De Daniel Ionașcu,

Veniturile s-au ridicat la 180,1 miliarde lei, reprezentând 17,5% din PIB, comparativ cu 17% din PIB în aceeaşi perioadă a anului 2018.

Procentual, veniturile au fost cu 12% mai mari, respectiv o creştere de 19,2 miliarde lei, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Se înregistrează creşteri, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuţii de asigurări (+16,6%, respectiv o creştere de 9,2 miliarde lei), impozit pe profit (+15,9%, respectiv o creştere de 1,6 miliarde lei), TVA (+12,0%, respectiv o creştere de 3,8 miliarde lei ), accize (+8,8%, respectiv o creştere de 1,4 miliarde lei), venituri nefiscale (+7,7%, respectiv o creştere de 1,3 miliarde lei ).

Pe ce s-au dat banii

Cheltuielile au fost în sumă de 198,2 miliarde lei, cu 14,7% mai mari faţă aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu salariile bugetarilor au fost cu 21,5% mai mari faţă de cele realizate în primele şapte luni ale anului 2018, din cauza creșterilor acordate în baza legii salarizării unitare.

Pentru bunuri și servicii, cheltuielile au crescut cu 14%, iar subvențiile cu 12,8%.

Kovesi a fost votată procuror-șef de ambasadorii statelor UE
Recomandări

Kovesi a fost votată procuror-șef de ambasadorii statelor UE

Cheltuielile cu pensiile și ajutoarele sociale au crescut și ele cu 11,1%, fiind influenţate de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, de la 1.000 lei la 1.100 lei. Pensiile urmează să crească din nou, de la 1 septembrie, punctul de pensie urmând să ajungă la 1.265 lei.

Investiții mai mari

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 15,8 miliarde lei, cu 4,9 miliarde mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Gigi Becali își răsfață fetele în stil mare. Fiica patronului de la FCSB conduce un bolid de 200.000 de euro
GSP.RO

Gigi Becali își răsfață fetele în stil mare. Fiica patronului de la FCSB conduce un bolid de 200.000 de euro

Horoscop 20 septembrie 2019. Berbecii se află la finalul unui drum
HOROSCOP

Horoscop 20 septembrie 2019. Berbecii se află la finalul unui drum