Deciziile guvernanţilor aruncă în aer leul. Acesta a atins ieri un minim istoric în raport cu moneda europeană

Comentează

Primele efecte ale deciziei Guvernului de a majora taxa pe valoarea adăugată s-au văzut ieri, când cursul de schimb a luat-o razna. Leul a înregistrat minimul istoric în raport cu moneda europeană.

Euro a fost cotat ieri de Banca Naţională a României la 4,3257 de lei, cu o depreciere de 0,449 de lei faţă de ziua de vineri. Survenită în urma deciziei Guvernului de a majora TVA de la 19 la 24%, creşterea euro nu a fost o surpriză pentru investitori şi analişti.

Scumpiri în lanţ

“Efectele imediate vor fi o creştere a preţurilor, pentru că se vor majora preţurile la import, iar piaţa românească este plină de importuri, şi cei care au rata la creditele bancare în euro vor avea mai mult de plătit”, a afirmat analistul economic Ilie Şerbănescu.

Mai grav este faptul că economiştii estimează că acesta este doar începutul picajului monedei naţionale. De altfel, la sfârşitul săptămânii trecute, chiar oficialii BNR trăgeau un semnal de alarmă, afirmând că, dacă Guvernul nu va lua urgent măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, cursul va exploda, iar un euro ar putea ajunge chiar şi la 6 lei.

Creşterea TVA, contestată de PNL

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, care prevede şi majorarea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 24% de la 1 iulie, a fost publicată, ieri, în Monitorul Oficial. Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a precizat că liberalii se vor adresa Avocatului Poporului, care ar trebui să ceară anularea acestor prevederi.

Aleşii discută legile respinse de CCR

Plenul reunit al Parlamentului va opera, azi, modificările în legile privind măsurile de austeritate, care au fost declarate neconstituţionale. Senatorii şi deputaţii nu vor putea discuta decât cele două articole respinse de Curtea Constituţională a României, referitoare la reducerea pensiilor cu 15% şi la recalcularea pensiilor magistraţilor.

PSD depune moţiune de cenzură

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că s-a decis în BPN al partidului introducerea unei noi moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Boc. Ponta a precizat că depunerea acesteia va avea loc după ce vor fi strânse 236 de semnături, numărul necesar de voturi pentru demiterea Guvernului. Liderul PSD a catalogat noua moţiune de cenzură drept una “specială, deschisă, o moţiune de cenzură populară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dronă prăbușită lângă Solca
11:06
Primele imagini cu drona prăbușită lângă Solca, județul Suceava. Radu Miruță: „Pare că are caracteristici tehnice noi față de ce am văzut până acum”
Proiect minier MPI Magnesium
Analiză
09:15
Controverse în jurul proiectului minier de exploatare a magneziului din Mărginimea Sibiului. Investiția de 400 de milioane de euro, primită cu proteste
MONDEN
Andreea Vasile
11:35
Andreea Vasile revine pe micul ecran în noul serial de la Antena 1. Ce schimbare radicală a făcut actrița pentru acest rol
David Popovici în vacanța din România în toamna anului 2026 | Foto: Instagram
10:56
Satul din România recomandat de David Popovici pentru vacanță: „Căutați-l, e extraordinar”
POLITIC
Elena Lasconi a devenit președinta USR în iunie 2024 și a rezistat până la alegerile prezidențiale din mai 2025. Foto: Hepta
23 sept.
Elena Lasconi, despre Nicușor Dan: „Nu pot să înțeleg cum te duci la o întâlnire cu Zelenski lângă tine și tragi de șosete”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
23 sept.
Siegfried Mureșan a explicat de ce nu s-a dus la PSD, așa cum i-a cerut Sorin Grindeanu: „Nu-mi comandă mie la ce oră și unde să ne întâlnim”
Ultimele știri
12:05
Un întreg complex etnografic se vinde, cu tot cu lac, cu 180.000 de euro, în Serbia
12:05
Nicușor Dan, explicații despre momentul în care a sărutat-o pe Mirabela Grădinaru pe aeroport: „Am auzit și eu”. Imaginile sunt virale pe TikTok
11:47
Cazare gratuită în Santorini, la câteva minute distanță de Oia, pentru 4 ore de muncă pe zi. Cine poate aplica
11:44
Adela Popescu, apariție spectaculoasă la premiera filmului „3 Zile în Septembrie”. Vedeta și soțul ei au atras toate privirile
TRENDING
23 sept.
Fenomenul „SKI”: Tot mai mulți pensionari aleg să își cheltuie banii în vacanțe în loc să le lase moștenire copiilor
09:13
O țară din Europa testează un nou indicator rutier pe autostrăzi și drumuri expres. Ce înseamnă semnul D-51a
09:48
Tragerile loto din 24 septembrie 2026. Report de peste 1,81 milioane de euro la Loto 6 din 49
23 sept.
Horoscop 24 septembrie 2026. Fecioarele trebuie să evite orice fel de cheltuială și să lase pe altă dată planurile care presupun achiziții scumpe
Foto: Wolt
09:00
City break de toamnă în Cehia, cu Wolt la îndemână
Oua ochiuri într-o farfurie cu legume
07:30
Cum să gătești ouăle sănătos: „Așa le poți mânca în fiecare zi”
Un chelner care scoate nota de plată
06:54
Patru persoane au comandat de toate la un restaurant. Proprietara s-a bucurat, dar nota de plată a adus surpriza
Situri istorice Atena
23 sept.
Proiectul gigant care transformă Atena în noul Dubai al Europei. Cum arată orașul inteligent The Ellinikon, care atrage tot mai mulți străini
Viața în Alaska: o familie cheltuie 4.000 de dolari pe provizii pentru iarnă. Sursă foto: alaska.org
23 sept.
O familie din Alaska cheltuie 4.000 de dolari pe provizii ca să reziste în iarna extremă din Eagle: „Anul trecut am rămas fără unt”
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Un incident aerian a avut loc joi dimineață, 24 septembrie, când o dronă a pătruns în spațiul aerian al României, în zona de nord a județului Botoșani. Sursă foto Shutterstock
08:16
O dronă s-a prăbușit în județul Suceava. Avioane F-16 și F-18 ridicate de la sol și mesaje RO-Alert în trei județe
Lăcrămioara are acum șansa uriașă să vadă pentru prima oară în viață cu ochiul drept. Fetița, aflată în programul umanitar al Fundației Ringier România, a fost operată de specialiștii oftalmologi de la Clinica Infosan
08:00
Lăcrămioara are acum șansa uriașă să vadă pentru prima oară în viață cu ochiul drept. Fetița, aflată în programul umanitar al Fundației Ringier România, a fost operată de specialiștii oftalmologi de la Spitalul Infosan
O mașină albă pe care scrie HIDRO Prahova SA
Analiză
07:00
Jaf la Hidro Prahova. Ce a descoperit Curtea de Conturi la operatorul de apă al Consiliului Județean: contracte umflate, mii de tone de motorină decontate ilegal și beneficii imense pentru șefi
Primele două sisteme antiaeriene Oerlikon modernizate de Rheinmetall pentru Armata Română nu au trecut testele de recepție. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
23 sept.
Sistemele antiaeriene Oerlikon de 328 de milioane de euro modernizate de Rheinmetall au picat testele MApN. Nicușor Dan: „Se mai întâmplă”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor