Un clip cu remarcile sale a fost distribuit pe Twitter, duminică, de Julia Davis, editorialist pentru The Daily Beast și creatorul Russian Media Monitor. Cecenia, de unde provine Alaudinov, este o Republică Rusă aflată sub jurisdicția Moscovei.

În comentariile sale, comandantul cecen l-a lăudat pe Putin pentru că s-a ridicat împotriva Occidentului și a NATO, pe care le descrie ca fiind diabolice. El l-a lăudat pe președintele rus pentru că a împiedicat progresul drepturilor LGBTQ în Rusia, susținând că lupta din Ucraina e un război împotriva acestei comunități.

„Acesta este un război sfânt despre care au vorbit sfinții și bătrânii noștri”, a afirmat Alaudinov, care a continuat spunând că îl laudă pe Dumnezeu pentru că trăiește în Rusia și că țara este condusă de Putin. „Este omul care a refuzat să accepte așa-zisele valori europene”, a adăugat comandantul cecen.

„În realitate, acestea sunt valori sataniste care sunt impuse lumii întregi”, a spus el. Alaudinov a subliniat că este „recunoscător” că Putin urmează valorile „Celui Prea Înalt”, referindu-se la Dumnezeu: „Nu suntem sub steagurile LGBT și atâta timp cât el este în viață, nu vom fi sub acele steaguri”.

El a numit, de asemenea, democrația americană „principalul dușman al omenirii” și a spus că SUA, Europa și NATO poartă în ele „tot ce este satanic” și că sunt „armata anti-Hristos”.

Comandantul cecen a descris forțele sale care luptă cu Rusia împotriva Ucrainei și pe care le comandă direct drept „armata lui Isus”. El l-a lăudat pe Putin pentru că a făcut „ceea ce ar fi trebuit să facă țările islamice” luptând împotriva SUA și NATO. Alaudinov e musulman practicant și în discursul său a făcut referire foarte des la Dumnezeu.

Ramzan Kdîrov a trimis mii de militari ceceni să lupte în Ucraina alături de Armata rusă și Alaudinov e comandantul acestor soldați pe front.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

wixmix 19.07.2022, 16:58

Isus este considerat profet și în islam: https://en.wikipedia.org/wiki/Jesus_in_Islam

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.