O directoare de bancă din Brăila a pierdut la jocuri de noroc banii clienților, 95.000 de euro, apoi a fugit în Germania

Comentează
Arhiva foto

95.000 de euro au dispărut din conturile a cinci clienți din Brăila ai Piraeus Bank, banii fiind sustrași de directoarea adjunctă a unității bancare. „A suferit de o dependență temporară de jocurile de noroc”, au invocat în instanță avocații. Condamnată la închisoare cu executare, femeia de 40 de ani nu a fost găsită la domiciliu de polițiști, fiind dată în urmărire generală. După ce a fost pusă sub acuzare, ea s-a stabilit în Germania, sustrăgându-se cercetărilor timp de cinci ani.

Fosta directoare adjunctă a băncii Piraeus, sucursala Brăila, Valentina Emiliana Teodorescu, 40 de ani, a fost condamnată la 3 ani și 8 luni închisoare cu executare, fiind găsită vinovată pentru delapidare în formă continuată, participație improprie la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Sentința pronunțată pe 20 ianuarie de Curtea de Apel Galați este definitivă, însă mandatul de executare a pedepsei nu a fost pus în aplicare de polițiștii din Galați, acolo unde femeia își are domiciliul, pentru că nu a fost găsită acasă. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Galați au precizat că femeia condamnată a fost dată în urmărire generală.

Originară din Galați, Valentina Emiliana Teodorescu a fost pusă sub acuzare în anul 2014, după ce s-a autodenunțat procurorilor. Pe 24 iunie 2014, a înaintat autodenunțul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, menționând că timp de doi ani, având calitatea de director adjunct al Pireus Bank- sucursala Brăila, a sustras bani din conturile unor clienți ai băncii. Femeia a recurs la acest gest, spun judecătorii, după ce a aflat că la nivelul unității bancare s-a declanșat o anchetă internă.

În martie 2014, un avocat din Brăila a sesizat Piraeus Bank că i-au dispărut sume importante din cont. În urma verificărilor interne, oficialii băncii aveau să constate dispariția a 289.576,71 lei, 39.924,41 euro și 804,80 GPB (prejudiciul total fiind evaluat la 95.000 de euro) din conturile a cinci clienți (oameni de afaceri, respectiv un avocat).

Descoperind că sumele au fost sustrase de directorul adjunct al unității bancare, reprezentanții Piraeus Bank au depus și ei o plângere penală împotriva acesteia.  

S-a stabilit în Germania

Pusă sub acuzare, Valentina Emiliana Teodorescu s-a sustras cercetărilor. Timp de cinci ani, procurorii din Brăila au încercat să dea de urma ei, însă fără succes. Familia a transmis anchetatorilor că fiica lor s-a stabilit în Germania, unde lucrează ca muncitor într-un depozit.

Mai mulți funcționari bancari au fost audiați pe parcursul cercetărilor, casierul băncii fiind pus și el sub acuzare. La finalul anchetei însă, procurorii au stabilit că, de fapt, casierul a acționat fără vinovăție, executând dispozițiile directoarei adjuncte. De altfel, mai mulți funcționari din cadrul băncii au relatat că directoarea adjunctă obișnuia să împrumute diverse sume și de la ei, însă le restituia banii în câteva zile.

83de operațiuni bancare a efectuat casierul la cererea șefei sale, prin care s-au retras din conturi sumele.

În fața anchetatorilor, casierul a invocat că directorul adjunct i-a lăsat impresia că respectivii clienți s-ar afla în unitatea bancară și că ea intervenea pentru a facilita retragerea sumelor. În realitate, directoarea adjunctă încasa banii și semna în contul clienților, persoane despre care angajații băncii aveau percepția că ar fi într-o relație de prietenie cu șefa lor.

Banii, cheltuiți la jocurile de noroc

Trimisă în judecată în august 2019, Valentina Emiliana Teodorescu nu s-a prezentat la proces. A fost însă apărată de un avocat ales, care a prezentat judecătorilor o declarație prin care fosta directoare adjunctă a Piraeus Bank Brăila își recunoștea în totalitate faptele, solicitând să fie judecată prin procedura simplificată.

În timpul cercetărilor s-au efectuat verificări la Direcția Finanțelor Publice și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară din Brăila și Galați pentru a se stabili dacă în perioada în care a sustras banii din conturile clienților femeia a cumpărat proprietăți sau alte bunuri de valoare. S-a constatat că nu există nicio achiziție pe numele eu. În instanță, avocații au invocat că banii sustrași de fosta directoare au fost cheltuiți la jocurile de noroc.

Găsită vinovată, Valentina Emiliana Teodorescu a fost condamnată de Judecătoria Brăila la 3 ani și 8 luni închisoare cu executare, fiind obligată să achite Băncii Piraeus prejudiciul creat. A contestat sentința, considerând-o prea dură în raport cu conduita sa de recunoaștere a faptelor și lipsa antecedentelor penale. Nu s-a prezentat nici în fața judecătorilor Curții de Apel Galați.

Avocatul ei, în schimb, a criticat sentința, susținând în fața judecătorilor că „inculpata este o persoană bine văzută în societate, iar de la data comiterea faptelor, din anul 2014, și până în prezent a reușit să se reintegreze social”.

La momentul comiterii faptei, aceasta era absolventă a două facultăți, de economie și de drept administrativ, fiind director adjunct al unei unități bancare, Piraeus Bank, aspecte care demonstrează, pe de o parte, pregătirea ei profesională, pe de altă parte, încrederea de care se bucura făcând parte din acest sistem. S-a precizat că mobilul săvârșirii faptelor pentru care a fost trimisă în judecată l-a constituit dependența temporară de jocuri de noroc.Hotărâre Curtea de Apel Brăila:

În privința prejudiciului, avocatul a precizat că în prezent femeia lucrează ca muncitor la un depozit în Germania, iar salariul lunar de aproximativ 1.000 de euro nu i-a permis să achite nici măcar o parte din prejudiciul creat.

Condamnată la închisoare

Solicitarea de a-i fi schimbată pedeapsa și transformată în suspendare sub supraveghere nu a fost însușită de judecătorii Curții de Apel Galați.

În opinia instanței, chiar dacă femeia are un nivel ridicat de instruire și beneficiază de bune referințe atât din partea anturajului, cât și din partea actualului angajator din Germania, nu se poate face abstracție de faptele comise și de faptul că nu a încercat să achite nici măcar sume modice din prejudiciul creat, aspect ce ar fi arătat că a conștientizat gravitatea faptelor comise.

Referitor la conduita din timpul procesului, de recunoaștere a infracțiunilor comise și a faptului că s-a autodenunțat, judecătorii au apreciat că fosta directoare adjunctă a recurs la acest gest știind că la nivelul unității bancare era deja în desfășurare o verificare internă, iar sesizarea organelor de anchetă era iminentă.

Sentința este definitivă.

Foto: 123rf.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: banca
ALTE ȘTIRI
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
07:19
Frații Andrew și Tristan Tate rămân în închisoare în SUA, cererea de eliberare a fost respinsă
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală