DIICOT a transmis că în 27 ianuarie procurorul șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a dispus verificări privind ”modul în care actul de sesizare a instanței în dosarul “Caracal” a fost comunicat în cadrul direcției și cu privire la posibilitatea ca acesta să fi fost transmis de către personalul instituției reprezentanților mass-media sau altor persoane”.

Potrivit DIICOT, în urma verificărilor ”nu au rezultat elemente care să conducă la concluzia că actul de sesizare a instanței ar fi fost comunicat de către personalul direcției”.

”În acest sens au fost efectuate demersuri către conducerea Tribunalului Olt, căruia i-a fost înaintat rechizitoriul la data de 15.01.2020 atât în format letric, cât și în format electronic, pentru a dispune verificări cu privire la modul în care a fost transmis actul de sesizare cu nerespectarea dispozițiilor Legii 544/2001 și a Ghidului de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media”, adaugă reprezentanții DIICOT.

Procurorul general interimar Bogdan Licu declara în 20 ianuarie că ”este de neconceput” că rechizitoriul în cazul Caracal a ajuns în presă și că acesta este ”exagerat de public”.

Trimis în judecată pe 15 ianuarie

În același context, în care a vorbit despre scurgerea de informații din anchete, Licu a susținut că actul de sesizare a instanței în cazul Colectiv a dispărut din calculatorul procurorului.

Dosarul Caracal a fost trimis în judecată în 15 ianuarie de către procurorii DIICOT, care îl acuză pe Gheorghe Dincă de 8 infracțiuni de omor calificat, profanare de cadavre, trafic de persoane, trafic de minori și viol.

De asemenea, a fost trimis în judecată și Ștefan Risipițeanu, acuzat că ar fi violat-o pe Luiza, în locuința lui Dincă. Procurorii descriu cum le-a răpit Gheorghe Dincă pe cele două tinere, Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani), pe care le-a luat cu mașina ”la ocazie”, le-a dus apoi la locuința sa din Caracal, unde le-a violat și le-a ucis, după care le-a ars corpurile în același butoi metalic din curtea casei.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Olt, care ar urma să judece pe fond dosarul cauzei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.