Deputatul Marcel Ciolacu a oferit amănunte despre incidentul dintre el și Liviu Dragnea, liderul PSD.
Liviu Dragnea a avut o ieșire nervoasă în ședința Biroului Permanent al Camerei Deputaților. Potrivit unor surse, unul dintre oamenii cu care s-a certat liderul PSD este deputatul social-democrat Marcel Ciolacu, pe care l-ar fi înghesuit într-un perete.
Marcel Ciolacu a făcut declarații despre incident exclusiv pentru Libertatea.
"Ceea ce au declarat astăzi unii politicieni din opoziție despre o presupusă altercație cu domnul Liviu Dragnea este un neadevăr. Am avut o discuție cu președintele Dragnea în care i-am spus foarte clar că îmi mențin libertatea de a mă întâlni cu oricare dintre colegii mei de partid oricând doresc. Și da, consider că decizia deputaților PSD de a nu vota moțiunea împotriva domnului Tudorel Toader a fost una corectă!", a afirmat Macel Ciolacu.
Despre incidentul din Biroul Permanent al Camerei Deputaților a vorbit și deputatul USR Iulian Bulai.
"Ședința de astăzi a Biroului Permanant a fost una cu multă tensiune. Nu l-am mai văzut niciodată pe președintele Dragnea atât de tulbure, agitat și pus pe ceartă cu absolut toți interlocutorii. Spre finalul ședinței, a intrat în sală deputatul Ciolacu. Cu care președintele Dragnea s-a certat zgomotos preț de mai multe minute, până la ieșirea din sală. Nu am văzut violență fizică. E drept, am văzut doi oameni care aproape ar sări unul la gâtul celuilalt", povestea deputatul USR Iulian Bulai despre incidentul dintre Liviu Dragnea și Marcel Ciolacu.