Sociologul Gelu Duminică a vorbit în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX despre scepticism și teorii ale conspirației legate de coronavirus și cum ajung unii oameni să creadă în “uneltiri”.
În momentul de faţă, cifrele seci nu mai spun nimic. Trebuie spuse poveşti. Familia X care a rămas fără mamă, fără copil. În momentul acela, mulţi sceptici s-ar pune în papucii celor afectaţi. Comunicarea de acum e bazată pe frică: "Dacă nu staţi cuminţi...". Sociologul Gelu Duminică:
Pentru cei care nu cred în coronavirus, mă rog să nu treacă prin ce am trecut eu, familia și prietenii mei pentru că patru dintre cunoștințele mele erau alături de noi în martie și acum nu mai sunt.
Parte dintre cei mai buni prieteni ai mei s-au bătut cu acest virus și noi am trăit toate dramele generate de faptul că oameni dragi sunt în suferință.
Autoritățile anunță zilnic creșteri alarmante ale cazurilor de coronavirus, din cauza cărora multe state ale lumii reinstituie măsuri restrictive dure și chiar stare de urgență.
În ciuda acestor cifre îngrijorătoare și a numărului foarte mare al deceselor, încă sunt oameni care cred că pandemia este o conspiraţie sau o glumă politică, ori că nu este mai mult decât o gripă ca oricare alta, nicidecum o boală perfidă, așa cum o descriu specialiștii.
Un studiu desfășurat în 67 de țări arată că oamenii care au terminat un liceu sau o facultate pot fi mai atrași de conspirații decât cei cu opt clase.