Dispariția apei pe vreme de război și „binefacerile” așa-zisei „lumi ruse”. Cum a creat Moscova o criză umanitară în regiunea Donețk

De unde se alimenta Donețkul cu apă înainte de invazie?

Aprovizionarea cu apă a fost din punct de vedere istoric o problemă majoră pentru Donbas, format din regiunile Donețk și Luhansk. O mare parte a regiunii se află în zone de stepă aridă, fără râuri sau lacuri mari, iar creșterea rapidă a populației care a avut loc pe fondul industrializării sovietice a necesitat soluții imediate.

În 1958 a fost construit canalul Siverski Doneț–Donbas, cu o lungime de 133 de kilometri, pentru a conecta râurile Siverski Doneț și Kalmius. Canalul a devenit principala sursă de aprovizionare pentru Donețk, asigurând 94% din necesarul de apă al regiunii. De asemenea, a fost creată și o rețea de rezervoare pentru situații de urgență. În plus, o altă arteră esențială a fost conducta Donbas-Sud, care transporta apă până în orașul Mariupol.

Sistemul era vulnerabil încă dinainte de 2014, necesitând o întreținere costisitoare din cauza solicitării industriale, poluării și epuizării resurselor. Corupția a înrăutățit situația: în 2013, publicația locală Donețkaia Pravda, susținută de fundația Vidrodjennia, a expus o schemă care implica firme-fantomă legate de oficiali din Donețk și de conducerea companiei regionale de utilități Voda Donbassa („Apa Donbasului”).

O situație similară se petrecea și în regiunea Luhansk. Sub conducerea Partidului Regiunilor, o formațiune politică prorusă, întregul sistem de apă a ajuns să fie controlat de o firmă-fantomă cu beneficiari neclari, înregistrată în Insulele Virgine Britanice. Totuși, acele scandaluri de corupție care implicau elitele regionale au fost în scurt timp umbrite de devastarea care a lovit Donbasul odată ce Rusia a lansat „războiul său hibrid”.

Conducta de apă ca linie de front

În pofida rolului său esențial în menținerea vieții regiunii, infrastructura de apă a Donbasului a fost în mod repetat lovită în timpul conflictului regional din perioada 2014 – 2022. Stațiile de pompare și filtrare care deserveau canalul Siverski Doneț-Donbas au fost bombardate de separatiștii susținuți de Rusia, iar angajații de la Voda Donbasa au fost nevoiți să le repare cu riscul de a-și pune viața în pericol.

Până în 2021, nouă angajați fuseseră uciși și 26 răniți. UNICEF a documentat peste 450 de cazuri de avariere a instalațiilor de apă din regiunea Donețk începând cu 2016, fără a lua în considerare cele mai grave incidente, care s-au produs în primii doi ani de război.

Până în februarie 2022, canalul Siverski Doneț-Donbas a continuat să furnizeze apă unor părți din regiunea Donețk controlate de așa-numita „Republică Populară Donețk” (DPR), o entitate separatistă susținută de Rusia și anexată de regimul de la Moscova în toamna anului 2022. Stația de filtrare Donețk a rămas o instalație neutră, accesibilă doar reprezentanților OSCE și Centrului Comun Ucraina – Rusia pentru Control și Coordonare, înființat în baza Acordurilor de la Minsk din 2015. Atât canalul, cât și instalația de filtrare au fost enumerate în Protocolul de la Minsk ca instalații strategice vitale care urmau să fie amplasate într-o zonă demilitarizată. Chiar și așa, acestea au fost bombardate periodic.

Voda Donbasa funcționa conform legislației ucrainene, deși jumătate dintre angajații săi și două treimi dintre clienți locuiau în zone aflate sub controlul separatiștilor. Conducerea DPE a exploatat această situație prin introducerea unor tarife „subvenționate” la utilități, stabilite la jumătate din prețul celor din zonele controlate de Ucraina (unde tarifele erau deja printre cele mai mici din țară). Plățile se făceu prin „troc” – electricitate și clor de la centralele electrice și fabricile chimice ucrainene capturate în schimbul apei.

Acest lucru a dus la o subfinanțare cronică pentru mentenanță. Până în 2020, Voda Donbassa devenise cel mai mare debitor al Ucrainei, datorând aproximativ 5 miliarde de grivne (150 de milioane de euro) pentru electricitate. 3,9 miliarde din datorie proveneau de la consumatorii din teritoriile care nu erau controlate de Kiev.

În 2021, administrația regională ucraineană Donețk a ridicat problema modernizării rețelelor Voda Donbasa, inclusiv a părții care trecea prin teritoriul ocupat de DPR (un proiect care putea să aducă beneficii și strategiei de reintegrare a Kievului). Președintele Volodimir Zelenski a susținut ideea și a promis că va găsi cele 30 de miliarde de grivne necesare. Dar odată cu escaladarea conflictului într-un război la scară largă, înlocuirea conductelor a devenit imposibilă.

Dezastrele aduse de război

Odată cu lansarea invaziei la scară largă, la 24 februarie 2022, sistemul de aprovizionare cu apă din Donbas a devenit o țintă în prima linie.

„Situația apei în regiunea Donbas a fost complicată de război încă din 2014. Regiunea are resurse limitate, având în vedere consumul intens al industriilor metalurgice și de cocs, mari consumatoare de apă, precum și densitatea ridicată a populației. Cu puține excepții, apa provine dintr-un râu mic, Siverskii Doneț, care curge în nord”, observă Sophie Lambroschini, expertă în economia Ucrainei.

Nu numai stațiile de pompare și filtrare au fost atacate, ci și sifoanele – conducte masive supraterane cu echipamente suplimentare de pompare, care permiteau canalului să traverseze văi și linii de cale ferată. Într-un caz, petrecut la Ceasiv Iar, trupele ruse au distrus conductele de apă care blocau trecerea vehiculelor blindate. Canalul a fost de asemenea avariat când forțele ucrainene au lovit trupele ruse care foloseau conductele ca adăpost.

Și rezervoarele din Donbas au fost afectate de lupte. În 2023, bătălia pentru Avdiivka a condus la distrugerea barajului rezervorului Karlivka, amenințând satele din apropiere cu inundații. În 2024, forțele ruse au aruncat în aer barajul rezervorului Kurahove, care furniza apă unei centrale electrice locale, pe care au și distrus-o.

Criza a fost agravată de distrugerea barajului rezervorului Oskil din regiunea Harkiv. Forțele ruse l-au demolat în timpul retragerii lor din septembrie 2022. Rezervorul fusese esențial pentru menținerea nivelului apei în canalul Siverski Doneț-Donbas. Serviciul de Securitate al Ucrainei a formulat acuzații în lipsă împotriva generalilor ruși Oleg Țokov și Oleg Makovețki, suspectați că au dat ordin pentru demolarea barajului.

Aceste acțiuni au secat rezervele de apă dulce și au perturbat echilibrul ecologic al regiunii Donbas. „De zeci de ani, sedimentele care conțin metale grele, reziduuri de îngrășăminte, substanțe organice și produse petroliere s-au tot acumulat pe fundul rezervoarelor artificiale. Când barajul se rupe, aceste toxine nu rămân doar la suprafață – ele se răspândesc în mediu. Asta înseamnă otrăvirea nu doar a apei, ci și a solului, aerului și lanțurilor alimentare. Riscul de cancer crește, agricultura devine imposibilă, iar uneori chiar viața însăși devine nesustenabilă acolo”, explică ecologista ucraineană Oleksandra Rozanova.

Autoritățile de ocupație din autoproclamata DPR au acuzat Ucraina pentru criza apei, iar presa pro-Kremlin vorbit despre o așa-numită „blocadă a apei” împotriva regiunii. În realitate, nu au fost prezentate dovezi credibile care să indice că Ucraina ar fi tăiat canalul Siverski Doneț-Donbas. În schimb, principalul său canal de aprovizionare a fost pur și simplu distrus din cauza invaziei rusești.

Cu toate acestea, penuria de apă a devenit un alt instrument folosit de Kremlin pentru a-și justifica obiectivul declarat de a captura complet regiunea Donețk – ceea ce ar permite Rusiei să preia controlul asupra a ceea ce a mai rămas din canal. „Lucrările complete de restaurare ar fi posibile doar atunci când întreaga lungime a canalului, inclusiv secțiunile subterane, s-ar afla sub un control militar ferm al Rusiei”, susținea ziarul pro-Kremlin Vzgliad.

Ca alternativă, autoritățile de ocupație s-au bazat pe o conductă de apă din regiunea rusă Rostov, construită la sfârșitul anului 2022. Presa pro-rusă a salutat proiectul de infrastructură ca pe un triumf: „Conducta a fost construită în timp record. Decizia a fost luată în noiembrie 2022, construcția a început în decembrie și în doar patru luni a fost finalizată”.

Dar noul canal nu a reușit să rezolve criza apei din Donbas. Capacitatea sa era prea mică, iar defecțiunile erau frecvente. Oficialii DPR au recunoscut că a acoperit doar 45% din nevoile regiunii. Ulterior, cercurile ultranaționaliste ruse au dat vina pentru eșecul proiectului pe fostul viceministru al apărării Timur Ivanov, care a fost condamnat pentru corupție în 2025. Cazul său a inclus, de fapt, luarea de mită de la Olimpcitystroi, o companie implicată în proiect.

Cum „salvează” Putin și acolitul său Pușilin Donețkul

Criza curentă a apei a izbucnit în vară, după ce infrastructura degradată a fost afectată și mai mult de căldură și secetă. Rezervoarele de apă care au mai rămas în regiunea Donețk au secat. În locul rezervorului Hanjenkivske, lângă Makiivka, au apărut bălți de noroi crăpate. În Donețk, apa era furnizată doar o dată la trei zile, iar în Yenakiieve, orașul natal al fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici, o dată la patru zile.

Penuria a ajuns la asemenea proporții încât chiar și „patrioții Novorusiei” i-au recunoscut amploarea. Fostul deputat ucrainean reconvertit în separatist Oleg Țariov a scris pe Telegram despre realitățile sumbre din Donețk:

„În Donețk, apa vine o dată la trei zile. Nu poți să tragi apa la toaletă. Este ceva firesc aici: oamenii pun o pungă de plastic în toaletă. Cei decenți aruncă pungile la gunoi, iar ceilalți le aruncă pe ferestre”.

Potrivit experților, Donbasul a mai suferit de secetă, dar criza catastrofală de astăzi nu este rezultatul unor fenomene naturale, ci al războiului cuplat cu incompetența administrativă. „Condițiile naturale pot fi dificile, dar cu resurse și expertiză problema ar fi putut fi rezolvată. Pentru Rusia, aceste teritorii sunt trofee. Nimănui nu-i va păsa de oameni. Barbaria, lipsa de guvernare, lipsa de coordonare – aceasta este sursa crizei”, afirmă ecologistul ucrainean Vladislav Antipov.

Situația a fost agravată de incompetența oficialilor de ocupație, mulți dintre ei „manageri ruși parașutați” prin rotație, cu puține cunoștințe despre regiune și fără interes de a o înțelege. În 2022 – 2023, așa-zisul minister al construcțiilor și locuințelor al DPR a fost condus de Eduard Osipov, fost adjunct al agenției federale ruse Centravtomaghistral, care supervizează rețeaua de drumuri din jurul Moscovei. Adjunctul său era Andrei Nagaițev, fost ofițer FSB (Serviciul Federal de Securitate) și fost viceprimar al orașului Biisk.

În perioada 2023 – 2024, postul a fost ocupat de fostul șef al inspectoratului de construcții din Sankt Petersburg, Nikolai Țiganov. Acesta a fost succedat de Vladimir Dubovka, originar din Donbas, care a lucrat în domeniul locuințelor înainte de 2014, dar avea o reputație dubioasă. Bloggerii locali susțin că avea legături cu șeful mafiei Nesterov, așa-numitul „supraveghetor” al Amvrosiivka. În 2014, Dubovka ar fi purtat un tricou al grupării ultranaționaliste ucrainene Sectorul Dreapta și și-a exprimat opiniile pro-ucrainene, dar ulterior a trecut la DPR pentru a-și continua cariera. Ministerul Situațiilor de Urgență din regiune este condus de Aleksei Kostrubițki, un bețiv notoriu.

Criza l-ar putea răsturna de la putere pe Denis Pușilin, care conduce DPR din 2018, de la asasinarea predecesorului său cu o bombă plasată în cafeneaua „Separ” din Donețk. Pușilin a fost confirmat ca șef al regiunii anexate în 2022, dar zvonurile despre o posibilă demitere a sa circulă de luni de zile.

Între timp, Pușilin încearcă să prezinte criza ca o altă șansă pentru Rusia de a „salva Donbasul” de problemele pe care Rusia însăși le-a creat. El s-a adresat lui Putin și a obținut o audiență la Kremlin. La întâlnire, Pușilin a recunoscut că „uzura rețelei” a cauzat pierderi de până la 60% în unele locuri. În același timp, a susținut că mai multe convoaie de camioane se îndreaptă spre Donețk pentru a livra apă. După întâlnire, jurnalistul de la Mariupol, Mîkola Osîcenko, a calculat că livrările promise s-ar ridica la doar 600 de grame de apă per persoană în zona metropolitană Donețk.

Moscova insistă pentru „soluția” militară

Pușilin a subliniat în fața lui Putin că prioritatea pentru „autorități” rămâne o soluție militară: „Vom avea apă doar după ce Sloviansk va fi eliberat și canalul Siverski Doneț-Donbas va fi restaurat”.

De altfel, Pușilin are un interes personal în această situație. Pe 4 august, în punctul culminant al crizei, el a condus personal o cisternă de apă pentru a livra provizii. Unii spun că Pușilin deține fabrici de îmbuteliere de la care administrația sa cumpără apă la prețuri umflate folosind fonduri publice.

Canalele ultranaționaliste de Telegram ostile lui Pușilin prevăd căderea acestuia, dar până acum nu există niciun semn că Kremlinul și-ar fi retras sprijinul.

„Întotdeauna am crezut că Pușilin era ținut prin preajmă pentru ca într-o zi să-l poată învinovăți pentru tot și să-l concedieze, dar deocamdată încă este prin preajmă. Se pare că lui Putin nu-i pasă de problemele cu apa din Donbas. Sau poate i s-a spus că totul este sub control. Nu știm în ce lume trăiește sau de unde își ia informațiile”, spune jurnalistul ucrainean Denîs Kazanski, care a reprezentat Ucraina în Grupul de Contact Trilateral privind Donbasul din 2020 până în 2022.

O altă versiune a evenimentelor, exprimată sub rezerva anonimatului de un consultant politic rus care a lucrat în Donbas, este că lui Putin nu-i place să ia decizii sub presiune și că l-ar putea înlătura pe Pușilin mai târziu sub un alt pretext. Mult depinde de cât de eficient promovează Pușilin narațiunea conform căreia Donbasul este „salvat” de regimul de la Moscova.

În orice caz, problema persistă: Donețkul încă suferă de lipsa apei și se discută scenarii sumbre, inclusiv evacuarea forțată a „populației în exces”. „Donețk a trecut deja printr-o astfel de evacuare în 2022, când autoritățile de ocupație au declarat o «ofensivă ucraineană» iminentă. A doua zi, a început mobilizarea, iar apoi marele război. Timpul a arătat că, după 11 ani de ocupație, se poate face orice cu oamenii rămași în urmă”, își amintește jurnalistul ucrainean Dmîtro Durnev.

Agresiunea Rusiei în Donbas, care a început în 2014, a dus nu numai la secarea regiunii, ci și la depopularea ei – un proces despre care Putin a susținut cândva că intenționează să-l prevină sub pretextul luptei împotriva unui genocid inventat pe seama ucrainenilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE