Dinu-Octavian Nicolescu, fost director la Ministerul Mediului și la Autoritatea Vamală Română, a fost trimis în judecată sub control judiciar, fiind acuzat de trafic de influență și spălare de bani în formă continuată, fapte comise când era director economic la Ministerul Mediului, a transmis DNA, miercuri, 11 octombrie.
Concret, procurorii susțin că, în aprilie 2020, Dinu Nicolescu a cerut și a primit aproape un milion de lei, adică aproximativ 200.000 de euro, pentru a scăpa un om de afaceri de datoriile pe care le avea la Administrația Fondului pentru Mediu.
„Printr-un intermediar, i-ar fi pretins unui om de faceri (martor în cauză) suma de 1.000.000 de lei pentru a-și exercita influența pe care acesta ar fi lăsat să se înțeleagă că o avea asupra unor funcționari publici din cadrul Ministerului Mediului și că i-ar determina pe aceștia să dispună anularea obligațiilor fiscale, în valoare de 3.478.438 de lei, pe care societatea omului de afaceri le avea de achitat către Administrația Fondului pentru Mediu”, a transmis DNA.
Pe 13 şi 14 aprilie 2020, Dinu Nicolescu, prin acelaşi intermediar, a primit în două tranşe suma totală de 995.000 de lei, susțin anchetatorii.
„Pentru a disimula adevărata proveniență a unei părți din suma de bani primită cu titlu de mită (354.903 lei), inculpatul Nicolescu Dinu-Octavian ar fi efectuat mai multe depuneri bancare de numerar și transferuri succesive de bani între conturile proprii”, a mai transmis DNA.
Procurorii au dispus măsuri asigurătorii asupra a două imobile ale fostului director economic din Ministerul Mediului, dar și asupra sumei de 25.000 de euro, ridicată la percheziții, iar dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.
Alex.59 11.10.2023, 12:32
Oho-hooo..."barosan" baștanu'...!!! ???
ionels 11.10.2023, 13:09
Sa mearga direct la puscarie.
Aura1 11.10.2023, 13:32
Nu știu ce să mai cred, tot se vehiculează luări de mită cu sume uriașe, dar oare este adevărat?
mariussorin75 11.10.2023, 15:19
Doar asa ce mai auzi de Ministerul Mediului, ca in general sunt invizibili cand e sa isi faca treaba
mica 11.10.2023, 15:39
Se merită un milion pentru câțiva ani de pușcărie cu suspendare.