065420063c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_840b3d3b4dfab8f84ebb9bb38b3c3f67.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_471d7041c17f3cfbdd04d1e1aea4ab4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0771091cddfed32985a766f09f6ab1ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_844d6f4435ea5a2290ed5369d1dd5615.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a95ff27739f53ca31cb4fcb7714f7fa3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a96c9fa827a405030b2cd0df4e4760ac.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_86e17366f78dfafc98fd4d5383322104.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_dfe6c87ca38a1a527b1c3881709e6002.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_e3880c3aa92e8d455165d6aa1eafb2d5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_036cd63e5cf954a354056aae2a391b55.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_1c7e4d6158923c03f09c749f50d54ae4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9c27d2138b900b645a63f9185f009873.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f0e2842d8cccb6d8730e59568c573baa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9df27e4c9dc891dc61dba1658ee1a68e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_72136926924c29cd000d70081f8b5bb5.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f1d1a00c096dc1e08a780edcede968fa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e0786ea4587241be684e5a18693de93d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_94d996554e7cf1d74e3dceae95f28bc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_948297f511aa5b29ea833a49df6e0fd6.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_25232251d78829fb365aa1d69cb72859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_241f964de77b1ea5fbf63c54e3ae7ace.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_ef3269a8deccc5a19e5189c50b102deb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/nando-mocanu-stanga-dan-mocanu-dreapta-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_185e199bc14164e1f78daf04d319293d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_572664e43e092decaa6708ad30a6d10e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/seful-apele-romane-florin-ghita-demisionat-criza-apa-potabila-prahova-dambovita-diana-buzoianu-corpul-control-e1765382589206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/hepta8597388.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_9d3c31ae3d4f91780ec5acf045be73ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_185f8cf992fb798cb943fbc7396071b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/aris-eram-andreea-esca-alexia-eram.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/rianna-si-corina-danila.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_73d6329dc6d1bbb5379fe26173ae9ffc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_da71ddea1899127d8a8d7523cd56a29c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9451d95ad6cb04e031a63560b481deb3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_41bf4be5b34163f96e1ee8457c7255a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/guvernul-a-decis-forma-finala-pensii-magistrati-70-din-ultimul-salariu-net-si-o-tranzitie-de-15-ani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/12/radu-marinescu-audieri-foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/medicament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-inseamna-cand-visezi-rufe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/colinde-scurte-pentru-copii-usor-de-invatat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cum-sa-asortezi-o-vesta-cu-hanoracul-tau-preferat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/shibuya-scramble-crossing-tokyo-japonia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cozonac-cu-mac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/12/sfantul-spiridon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-inseamna-cand-visezi-rubin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/cand-e-dezlegare-la-peste-in-postul-craciunului-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/lucian-duta-fost-presedinte-al-cnas--e1765376906847.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/vreme-calda-noiembrie-2025-prognoza-meteo-e1762242511781.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ilie-bolojan-originalgovr2544-scaled1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/kaufland.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ciprian-ciucu3--foto-vlad-chirea.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/euniunea-europeana2--masa-rotunda-cu-ministrul-apararii-al-ue--foto-newsroom-consilium-europa-eu-.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/europa-sufera-de-socialism-ilustrativ--imagine-realizata-cu-ajutorul-ai.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/melania-trump-si-donald-trump-4.jpg)
UnuldinSpania 10.11.2025, 18:45
RESPECT JUSTITIEI ROMANE!!!
rololiv 10.11.2025, 23:08
O pedeapsa majorata si alta micsorata (pentru manelist). Aveam deja suspiciuni rezonabile ca multi magistrati iubesc manelele, dar nu ma asteptam ca ei sa se afle mai degraba la curtile de apel decat la instantele inferioare.
CPTUCU 11.11.2025, 07:08
UnuldinSpania • 10.11.2025, 16:45
RESPECT JUSTITIEI ROMANE!!!
RABDARE!!! Sa-i vedem si adusi si cazati! Vedeti cazul Iorgulescu. Si altele...
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.