Potrivit Legii 136/2020, fiind contact direct al unui pacient COVID-19, tatăl adolescentei ar fi trebuit carantinat la domiciliu, alături de ceilalţi contacţi direcţi din familie, pe durata de incubaţie specifică bolii, scrie Adevărul.

Potrivit sursei citate, acest lucru nu s-a întâmplat, tatăl uzând din plin de calitatea de ambulanţier.

Acesta, deşi nu era de serviciu, în seara de 3 august, a luat, cu acordul conducerii unităţii, o ambulanţă din staţia SAJ Vaslui şi s-a deplasat la Costineşti.

Deplasarea a efectuat-o folosind foaia de parcurs a altui coleg care fusese de serviciu în ziua respectivă. Traseul Vaslui-Costineşti şi retur a fost făcut fără un cadru medical însoţitor, aşa cum este procedura în mod curent, ci doar de tatăl-ambulanţier.

11 tineri au fost diagnosticaţi cu COVID-19 în urma unui majorat organizat la Vaslui, la care au fost invitaţi peste 40 de tineri, numărul exact urmând să fie stabilit după efectuarea anchetei epidemiologice.

Pe lângă fata de ambulanţier, care este considerată pacientul zero în grup, ancheta epidemiologică realizată de DSP Vaslui a arătat că 10 din cei 17 tineri aduşi cu microbuzul special de la Costineşti au ieşit pozitivi la testul făcut la Spitalul Municipal Elena Beldiman din Bârlad.

Citeşte şi:

700.000 de euro, fără licitație, pentru un “muzeu al copiilor”. Aproape un sfert din sumă a ajuns de la Firea către o firmă înființată de Sebastian Ghiță!

Proiect. Bani de la Guvern pentru zilieri, cei care lucrează sezonier şi angajatorii care au salariaţi ce muncesc în regim de telemuncă

Raed Arafat: Avem peste 300 de focare de COVID-19 în ţară. Sunt posibile măsuri mai drastice

Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
PARTENERI - GSP.RO
Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
Playtech.ro
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
Detalii tulburătoare despre violul dintr-un tren de navetiști din SUA. Pasagerii au filmat cu telefoanele 40 de minute calvarul femeii, însă nu au intervenit
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare despre violul dintr-un tren de navetiști din SUA. Pasagerii au filmat cu telefoanele 40 de minute calvarul femeii, însă nu au intervenit
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Știrileprotv.ro
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută