De Bobi Neacșu,

Preoții și călugării ortodocși sunt acuzați că au pus în pericol sănătatea populației, adulți și copii, potrivit denunțului penal depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Libertatea a scris că mai multe biserici au sfidat regulile autorităţilor şi au împărtăşit credincioşii cu aceeaşi linguriță.

„Subsemnații Emanuel Ungureanu, Daniela Vomir Bizo și Adina Smeu formulăm prezentul denunț față de clericii Bisericii Ortodoxe Romane (preoți, călugări) care, în data de 22 martie, au efectuat slujba religioasă pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane Ortodoxe din Cluj-Napoca și care, prin acțiunile lor, au pus în pericol sănătatea populației (adulți și copii). Vă solicităm ca, în urma identificării acestora, să dispuneți începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectare a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase”, se arată în denunțul citat de Mediafax.

În document se subliniază că preoții au efectuat slujba religioasă pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, iar la final „au procedat la împărtășirea din Sfântul Potir, folosind o linguriță comună, respectiv un prosop comun, în acest sens fiind împărtășiți toți cei prezenți la slujbă.

„Fără a aduce vreo atingere libertății religioase, garantate de Constituția României și legislația internă, considerăm că gestul acestor reprezentanți ai BOR aduce grave atingeri sănătății populației, punând, practic, în pericol viețile a sute de oameni”, se mai arată în denunțul penal.

Citeşte şi:

Pericolul speranțelor false de la Antena 3: nu există un vaccin românesc împotriva coronavirus, el nu se află pe lista celor 44 posibile vaccinuri de la ONU

Un aparat nou-nouț de testare pentru coronavirus stă degeaba de 10 zile într-un container la Institutul Marius Nasta

VIDEO | Şedinţă la Palatul Victoria. Guvernul adoptă amânarea plăţii ratelor bancare, până la 9 luni