Daniela Apostol, directorul Festivalului Docuart, și regizoarea Mirona Radu au venit la Interviurile Libertatea, unde ne-au vorbit despre noutățile festivalului de film documentar românesc - Docuart 2018, care începe pe 6 noiembrie. Până duminică, 11 noiembrie, vor fi zeci de proiecții în secțiunile competiționale și necompetiționale, evenimente speciale (dezbateri, mese rotunde, masterclass, atelier VR) și două expoziții în diferite locații din oraș: Muzeul Țăranului Român, Știrbei Center, Teatrul Național București, Muzeul Suțu și Veranda Mall.
București Docuart Fest este festivalul dedicat exclusiv filmului documentar românesc. Festivalul vrea să promoveze idei și oameni, dar mai cu seamă produse culturale autohtone din lumea cinematografică. Cu prima ediție din 2012, Docuart Fest a crescut până în prezent supravegheat atent de ochii unei echipe de tineri exuberanți, îndrăzneți, optimiști și cu încredere în publicul român consumator de calitate.