De ce a primit Mario Iorgulescu pedeapsa maximă pentru ucidere din culpă. Judecătorii invocă „gravitatea deosebită a faptei”, dar și „lipsa de asumare”

 4 comentarii
Arhiva foto

Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, nu scapă de închisoare în dosarul accidentului din 2019, deși avocații lui reușiseră să-i schimbe acuzația, din omor, în ucidere din culpă.

La finalul noului proces, pe 18 decembrie, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Iorgulescu jr la pedeapsa maximă prevăzută de lege: 7 ani de închisoare, plus un spor de 1 an și 8 luni. Libertatea vă dezvăluie cum își motivează judecătorii decizia.

În noaptea de 7/8 septembrie 2019, aflat sub influența drogurilor și a alcoolului, Mario Iorgulescu a urcat la volanul unui bolid de lux şi, cu 143 km/h, a intrat pe contrasens, izbind frontal maşina condusă de Daniel Vicol, care a murit pe loc.

„Se impune condamnarea inculpatului la maximul special”

Trimis în judecată pentru omor, fiul lui Gino Iorgulescu a fost condamnat iniţial de Curtea de Apel Bucureşti la 13 ani şi 8 luni de închisoare. Dar vara trecută, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, cu majoritate, anularea deciziei de condamnare, pentru că, spun judecătorii, Iorgulescu jr. nu trebuia judecat pentru omor, căci „situaţia de fapt relevă un accident rutier”, adică ucidere din culpă.

Pentru omor, pedeapsa este închisoarea între 10 și 20 de ani, în vreme ce uciderea din culpă, în cazul unui accident rutier produs prin încălcarea regulilor de circulaţie, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Iar în jurisprudența din România, există cazuri de șoferi care au ucis oameni în accidente de circulație și au scăpat fără închisoare, cu pedepse date cu suspendare.

Dar în cazul lui Mario Iorgulescu, după ce dosarul s-a întors la Curtea de Apel București, așa cum stabilise ÎCCJ, judecătorii au decis că „se impune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 7 ani închisoare, reprezentând maximul special al infracțiunii de ucidere din culpă”.

La pedeapsa principală de 7 ani se adaugă și câte o treime din celelalte pedepse: 2 ani de închisoare, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și, respectiv, 3 ani de închisoare, dintr-un alt proces, în care Iorgulescu jr a fost condamnat pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal.

În final, Mario Iorgulescu ar trebui să execute 8 ani și 8 luni de închisoare. Dar, potrivit actelor depuse la dosar de avocați, de cinci ani el e internat în clinicile din Italia, iar judecătorii de acolo refuză să-l extrădeze.

„Un real pericol pentru societate”, potrivit instanţei

Judecătorii de la Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei lor, că, atunci când i-au dat pedeapsa maximă lui Iorgulescu, au ținut cont de „circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier din data de 08.09.2019 - nivelul foarte ridicat al alcoolemiei (1,96 g/l)” inculpatului, care era „și sub influența cocainei (drog de mare risc cu puternic efect stimulant și euforic), viteza excesivă de deplasare, intrarea în intersecție cu ignorarea culorii roșii a semaforului, neluarea niciunei măsuri de evitare a accidentului, fără a acționa frâna în vreun moment, ba mai mult, accelerând la maximum (ajungând la un moment dat la viteza de 162 k m/h, iar în momentul impactului având 143 km/h), dar mai ales urmarea nefastă şi ireversibilă produsă - decesul unui tânăr în vârstă de 24 de ani, care nu a avut nicio şansă de supravieţuire, ţinând cont de dinamica producerii accidentului”.

Motivarea Hotărârii 1665/2024„Curtea consideră că doar o pedeapsă stabilită la nivelul maximului special poate răspunde cerințelor de proporționalitate cu gravitatea deosebită a faptei săvârșite” 

Judecătorii mai spun că Mario Iorgulescu a dovedit „dezinteres faţă de siguranţa celorlalţi participanţi la trafic”, ceea ce duce la concluzia că el „reprezintă un real pericol pentru societate, care nu poate fi înlăturat decât prin aplicarea unei pedepse privative de libertate și dozarea corespunzătoare a acesteia într-un cuantum care să-l împiedice să-și reia activitatea infracțională și care, în egală măsură, să fie aptă să asigure atât constrângerea, cât și reeducarea inculpatului”.

Instanța subliniază că reeducarea e necesară „și în contextul în care inculpatul a dovedit o lipsă de asumare a faptelor comise, relevată de conduita procesuală necorespunzătoare a inculpatului Iorgulescu Gino Mario care, după ce a părăsit teritoriul României, a refuzat să se prezinte în fața organelor judiciare”.

Medicii italieni: „se manifestă lucid” și „se observă o carență de empatie”

În sala de judecată, avocații lui Iorgulescu au susţinut că el „nu ar fi avut discernământ la momentul săvârșirii faptei, din cauza unor afecțiuni de natură psihică”, dar judecătorii îi contrazic şi spun că „nu există nicio probă din care să rezulte acest aspect. Deşi s-a invocat existența unor boli psihice care ar data încă din copilărie, apărarea nu a făcut dovada afecţiunilor respective prin înscrisuri medicale.”

Curtea de Apel mai subliniază că la dosar există indicii că, atunci când a comis accidentul, Mario Iorgulescu avea discernământ și era „o persoană fără afecţiuni care să pună la îndoială capacitatea sa de a răspunde penal, în contextul în care deţinea permis de conducere, fiind declarat apt din punct de vedere psihologic pentru a conduce vehicule pe drumurile publice, are studii liceale, cele universitare nefiind finalizate, iar la data comiterii faptei era administratorul unei societăți comerciale (un restaurant - n.r.)”.

Judecătorii fac trimitere și la rapoartele examenelor psihice efectuate anul acesta, în Italia, din care rezultă că Mario Iorgulescu „se manifestă întotdeauna lucid, orientat în parametrii spațio-temporali și asupra propriei persoane. Discursul său este informativ, dar cu necesitate de stimulare: se exprimă fluent în limba italiană, nu prezintă anomalii de formă și conținut. În limite normale este și înțelegerea orală, dar au fost identificate deficite mnezice (de memorie - n.r.), precum dificultatea în reevocarea anumitor fapte, dificultăți de concentrare și dificultăți în a duce la bun sfârșit anumite sarcini.”

Medicii italieni mai notează, în rapoartele recente, că Mario Iorgulescu „dă dovadă de o gândire foarte concretă (...). Persistă o frivolitate care își are originea într-o lipsă de participare și capacități evidente de a atribui prioritate sau importanță lucrurilor. Pare a fi conștient de propria situație juridică și de acuzațiile care i se aduc, dar fără o participare emotivă reală. (...) Se observă o carență de empatie față de celălalt, care îl face să măsoare fiecare lucru numai și exclusiv în raport cu propria dorință, inclusiv într-un mod care ar putea fi definit ca perseverent.”

„Toate aceste constatări”, notează judecătorii, în motivarea deciziei de condamnare a lui Mario Iorgulescu, „(...) contrazic susținerile apărării, care invocă actele medicale întocmite în Italia ca semnalând probleme psihice serioase ce pot indica un discernământ abolit la momentul săvârșirii faptei și care ar atesta imposibilitatea în prezent a inculpatului de a-și da seama de realitatea sa juridică și de a sta în proces”.

Filmul accidentului mortal făcut de Iorgulescu jr. în 2019

În ziua de 7 septembrie 2019, Mario Iorgulescu, care avea 24 de ani, a mers la o petrecere în satul Gulia, de lângă Bucureşti. Aici, povestesc martorii audiaţi de procurori, el a stat la grătar, a băut vin şi a jucat poker.

În jurul orei 23:00, a aflat că prietena lui, cu care se certase cu o zi în urmă, se distra într-un club din Herăstrău. A devenit nervos, a început să se certe cu ea la telefon, iar în jurul orei 3:00, s-a urcat la volanul mașinii primită cadou de la tatăl său, şi a plecat în trombă spre clubul din Herăstrău. Autoturismul, un Aston Martin de 300.000 de euro, fusese achiziționat în leasing, cu doar o săptămână în urmă.

La intrarea în București, pe şoseaua Chitilei, mașina condusă de Iorgulescu jr a intrat pe contrasens şi a izbit frontal autoturismul condus de Daniel Vicol, care avea tot 24 de ani. Acesta murit pe loc, iar doi copii au rămas orfani de tată.

Conform datelor din dosar, în momentul producerii accidentului, bolidul condus de Iorgulescu jr avea o viteză de 143 km/h, iar „pedala de accelerație era apăsată 100%”.

Mario Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l şi, conform rechizitoriului, în mostrele biologice recoltate de la el au fost depistate: „cocaină și metabolit; diclofenac (metaboliți); fentanil”. Potrivit analizelor toxicologice, şi victima Daniel Vicol era sub influenţa cocainei.

Impactul mașinilor a fost ca „un șut pe care îl dai la minge”

În acea noapte, Daniel Vicol se întorcea de la un priveghi, împreună cu un prieten, care era și el tot singur, în mașina lui. Cei doi mergeau pe șosea unul după celălalt, iar „la semafoare, opream în paralel și discutam prin geamurile deschise”, a declarat prietenul, la proces.

El și-a amintit că mergea în spatele mașinii lui Vicol, atunci când „am văzut deodată farurile unei mașini care venea pe contrasensul ei, cu o viteză foarte mare. A apărut ca o fantomă, iar Daniel a încercat să o evite și a virat puțin dreapta, spre trotuar, dar cealaltă mașină l-a lovit, iar impactul a fost ca un șut pe care îl dai la minge”.

Un alt martor, taximetrist, a declarat în anchetă că, în acea noapte, înainte de accident, a fost ajuns din urmă de mașina condusă de Mario Iorgulescu. Acesta i-a făcut semn cu farurile să elibereze banda, l-a depășit și i-a frânat în față, apoi a accelerat puternic. „Cred că avea 200 km/h”, a spus taximetristul. La scurt timp, s-a produs tragedia, iar el a auzit o bubuitură și a văzut o lumină puternică în față, pe partea stângă a șoselei.

Judecătorii: Mario Iorgulescu e singurul vinovat pentru accident

La proces, avocații lui Mario Iorgulescu au spus că nesemnalizarea corespunzătoare a unui scuar ar fi favorizat producerea accidentului. Curtea de Apel București a respins această teorie, precizând că acel „scuar, deși nesemnalizat corespunzător, era vizibil de la o distanță considerabilă în cazul unei deplasări, chiar și pe timp de noapte, efectuată însă de un conducător auto cu o diligență medie și în condiții regulamentare”.

În plus, spun judecătorii, Mario Iorgulescu mergea adesea în vizită la familia la care fusese în seara accidentului și deci „trecea, la volanul autoturismului, pe lângă acel scuar, astfel că traseul nu era de natură să-l surprindă, fiind familiarizat cu acesta”.

Avocații lui Iorgulescu mai ceruseră instanței să constate și că accidentul s-a produs din vina ambilor șoferi. Dar, spune Curtea de Apel București, chiar dacă „victima a încălcat anumite dispoziții legale privind circulația pe drumurile publice”, nu asta i-a cauzat decesul.

„Nicio probă nu dovedește că, dacă autoturismul victimei s-ar fi aflat pe banda nr. 1 și nu pe banda nr. 2, accidentul soldat cu moartea victimei nu s-ar fi produs sau că purtarea centurii de siguranță ar fi dus la evitarea morții victimei, în contextul în care impactul a fost devastator, inculpatul intrând în autoturismul condus de victimă cu o viteză de 143 km/h”, explică judecătorii. „La fel, nici deplasarea victimei cu o viteză legală sau absența consumului de cocaină de către victimă nu sunt dovedite că ar fi schimbat deznodământul accidentului.”

Gino Iorgulescu l-a dus pe fiul lui în Italia, cu o aeronavă închiriată

După accident, Iorgulescu jr a fost scos din mașină de oamenii care opriseră, ca să ajute. „Era cooperant, spunea că îl doare burta și întreba repetat dacă a murit cineva”, a declarat, la proces, o martoră, asistentă medicală. „Toți încercau să îl liniştească, iar atunci ne-a rugat să îl sunăm pe tatăl lui și ne-a dat numărul, îl știa pe de rost.”

Dus cu Salvarea la Spitalul Elias, tânărul a fost internat cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral minor, politraumatism, traumatism forte abdominal” și a fost operat.

Două săptămâni mai târziu, pe 23 septembrie 2019, Gino Iorgulescu și-a externat fiul pe propria răspundere și, cu o salvare de stat chemată de un medic de la Elias, l-a dus la Aeroportul Băneasa, unde l-a urcat într-o aeronavă închiriată și a decolat cu el spre Italia.

Aici, Iorgulescu jr a fost dus la Policlinica San Donato Milanese. După două săptămâni, pe 7 octombrie, el a fost externat, potrivit documentelor din dosar, cu „autonomie completă motorie și alimentară/nutritivă, conștient, cu tulburări importante de somn și fluctuații ale stării de spirit”.

De atunci, Iorgulescu jr a trecut prin alte cinci clinici, iar în prezent, conform actelor medicale depuse la dosar de avocații lui, el e internat într-un centru privat din San Zenone al Lambro, provincia Milano.

Mario Iorgulescu: „Vă garantez că nu o să fac o zi de puşcărie”

Fiul lui Gino Iorgulescu e dat în urmărire de Poliția Română, iar în cinci ani, autoritățile de la noi nu au reușit să-l mai aducă în țară. În octombrie anul acesta, Curtea de Apel din Milano a respins, pentru a patra oară, cererea de extrădare a lui din Italia.

„Nu vreau să mă întorc în România. Mi-aș dori să fiu condamnat cu suspendare și să îmi fac pedeapsa în Italia”, declara, în noiembrie 2022, Mario Iorgulescu, într-un interviu pentru Fanatik.ro.

Tot atunci, el a stat de vorbă și cu jurnaliștii de la spynews.ro, cărora le-a declarat: „Eu nu sunt un criminal, am făcut o greșeală și vreau să profit de acest moment să îmi cer iertare față de toată lumea, mai ales față de familia care a rămas fără un membru din cauza mea. Le transmit sincere condoleanțe.”

În martie anul trecut, Iorgulescu jr a apărut și la PRO TV, susţinând: „Vă garantez că eu nu o să fac o zi de puşcărie. Pentru că sunt protejat de statul italian, care îmi recunoaşte actele medicale.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Monseur 30.12.2024, 17:50

    Invatam si noi de la israelieni si ukraineni. Nu te poti ascunde nicaieri pe planeta.

  • Avatar comentarii

    K476 30.12.2024, 21:16

    neluarea niciunei măsuri de evitare a accidentului... nu l-a interesat de nimeni si de nimic. Accident este atunci cand ai totul sub control, dar FARA SA VREI pierzi controlul si se intampla ceva. Beat, drogat, pe rosu, pe contrasens, viteza maxima, fara urme de franare.. CE NU A VRUT DAR I-A SCAPAT? Criminal lipsit de empatie. Un sinucigas isi aranjeaza pantofii, hainele, lasa un mesaj si se arunca cuminte in fata metroului, nu isi pune o bomba de gat sa se detoneze la metrou.

  • Avatar comentarii

    NicolaeS 31.12.2024, 10:44

    Ce folos ca a fost condamnat? Oricum statul nu e capabil sa-l aduca in tara. Cu toate tratatele internationale si degeaba. De ce nu apeleaza statul

  • Avatar comentarii

    NicolaeS 31.12.2024, 10:48

    Continuare, ca am trimis din greseala doar o parte din ceea ce vroiam . Deci, de ce nu apeleaza statul roman la Curtea Internationala? Acestia ar putea obliga statul mafiot sa predea un criminal pentru a-si ispasi pedeapsa. Sau cum stam cu reciprocitatea? In ultimii cinci ani statul roman a predat mai multi condamnati catre statul italian. De ce ?

ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!