Donald Trump și Joe Biden au oferit două viziuni total diferite asupra strategiei de combatere a pandemiei COVID, a măsurilor de revitalizare a economiei, a luptei împotriva rasismului și a eforturilor pentru limitarea efectelor schimbărilor climatice, într-o confruntare finală electorală care a avut loc în Nashville.

Dezbaterea a fost una mai puțin tensionată și haotică decât cea precedentă, dar a inclus totuși numeroase atacuri directe ale celor doi candidați.

Trump a încercat în repetate rânduri să îl portretizeze pe Biden ca pe un politician vechi, corupt și incompetent, care nu a făcut nimic în deceniile petrecute la Washington, și nici măcar în cei opt ani petrecuți în funcția de vicepreședinte al SUA.

Președintele și-a păstrat calmul și a fost mai articulat decât în precedenta dezbatere, semn că a înțeles că tonul său și întreruperile constante nu au fost pe placul telespectatorilor.

Principalul său punct de atac a fost cel legat de acuzațiile la adresa familiei Biden, pentru presupusa corupție de care s-ar face aceasta vinovată, cu referire specială la fiul fostului vicepreședinte, Hunter Biden.

În ciuda unor mici ezitări, Biden a fost echilibrat și chiar combativ, reușind să răspundă atacurilor și să își transmită propriul mesaj.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

El l-a catalogat pe Trump drept un președinte rasist și diviziv și l-a acuzat că nu a fost capabil să gestioneze criza COVID, pe care inițial o bagatelizase.

Mai important, el s-a prezentat în mod constant, pe parcursul dezbaterii, ca un președinte unificator, care nu face distincție între statele republicane și cele democrate, și care îi va trata pe toți americanii în același fel.

Două pandemii diferite

Cei doi au arătat că privesc în mod foarte diferit felul în care arată și în care va evolua pandemia COVID în SUA.

“O să dispară”, a asigurat Trump, într-un moment în care SUA par că se confruntă cu un al treilea val epidemic, iar numărul de cazuri crește în numeroase state.

“Nu putem ține țara închisă. Este o țară masivă, cu o economie masivă. Avem depresie, alcoolism, droguri la un nivel nemaivăzut. Leacul nu poate să fie mai rău decât boala”, a insistat președintele, care a oferit o nouă pledoarie împotriva restricțiilor.

Donald Trump l-a acuzat pe Joe Biden că vrea „să închidă din nou ţara” şi a criticat gestionarea pandemiei de către unii guvernatori democraţi, în special la New York, epicentrul bolii în SUA.

„Priviţi la New York, oraşul moare, toată lumea părăseşte New Yorkul”, a afirmat el.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

El a asigurat că un vaccin va fi disponibil în câteva săptămâni, dar când a fost întrebat dacă garantează acest lucru s-a ferit să o facă. “Dar cred că va fi gata până la finalul anului”, a spus el.

În vreme ce a asigurat că își asumă responsabilitatea pentru gestionarea epidemiei, el a aruncat imediat vina pe China. “Îmi asum toată responsabilitatea. Nu e vina mea că epidemia a ajuns aici. E vina Chinei”, a spus Trump.

În contrast cu viziunea președintelui, care a spus că a fost felicitat de numeroși lideri străini pentru treaba bună pe care a făcut-o, Biden a reamintit numărul de decese COVID pentru a sublinia că situația este una proastă.

“220.000 de decese. Oricine este responsabil pentru așa de multe morți nu ar mai trebui să rămână președintele SUA”, a spus el.

Mai mult, el a avertizat că epidemia este încă prezentă și a respins versiunea optimistă a lui Trump. “Ne pregătim să intrăm într-o iarnă neagră, iar el nu are niciun plan clar”, a spus candidatul democrat.

Iar când Trump a insistat că “învățăm să trăim cu virusul”, Biden a răspuns: “învățăm să murim cu el”.

Biden, în defensivă pe tema corupției

Principalul punct de atac al lui Trump la adresa lui Biden a fost cel referitor la acuzațiile de corupție aduse acestuia într-o serie de articole din publicația conservatoare New York Post.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Trump l-a acuzat pe fostul vicepreședinte în mod direct că a luat bani din mai multe țări – din China, din Rusia, de la soția primarului Moscovei, dar și din Ucraina, unde fiul său, Hunter Biden, a fost membru în board-ul unei companii ucrainene, chiar când Biden senior era responsabil cu politica externă privind Ucraina.

“Ți-au dat o mulțime de bani și probabil încă îți mai dau”, a spus Trump, care l-a acuzat pe Biden că a primit 3,5 milioane de dolari din Rusia.

Joe, cred că le datorezi americanilor o explicaţie”, a insistat preşedintele-candidat, care şi-a intensificat în ultimele zile atacurile personale asupra integrităţii adversarului său, afirmând, fără să aducă elemente concrete în sprijinul său, că familia Biden este o „întreprindere criminală”.

„Erai vicepreşedinte când s-a întâmplat asta şi nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată”, a adăugat magnatul imobiliar, care a invitat în public un fost asociat al lui Hunter Biden, Tony Bobulinski, care îl acuză pe fiul candidatului democrat că s-a folosit de numele de familie pentru a câştiga „milioane” în străinătate, cu asentimentul tatălui său.

Menţionând acest invitat, Donald Trump a afirmat că relatarea sa este „copleşitoare”. „Nu încerca să te prezenţi ca un bebeluş inocent!”, i-a spus Trump lui Biden mai târziu.

Biden a respins atacurile. “Nu am primit niciun bănuț dintr-o sursă externă în toată viața mea”, a spus el.

El a catalogat acuzațiile din New York Post drept o dezinformare rusească în care un rol important a fost jucat de “prietenul lui Trump, pionul Rusiei”, avocatul Rudy Giuliani.

“Omul care a avut probleme în Ucraina a fost el – încercând să mituiască guvernul ucrainean pentru a spune ceva negativ despre mine”, a afirmat Biden, cu referire la scandalul care a dus la punerea sub acuzare a lui Trump în Congres, anul trecut.

În schimb, Biden a contraatacat observând că nici până acum Trump nu și-a publicat situația fiscală.

Trump a revenit în mod constant în timpul dezbaterii la tema corupției lui Biden, semnalând că vede în acest atac o posibilitate de a lovi direct în imaginea rivalului său, pe ultima sută de metri a campaniei, pentru a întoarce tendința nefavorabilă din sondaje.

Promisiunea lui Biden, speculată de Trump

Cei doi s-au contrat și pe tema asigurărilor medicale, a migrației sau a schimbărilor climatice, asumându-și, fiecare, pozițiile politice pe care le reprezintă, de stânga sau de dreapta.

Dar când Trump l-a acuzat că vrea să instituite un sistem de sănătate cu acces universal și gratuit, oferind drept exemplu propunerile unor democrați mai liberali, precum Bernie Sanders, Biden a răspuns ironic: “(Trump) este un om foarte confuz. Crede că candidează împotriva altcuiva. Candidează împotriva lui Joe Biden. I-am bătut pe toți ceilalți oameni pentru că am fost în dezacord cu ei”, a subliniat candidatul democrat, care și-a asumat pe tot parcursul campaniei o poziție moderată.

O dispută a izbucnit și pe tema impactului schimbărilor climatice asupra economiei.

Biden și-a asumat o promisiune cu potențial sensibil – tranziția de la alimentarea cu energie din combustibili fosili la cea din surse regenerabile.

“Voi face tranziția de la industria petrolieră, da”, a spus Biden. “Industria petrolieră poluează semnificativ. Trebuie să fie înlocuită, cu timpul”, a adăugat el.

A fost o declarație care l-a mulțumit pe Trump, președintele considerând că a găsit un nou punct de atac.

“Practic ce spune el este că că va distruge industria petrolieră. Țineți minte asta în Texas, Pennsylvania, Oklahoma, Ohio?”, a spus el, cu referire la electoratul din statele care în mare parte vor decide rezultatul alegerilor.

Sondajele arată că trei din patru americani sunt preocupați de schimbările climatice. Dar republicanii, scrie agenția AP, cred că declarațiile lui Biden au potențialul de a-i pune pe gânduri pe alegătorii din statele care se bazează pe industria de petrol și gaze.

Trump și Abraham Lincoln

Relațiile interrasiale au fost un subiect important în cadrul dezbaterii, cei doi candidați contrându-se pe tema rasismului instituțional din SUA, dar și a strategiei privind migrația.

Biden l-a numit pe Trump “cel mai rasist președinte din istoria modernă”, în vreme ce Trump s-a autointitulat “cea mai puțin rasistă persoană din această cameră”.

Mai mult, președintele, care a atacat mișcarea Black Lives Matter, a subliniat încă o dată că a făcut mai multe pentru afro-americani decât orice președinte, de la Abraham Lincoln și până acum.

Biden i-a reamintit acestuia că i-a numit pe mexicani “violatori” și că a interzis accesul musulmanilor în țară “pentru simplul fapt că sunt musulmani”.

În plus, el a deplâns atitudinea poliției față de persoanele de culoare, un mesaj direct adresat unui segment de electorat de la care așteaptă o prezență semnificativă la alegerile din noiembrie.

Democratul l-a atacat pe contracandidatul republican şi pe tema imigraţiei, acuzându-l că a dus o politică „criminală” faţă de copiii imigranţi.

Conform unei asociaţii americane de apărare a drepturilor omului, părinţii a circa 545 de copii de migranţi care au fost separaţi în SUA după ce au traversat ilegal frontiera nu au putut fi localizaţi.

„Aceşti copii sunt singuri, nu au unde să meargă (…) E criminal”, a spus fostul vicepreşedinte.


UPDATE: Cei doi candidați au fost întrebați, în final, ce mesaj vor transmite în ziua inaugurării în funcția de președinte.

Trump a subliniat că va reconstrui economia, care a suferit mult în urma crizei sanitare.

“Trebuie să facem în așa fel ca țara să fie iarăși una de succes, așa cum era înainte de boala venită din China”, a spus el.

Joe Biden și-a reluat mesajul unificator.

“Sunt un președinte american. Vă reprezint pe toți, indiferent că votați pentru mine sau împotriva mea și mă voi asigura că veți fi reprezentați”, a spus acesta.

UPDATE: În dezbaterea pe tema schimbărilor climatice, Biden a asigurat că nu va interzice fracturarea hidraulică, în ciuda acuzațiilor repetate lansate în acest sens de Trump.

El a spus însă că va face o tranziție către energia regenerabilă, deoarece petrolul poluează.

“Este o declarație importantă”, a spus Trump, care a avertizat că Biden va distruge industria petrolieră.

UPDATE: În discuția pe tema rasismului în SUA, Biden și-a reluat atacurile la adresa lui Trump, amintind că acesta i-a numit pe mexicani “violatori” și a interzis accesul musulmanilor în țară “pentru simplul fapt că sunt musulmani”. El a criticat însă și atitudinea poliției.

“Adevărul este că există rasism instituțional în American”, a spus Biden.

Trump, care a evitat să folosească formula “rasism instituțional”, și care a luat apărarea forțelor de ordine, criticând mișcarea Black Lives Matter, a subliniat încă o dată că a făcut mai multe pentru afro-americani decât orice președinte, de la Abraham Lincoln și până acum.

Concluzia?

Biden: Trump este “unul dintre cei mai rasiști președinți din istoria țării”.

Trump: “Sunt cea mai puțin rasistă persoană din această încăpere”.

UPDATE: Donald Trump a folosit cuvinte dure în discuția pe tema imigrației. Întrebat despre soarta celor 545 de copii care au fost despărțiți de familiile lor și nu au fost încă reuniți cu acestea, președintele a observat că aceștia au fost aduși în țară de “coioți”, o referire la migrația ilegală.

El a asigurat că reuniunea copiilor cu familiile se va întâmpla, că autoritățile lucrează la asta, dar nu a precizat când se va întâmpla. Totodată, Trump a acuzat administrația Obama-Biden că “a construit cuștile” în care sunt închiși imigranții.

UPDATE: Atacurile repetate ale lui Trump la adresa “statelor democrate”, statele care sunt conduse de guvernatori democrați și care au o majoritate de alegători democrați, acuzate de președinte că s-au descurcat mai prost în combaterea COVID, spre exemplu, sau că beneficiază prea mult de pe urma pachetului financiar împotriva crizei, au fost respinse de Biden cu un mesaj unificator.

Nu văd “state roșii (republicane)” și “state albastre (democrate)”, a spus Biden, care a asigurat că toate aceste state sunt americane.

“Candidez ca democrat, dar voi fi un președinte american”, a asigurat Biden.

Este un mesaj important pentru candidatul democrat, care încearcă să se prezintă ca o alternativă la divizivul președinte republican.

 

UPDATE: Trump estimează că republicanii vor câștiga Camera Reprezentanților la alegerile din 3 noiembrie, o opinie care nu este împărtășită de niciun expert și de niciun sondaj.

UPDATE: Discuția a atins și subiectul Coreea de Nord și negocierile eșuate pentru denuclearizarea Peninsulei Coreene.

Biden l-a criticat pe președinte pentru că l-a “legitimizat” pe dictatorul nord-coreean. Președintele SUA s-a împrietenit cu “o brută”, a spus Biden.

Dar Trump consideră că relația sa cu Kim Jong-un este una foarte bună și că rezultatul este vizibil, deoarece Coreea de Nord nu mai ridică probleme.

În schimb, el a observat că Kim nu a vrut să se întâlnească cu Barack Obama pentru că nu l-a plăcut.

UPDATE: Într-o încercare de a schimba subiectul de la atacurile la adresa fiului său, Hunter, Biden s-a concentrat pe problemele economice din SUA.

“Există un motiv pentru care tot aduce vorba despre acest baliverne. Nu vrea să vorbească despre chestiunile reale. Nu e vorba despre familia lui și a mea. Este despre familia voastră, iar familia voastră suferă”, a spus Biden, privind spre cameră.

El a reluat, totodată, acuzațiile la adresa lui Trump, care nu a publicat până acum situația impozitelor din ultimii ani, o situație neobișnuită pentru un președinte.

“Le voi publica în curând”, a spus Trump, o promisiune repetată, dar neonorată până acum.

UPDATE: Dezbaterea pe tema securității naționale s-a transformat, parțial, într-o discuție despre campania de presă dusă de ziarul New York Post împotriva lui Joe Biden, care este practic acuzat de corupție.

Seria de articole publicate de cotidianul american conservator a oferit multă muniție republicanilor și lui Trump în ultimele zile de campanie.

Trump l-a acuzat pe Biden că a luat 3,5 milioane de dolari din Rusia, de la soția primarului Moscovei. O altă acuzație vizează poziția fiului lui Biden, Hunter, în board-ul companiei ucrainene de energie Burisma, într-un moment în care Biden, pe atunci vicepreședinte, era responsabil cu politica privind Ucraina.

Biden a negat ambele acuzații. “Nu am luat niciun bănuț dintr-o sursă străină”, a spus acesta.

Cu privire la poziția lui Hunter în compania ucraineană, el a subliniat că “nimic nu a fost neetic”.

“Omul care a avut probleme în Ucraina a fost el – încercând să mituiască guvernul ucrainean pentru a spune ceva negativ despre mine”, a spus Biden, cu referire la scandalul care a dus la punerea sub acuzare a lui Trump în Congres, anul trecut.

UPDATE: Trump s-a apărat când a fost acuzat că nu își asumă responsabilitatea, acuzând China.

Îmi asum toată responsabilitatea. Nu e vina mea că epidemia a ajuns aici. E vina Chinei.

Donald Trump:

UPDATE: Există deja un tipar vizibil. Trump insistă că boala nu este foarte periculoasă și mai ales că ce e mai rău a trecut. El a oferit chiar exemplul fiului său, Barron, care s-a vindecat rapid. El este în total dezacord cu măsurile de restricție. “Tot ce vrea el este să închidă țara”, a spus președintele, cu referire la Biden.

Biden, în schimb, îi avertizează pe americani că foarte mulți vor muri și că iarna va fi una sumbră.

“E același om care v-a spus că epidemia se va termina până la Paște. Nu are niciun plan clar”, a declarat Biden.

Biden a făcut referire la campania de testare, amândoi au vorbit despre vaccin și despre posibilele lockdown-uri, dar niciunul nu a vorbit despre un plan complex.

UPDATE: Prima temă: epidemia COVID-19

Președintele Trump a subliniat că SUA se confruntă cu o epidemie care a făcut ravagii în întreaga lume, o epidemie “venită din China”. El a spus că rata mortalității a scăzut în SUA. “Am fost felicitat de mulți șefi de state” pentru felul în care am combătut epidemia, a asigurat liderul de la Casa Albă.

El a anunțat, totodată, că un vaccin va fi gata în câteva săptămâni. Presat de moderatoare și întrebat dacă poate garanta acest lucru, Trump a admis că nu poate face asta. “Dar cred că va fi gata până la finalul anului”.

Trump a făcut referire și la propria experiență cu boala. “Am fost în spital, am avut-o, m-am făcut bine, acum sunt imun, așa mi se spune”, a afirmat președintele.

De partea cealaltă, Joe Biden l-a acuzat iarăși pe Trump că a subestimat epidemia la început și a făcut referire la numărul de decese, care a depășit, în SUA, 200.000.

“Oricine este responsabil pentru atâtea morți nu ar trebui să rămână președinte al SUA”, a spus Biden.

UPDATE: Melania Trump, prima doamnă, este în public, în Nashville, pentru a-l urmări pe soțul său. Zilele trecute, un purtător de cuvânt anunțase că ea se confruntă încă cu o tuse, la aproape două săptămâni după ce s-a îmbolnăvit de COVID.

 

UPDATE: Dezbaterea este gata să înceapă.

 

Este neclar ce impact ar putea avea dezbaterea, în condițiile în care majoritatea alegătorilor știu deja cu cine vor vota și chiar nehotărâții au deja o preferință în minte, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos.

Site-ul de analiză electorală FiveThirtyEight a observat însă că atitudinea agresivă a lui Donald Trump în prima dezbatere a dus la un ușor declin al sprijinului pentru președinte și la un mic impuls pentru Biden.

Reguli speciale după haosul din prima dezbatere

Comisia responsabilă cu organizarea dezbaterilor a schimbat regulile pentru ultima confruntare, luând decizia ca, pentru evitarea întreruperilor reciproce, microfonul unui candidat să fie închis în timpul celor două minute în care celălalt răspunde întrebărilor moderatoarei. Restul fiecărui segment de 15 minute va fi deschis discuţiilor.

În prealabil, preşedintele a lansat atacuri repetate împotriva comisiei, spunând că dezbaterea este incorectă şi acuzând-o pe moderatoarea Kristen Welker de favorizarea lui Biden.

Fiecare candidat a ales o cale diferită pentru a se pregăti pentru dezbatere. Timp de trei zile consecutive, Joe Biden nu a avut nimic în programul public, în timp ce preşedintele republican a continuat să străbată Statele Unite și să vorbească la mitinguri.

Temele dezbaterii

Reportera postului NBC News a ales ca teme de discuţie, printre altele, schimbările climatice, securitatea naţională şi criza provocată de coronavirus.

Trump s-a aflat sub tirul criticilor pentru modul în care a gestionat epidemia, care în SUA a făcut peste 221.600 de victime.

Rivalul său s-ar putea confrunta cu întrebări despre afaceri din trecutul fiului său Hunter, în condiţiile în care republicanii au lansat acuzaţii neverificate de corupţie împotriva lui.

Cele șase teme de dezbatere:

  • Combaterea COVID-19
  • Familiile americane
  • Chestiunea rasială
  • Schimbările climatice
  • Securitatea națională
  • Leadershipul

Obama, în campanie

Ziua care a precedat dezbaterea a fost cea în care fostul președinte Barack Obama a intrat în mod direct în campania electorală în favoarea lui Biden, fostul său vicepreședinte.

Obama i-a îndemnat miercuri pe democraţi să se mobilizeze masiv şi să nu creadă că alegerile sunt deja câştigate pentru că sondajele sunt favorabile, scrie AFP.

“Nu ne putem complace”, a declarat el la Philadelphia, cu 13 zile înainte de alegerile prezidenţiale în care se vor confrunta Donald Trump şi Joe Biden.

“Nu mă interesează sondajele”, a adăugat el, reamintind că, în 2016, acestea i-au fost favorabile lui Hillary Clinton înainte de înfrângerea ei neaşteptată.

“Mulţi au stat acasă, au fost leneşi şi mulţumiţi de sine”, a subliniat Barack Obama. “Nu şi de data aceasta! Nu şi în cursul acestor alegeri!”, a subliniat el.

“Avem 13 zile până la alegerile cele mai importante din viaţa noastră”, a mai spus fostul preşedinte, înainte de a lansa un virulent rechizitoriu la adresa lui Donald Trump.

“Nu este telerealitate, este realitate”, a spus el. “Trebuie să suportăm consecinţele că Donald Trump s-a arătat incapabil să îşi ia funcţia în serios”, a mai declarat Barack Obama.

“Să scrii mesaje pe Twitter uitând-te la televizor nu rezolvă problemele”, a adăugat el, denunţând atitudinea preşedintelui republican.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Observatornews.ro
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI