Ucraina susține că 40.000 de oameni au fost deportați împotriva voinței lor în Rusia

Comentează

Oficialii ucraineni au acuzat guvernul rus că s-a angajat într-o politică de deportare, că duce civili - inclusiv mii de copii - în Rusia împotriva voinței lor și că reține aceste "suflete" ca și când ar face parte dintr-un "fond de schimb", relatează CNN.

Duminică, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că peste 2.000 de copii au fost „furați” din orașul-port asediat Mariupol, care a fost ținta unui atac susținut al Rusiei încă din primele zile ale invaziei.

Catalogând situația din acest oraș sudic drept o „catastrofă umanitară”, Zelenski a declarat mai multor jurnalişti ruși independenți că „potrivit informațiilor noastre, au fost scoși (din Ucraina, n.r.) peste două mii de copii". "Asta înseamnă că au fost furați”, a subliniat liderul de la Kiev.

„Locația lor exactă este necunoscută. Ei pot fi acolo, cu sau fără părinții lor. Per total, este un dezastru. Nu pot să descriu cum arată așa ceva. E înfricoșător. Îi țin ca suflete pentru un fond de schimb”, a declarat Zelenski.

Oficialii ucraineni au făcut afirmații similare cu privire la alte regiuni din Ucraina. CNN precizează că nu poate verifica în mod independent afirmațiile cu privire la numărul de copii scoși din Mariupol și din alte orașe ucrainene și duși în Rusia.

Ce pretind cele două părți

Ministerul rus al Apărării a anunțat pentru prima dată pe 20 martie că 16.434 de oameni, inclusiv 2.389 de copii, au fost evacuați, cu o zi înainte, din diferite locații. Aceste locații includ așa-numitele "republici" din estul Ucrainei - Republica Populară Donețk și Republica Populară Luhansk - susținute de Rusia, potrivit ministerului Apării de la Moscova, care a precizat că oamenii au plecat din proprie voință.

A doua zi, însă, Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a anunțat că copiii au fost, de fapt, evacuați forțat din regiunile Donețk și Luhansk de către forțele ruse. „Asemenea acțiuni reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional, în special a dreptului internațional umanitar”, a transmis Ministerul de Externe de la Kiev.

Începând de atunci, estimările ucrainene privind numărul de oameni deportați în Rusia au crescut.

Sâmbătă, vicepremierul Ucrainei, Iryna Vereșciuk, a declarat că Executivul de la Kiev estimează că numărul ucrainenilor deportați forțat în Rusia, de la începutul invaziei, este de aproape 40.000.

Aceste afirmații au fost susținute de Denis Pușilin, liderul prorus al auto-intitulatei Republici Populare Donețk. Acesta a declarat duminică că aproximativ 1.700 de persoane sunt „evacuate” zilnic din orașul-port asediat Mariupol și din alte orașe de pe teritoriul Ucrainei.

„În medie, aproximativ 1.700 de oameni sosesc în fiecare zi în centrul Volodar de cazare temporară a persoanelor evacuate și, la rândul lor, tot atâția îl părăsesc”, a scris Pușilin, într-un mesaj publicat pe Telegram, referindu-se la așezarea urbană cunoscută în ucraineană drept Nikolske, localitate situată la aproximativ 13 mile nord-vest de Mariupol.

„Locuitorii din Mariupol și din alte așezări care sunt eliberate de sub ocupația regimului de la Kiev ajung aici”, a spus Pușilin. „Oamenilor li se asigură cele de bază, îngrijire medicală și apoi sunt evacuați în Federația Rusă”, a susținut acesta.

Dispute cu privire la rolul jucat de Crucea Roșie

Pe fondul disputelor cu privire la presupusa politică de deportare a Rusiei, au existat și controverse despre rolul pe care îl joacă rețeaua umanitară Crucea Roșie.

Vineri, Iryna Vereșciuk l-a acuzat pe șeful Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), Peter Maurer, că a luat o „decizie foarte discutabilă” de a deschide un birou la Rostov – care se află la aproximativ 60 de kilometri (37 de mile) de granița cu Ucraina. Un astfel de birou a „legitimat” deportările efectuate de Rusia, a sugerat vicepremierul ucrainean.

Crucea Roșie a emis un comunicat prin care a respins aceste acuzații. Comitetul Internațional al Crucii Roșii , care în general nu dorește să iasă în evidență la nivel public, a reacționat în urma a ceea ce a numit „informații false care circulă online”, potrivit cărora ar ajuta Rusia să mute zeci de mii de oameni din Ucraina.

CICR a precizat că nu are birou în Rostov, dar că „își extinde configurația regională pentru a putea răspunde nevoilor acolo unde le vedem". "Prioritatea noastră este să ne asigurăm că o aprovizionare constantă cu ajutoare indispensabile vieții ajunge la oameni, oriunde s-ar afla aceștia”, a adăugat Crucea Roșie.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina2 copy
Analiză
09:25
Rezultate spectaculoase la testul psihologic pentru admiterea la școlile de poliție. Procentul inapților din Timiș, de nouă ori mai mare decât în Caraș-Severin
Șoferul român de TIR a murit pe loc. Sursă foto: Polizia Stradale.
09:08
Un șofer de TIR român a murit, după ce s-a răsturnat cu camionul în tunelul Sparvo de pe cea mai veche și importantă autostradă din Italia
MONDEN
Cleopatra Stratan si Edward Sanda
09:06
Anunțul făcut de Edward Sanda și Cleopatra Stratan după ce și-au luat casă: „Ajunsesem să credem că nu se mai poate”
Actorul Alexandru Ion | sursa foto: Instagram
14 oct.
Actorul care tocmai a semnat contractul cu PRO TV apare în această toamnă la Antena 1: „Mă bucur că au văzut potențial”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern. Foto: Hepta
08:35
Luca Niculescu depune azi programul de guvernare și lista miniștrilor susținută de PSD, PNL și UDMR, în Parlament
Marian Neacșu a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016. Foto: Hepta
14 oct.
Cine este Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne. A fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016
Ultimele știri
09:50
China testează în deșertul Taklamakan un robot pe șenile ca în „Dune”care extrage fier direct din nisip: poate lucra fără întrerupe 12,5 ore
09:48
„Asia Express" 15 octombrie 2026. Ce echipă a rămas în concurs după Cursa pentru Ultima Șansă
09:40
Val de frig extrem peste Europa dacă se rupe vortexul polar. Consumul de electricitate ar putea crește de 3 ori
09:37
Secretul sifonului invers la romani, vechi de 2.000 de ani: cum au „păcălit” natura și au urcat apa la deal
TRENDING
07:12
Spitalul modular din Pipera, în valoare de 5 milioane de euro, furat la bucată. Au dispărut aproape toate aparatele de aer condiționat
08:08
Alegerile prezidențiale din 2024, anchetate de Parchetul General. Dosar penal, după 600 de sesizări
Exclusiv
07:00
Cum a pus mâna pe Clădirea Malmaison Sam Dorian Schwartz, un afacerist care se recomandă medic ginecolog și care oferă servicii de medicină a muncii Camerei Deputaților și altor instituții de stat
14 oct.
Horoscop 15 octombrie 2026. Capricornii vor lua astăzi taurul de coarne într-o problemă legată de familie sau de casă
Frunzele căzute reprezintă o materie organică bogată în substanțe nutritive. Sursă foto: Getty Images.
08:44
Frunzele uscate, aurul verde din grădină. Cum le poți folosi inteligent în această toamnă
Foto: Buturuga Mică
14 oct.
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
14 oct.
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
14 oct.
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
14 oct.
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Țiriac Auto a câștigat un contract de peste 17 milioane de lei pentru a livra 100 de mașini electrice către SRI. Foto: Facebook / Serviciul Român de Informații
08:20
SRI, contract de peste 17.000.000 de lei cu Țiriac Auto pentru 100 de mașini electrice prin proiectul eFLOT
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, în timpul unei conferințe de presă la Guvernul României. Poartă un costum negru, o cămașă labă și o cravată roșie
07:51
Radu Miruță, după incendiul de la bordul navei din largul portului Sulina: „Nu a fost văzută pe radare o dronă venind spre această navă”
Dovleci ornamentali sunt expuși la Elbauenpark, locul de desfășurare a celei de-a 31-a ediții a Festivalului Recoltei din Saxonia-Anhalt. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
07:42
Cu cât vinde Lidl un dovleac de plăcinte și unul pentru Halloween
Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol, după ce o dronă a fost detectată în spațiul aerian al României. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
07:35
Dronă în spațiul aerian al României, la Sulina. Avioane F-18 și F-16, ridicate de urgență. Mesaj RO-Alert în Tulcea
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice