S-a decis data la care Elena Udrea poate fi eliberată condiționat din închisoare, definitiv. Când se judecă recursul DNA

Comentează

Elena Udrea ar putea fi eliberată din închisoare condiționat pe 17 iulie, atunci când se va judeca recursul DNA la decizia Judecătoriei Ploiești în dosarul Gala Bute, a declarat marți, 8 iulie, avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, pentru Libertatea.

Elena Udrea află pe 17 iulie dacă va fi pusă în libertate

Judecătoria Ploiești a decis inițial, pe 1 iulie, eliberarea condiționată a fostului ministru al Turismului, dar procurorii DNA au făcut contestație.

Judecătorii au motivat decizia în primă instanță spunând că faptele pentru care a fost condamnată Udrea au fost comise „în urmă cu un interval considerabil de timp”, adică între 2010 şi 2012, și că fosta ministră a Turismului nu mai deține acum acea funcție. În plus, instanța a luat în calcul și faptul că Elena Udrea a executat fracția obligatorie din pedeapsă, că a dovedit „stăruință în muncă” și „a manifestat reale progrese in procesul de reeducare”.

„Mai întâi, s-a judecat cererea de eliberare condiționată în primă instanță și s-a admis cererea și punerea în libertate. Această hotărâre a fost însă atacată cu contestație de către Parchet, adică DNA. Acum trebuie să se judece contestația DNA la cererea de eliberare condiționată, iar acest lucru va fi pe 17 iulie”, a explicat avocatul Veronel Rădulescu pentru Libertatea.

Udrea a executat 3 ani și 9 luni din condamnarea de 6 ani în dosarul Gala Bute și așteaptă eliberarea condiționată

Udrea execută o pedeapsă de șase ani la Penitenciarul pentru femei de la Târgșorul Nou, județul Prahova. Condamnarea a fost primită în dosarul de corupție cunoscut sub numele de „Dosarul Gala Bute”.

Mai precis, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care apropiații ei au primit bani de la reprezentanții unor firme pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului pe care îl conducea. Udrea mai este acuzată că a determinat funcționari din Ministerul Turismului să își încalce atribuțiile cu prilejul achiziției de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.

Ea a fost închisă la Târgșor în iunie 2022, dar traseul procesului din Gala Bute a fost complicat. Mai întâi, Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 și apoi condamnată definitiv în iunie 2018, dar a fugit înainte de pronunțarea sentinței, fiind găsită și încarcerată în Costa Rica.

În aprilie 2022, în baza unei decizii a Curții de Justiție a UE, Curtea Supremă a respins contestația depusă de Udrea, iar condamnarea la șase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu a rămas definitivă.

Dar Elena Udrea a fugit în Bulgaria în acea dimineață, înainte de decizia Înaltei Curți, așa cum făcuse și în 2018. Totuși, ea a fost imediat prinsă și trimisă în țară, fiind încarcerată în iunie 2022 la Penitenciarul de femei Târgșor. În mod normal, pedeapsa ar fi trebuit să se încheie la termen, pe 28 august 2027.

Prejudiciul imputat Elenei Udrea se ridică la 3 milioane de euro, sumă care încă nu a fost recuperată de statul român.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
22:35
Christa Pike se află în stare critică după execuția eșuată în Tennessee, spun avocații ei: este conectată la un ventilator și inconștientă
22:00
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
21:19
Mesajul transportatorilor din COTAR pentru ministrul Transporturilor, după problemele TollRo: „Parcă suntem proştii Europei”
21:09
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
TRENDING
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!