Fostul jucător de fotbal Diego Armando Maradona a fost externat din spital, după ce a fost internat în urma unei hemoragii gastrice. Fiica lui spune că medicii i-au descoperit problema în timpul unui control de rutină.
Din fericire, problema nu este gravă. Astfel, legenda fotbalului mondial a părăsit spitalul la nici 24 de ore după ce a fost internat, scrie BBC.
"Pentru cei care erau îngrijorați pentru tatăl meu, pot să vă spun că este bine şi ajunge acasă curând", a spus Dalma, fiica lui Diego Maradona.
Maradona antrenează în prezent echipa Dorados de Sinaloa din a doua divizie din Mexic.
În iunie 2018, Maradona a fost cărat pe brațe în timp ce asista la un meci din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia, în orașul Sankt Petersburg.
FOTO: EPA