Jucătorii dinamovişti Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu s-au prezentat, luni dimineaţă,în jurul orei 09.00, la sediul DNA Craiova, pentru audieri în urma plângerii formulate de finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu. Găman a refuzat să facă declaraţii jurnaliştilor prezenţi, în timp ce Bărboianu a spus că s-a prezentat la DNA pentru a-şi face datoria, întrucât a fost chemat ca martor, el nefiind folosit de antrenorul Ioan Andone în meciul de luni seară.
Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu au fost audiaţi în acelaşi caz în care s-a prezentat la DNA, în 28 aprilie, şi fostul manager al Universităţii, Victor Piţurcă, în urma unei plângeri depuse de Mititelu, în care acesta sesiza „aspecte mediatizate de-a lungul timpului privind contractele cu jucătorii, echipa de fotbal”. Mititelu se află în conflict cu Piţurcă, pe care l-a demis de la echipă, la începutul acestui an, în urma unor neînţelegeri financiare. Patronul Universităţii i-a oferit, anul trecut, lui Piţurcă trei dezlegări în alb, drept garanţii că va asigura banii necesari la echipă.
În urma scandalului dintre cei doi, jucătorii Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu au fugit pe 19 ianuarie din cantonamentul formaţiei Universitatea Craiova de la Govora, au cerut şi au obţinut din partea Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF să fie declaraţi liberi de contract, în baza dezlegărilor în alb pe care patronul i le-a dat lui Piţurcă. Finanţatorul clubului Universitatea Craiova a declarat atunci că cei doi jucători au fost „furaţi” de Victor Piţurcă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro