Discursul unui preot din Geel, orașul în care oamenii cu boli psihice nu sunt „nebuni”, ci o familie: „Mesajul nostru este să iubești pe toată lumea, indiferent dacă e negru sau alb, gay sau straight, bolnav mintal sau nu”

 14 comentarii
Arhiva foto

O biserică în care toți oamenii sunt încurajați să vină. Asta și-a propus să fie Biserica Sf. Dymphna din Geel, oraș din Belgia, unic în lume pentru abordarea de îngrijire psihiatrică. Aici persoanele cu boli psihice nu sunt marginalizate și văzute ca „periculoase”, ci integrate ca parte dintr-o familie.

  • Reporterii Libertatea au fost în orașul belgian Geel din nordul Belgiei, ca să descrie pentru publicul român cum arată un „experiment” de secole care poate schimba perspectiva asupra sănătății psihice. 
  • În primul episod am încercat să arătăm cum funcționează sistemul de plasament în familie pentru persoanele care suferă de diagnostice mintale severe: 132 de oameni cu schizofrenie, tulburare bipolară sau dizabilități intelectuale trăiesc împreună cu 100 de familii locale. 
  • Tradiția îngrijirii psihiatrice din Geel a început în urmă cu 700 de ani, de la legenda Sfintei Dymphna. Deși biserica dedicată sfintei nu mai atrage astăzi la fel de mulți oameni, a rămas deschisă celor care suferă de boli mintale. 

de Andrada Lăutaru și Iulia Roșu (corespondență din Geel)

Un domn de vârsta a treia se ridică din băncile de lemn ale bisericii și strigă ferm în timpul slujbei: „Da! Așa e părinte!”. Părintele care ține slujba este Dirk Van De Broeck. Iar bărbatul care întărește spuse preotului este o persoană care suferă de o boală mintală. Episodul are loc în biserica dedicată Sfintei Dymphna din Geel, un oraș din nordul Belgiei, cunoscut în toată lumea datorită modului în care integrează oamenii cu suferințe psihice. Aici, pacienții nu sunt pacienți, ci oaspeți. Acasă.

Singura șansa ca biserica să supraviețuiască

Dirk Van De Broeck este preot în Geel de 11 ani. Locuiește în Hoven, la 40 de kilometri distanță de micul oraș din regiunea Flandra. Este un bărbat înalt care își termine frazele cu glume. Spune că misiunea lui este să îi asculte pe oameni. Și să îi iubească pe toți, fără discriminare. Se autointitulează „un preot modern” și crede că toți preoții din regiunea în care trăiește sunt mai degrabă așa.

Modernitatea înseamnă deschiderea de a înțelege lucrurile lumești de azi, subliniază el. „Este singura șansă pentru biserica din Flandra să supraviețuiască, să se reinventeze. Să transmitem mai multe decât o facem acum.”

„Azi-dimineață la știri a fost difuzat faptul că Belgia are cea mai mare rată de sinucideri din Europa. De ce? Nu știu de ce”, continuă el, „dar ar trebui să începem să avem grijă de oameni, să-i ascultăm și să îi iubim”, ne spune în timp ce stăm cu toții în fața urnei din altar, în care localnicii spun că se află moaștele Sfintei Dymphna.

Originea religioasă a tradiției îngrijirii psihiatrice din Geel

Tradiția îngrijirii psihiatrice din Geel a început în urmă cu mai bine de 700 de ani, când Dymphna, o prințesă irlandeză, a fugit de acasă, fiindcă tatăl ei dorea să se căsătorească cu ea, după moartea soției, mama fetei. Dymphna s-a refugiat în Geel, dar tatăl a găsit-o și, „înnebunit” de refuzul ei, a decapitat-o. Pentru ca moartea ei să aibă sens, iar suferința să nu fie uitată, oamenii au numit-o protectoarea persoanelor cu boli mintale. I-au ridicat o biserică și de atunci aici lumea vine să se roage pentru vindecarea afecțiunilor.

În 1930, la apogeul programului de plasament, aproximativ 4.000 de „oaspeți” locuiau în Geel, adică un sfert din populația orașului.

Preotul Dirk Van De Broeck spune că în prezent biserica nu îi mai privește pe bolnavii mintal drept oameni care sunt pedepsiți de Dumnezeu, așa cum se întâmpla acum sute de ani, când aceștia erau trecuți prin ritualuri dureroase de exorcizare.

Însă, recunoaște că la nivelul societății, în general, există o stigmatizare a acestora. „Încă e de făcut o mare muncă în sensul ăsta.” Iar biserica poate ajuta la destigmatizare.

„Noi vorbim despre întâmplările din istoria religiei aici. Există și povestea lui Iisus care are grijă de bolnavi, propovăduim și asta, iar la prima spovedanie a copiilor, mereu le spunem de povestea Sf. Dymphna.”

Cereri online pentru rugăciune

Dacă în secolul al XIV-lea, pelerini din toată lumea veneau în Geel, în ultimii ani, cei care nu sunt de-ai locului trimit cereri pentru rugăciuni online: „Vă rog să aprindeți o lumânare și să vă rugați pentru fiica mea, bolnavă mintal”.

În spatele altarului stă un cufăr plin cu scrisori și bilete cu dorințe din toată lumea, scrise în engleză, spaniolă, olandeză sau franceză.

Biserica, o construcție medievală cu arcade de piatră, turle și un turn clopotniță pe jumătate construit, se află în centrul orașului, pe o stradă amplă, imediat după colegiul care poartă și el numele sfintei.

Preotul Dirk Van De Broeck, unul dintre cei patru preoți care țin slujbe aici, vine la biserică pe un scuter. Povestește cu compasiune viziunea psihiatrică de aici, pe care și-a însușit-o. Părintele nu se gândește să „adopte un pacient cu o boală mintală”, ci mai degrabă să îi devină tovarăș și susținător.

„Am un frate cu dizabilități de care am grijă”, mai spune.

Un preot trebuie doar să asculte

Interacționează des, la biserică, cu cei un pic peste 100 de oameni cu dizabilități mintale care trăiesc azi alături de localnicii din Geel. O parte dintre ei participă la slujbă. Uneori, vin doar ca să stea de vorbă cu preotul.

„Unul dintre pacienți mi-a spus că fiecare dintre cei cu care se întâlnește îi oferă câte ceva: «când merg la doctor, îmi dă pastile, când merg la psihiatru, face un raport și îmi dă un diagnostic, când merg la familia mea adoptivă, îmi oferă mâncare – și așa mai departe, iar când merg la preot, el nu îmi dă nimic, el doar ascultă»”, își amintește ceea ce numește cel mai frumos lucru auzit de la un oaspete din Geel.

Pentru preotul din Geel, religia și știința merg mână-n mână. „Doctorii și psihologii depun o muncă importantă pentru ei”, spune Van De Broeck.

„Dar pentru mulți oameni, să aibă pe cineva alături: o familie adoptivă, un prieten, un frate, o soră; pe cineva care să-i asculte, cred că peste 60% din problemele lor ar fi rezolvate”, continuă părintele.

Definiția iubirii

Aici, toți oamenii sunt încurajați să vină la biserică. Spune că asta nu este viziunea lui, ci esența viziunii bisericii.

Mesajul nostru – care de fapt este cuvântul lui Iisus , este să iubești pe toată lumea, indiferent dacă e de culoare sau alb, gay sau straight, bolnav mintal sau nu – și să îi respecți pe toți oamenii. Iar pentru mine asta este definiția iubirii.

De aceea, la fiecare slujbă, are grijă să includă fragmente sau pilde care să transmită mesajul incluziunii și al dragostei față de toți oamenii. În biserica din Geel, cuplurile gay primesc binecuvântarea relației. Preoții nu pot oficia căsătoria, dar îi pot binecuvânta.

Cred că dacă mai mulți oameni vor găsi drumul spre biserică este un lucru bun. Nici măcar nu contează dacă ei cred sau nu (în Dumnezeu – n.r.). Este important să vină aici, să găsească pace și să fie ascultați”, crede preotul belgian înaintea unei alte slujbe unde un om va întrerupe, fără probleme și fără consecințe, predica.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (14)
  • Avatar comentarii

    Solteris 23.07.2023, 12:19

    E prea bun sa fie adevarat. Il excomunica...biserica noastra pacatoasa, adepta intolerantei si a urii

  • Avatar comentarii

    Dicu001 23.07.2023, 12:29

    Bine că încă mai există dreptul de a alege pe cine să iubești! Suntem bombardați cu articole favorabile comunității LBGTQAIxyzbhgfrt, minorităților de orice fel, etnicilor care fac ce vor și nu sunt trași la răspundere, persoanelor cu deficiențe de orice fel. Oamenii ceilalți, care se zbat să supraviețuiască de la o leafă la alta, trebuie să citească și să se mulțumească cu condiția lor, astfel va fi liniște! Politicienii vor fi mai nesimțiți și mai bogați, drepturi vor fi din ce în ce mai puține, va trebui să dăm socoteală pentru orice! La mai bine!

  • Avatar comentarii

    Silvia06 23.07.2023, 14:17

    Adevarat

  • Avatar comentarii

    Frumosul1 23.07.2023, 14:33

    Altă țară altă concepție de viață alt tratament ptr.suferinzi

  • Avatar comentarii

    mica 23.07.2023, 15:16

    Trebuie sa stii sa atragi oamenii la biserica.

ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!