Dispariția misterioasă din Parlamentul European a unui raport care deranja industria farma

 22 comentarii
Arhiva foto

Un studiu al Parlamentului European despre stimulentele financiare primite de companiile farmaceutice a fost retras peste noapte de pe site-ul instituţiei. Jurnaliştii de la Politico au încercat să afle care e motivul. Ce au descoperit?

Grupul pentru viitorul ştiinţei şi tehnologiei, o comisie fără puteri legislative a Parlamentului European, a publicat, vineri, 28 octombrie, un raport privind piaţa europeană produselor farmaceutice. Până luni, 30 octombrie, studiul a dispărut de pe site-ul instituţiei. Jurnaliştii de la Politico susţin că documentul ar fi fost retras la cererea a doi eurodeputaţi de centru-dreapta, aparţinând grupului european PPE, care au şi o relaţie romantică.

Motivaţia oficială: autorii trebuie să răspundă unor întrebări suplimentare din partea deputaților europeni.

Este vorba despre Pernille Weiss, eurodeputată din Danemarca, şi Christian Ehler, eurodeputat din Germania, membrii PPE, ambii făcând parte din Grupul pentru viitorul ştiinţei şi tehnologiei (STOA), pe care Ehler îl şi prezidează.

Incidentul vine în contextul în care Parlamentul UE dezbate o revizuire majoră a normelor care guvernează industria farmaceutică europeană. Potrivit jurnaliştilor de la Politico, dezbaterea se concentrează pe sistemul de stimulente profitabile pentru industria farmaceutică și a atras o reacție puternică de lobby din partea sectorului.

Eurodeputata Pernille Weiss este o figură de prim-plan în cadrul discuţiilor, remarcă jurnaliştii, poziţia sa fiind apropiată de cea a industriei, în timp ce raportul STOA este în general nefavorabil priorităţilor sectorului farmaceutic. Jurnaliştii au încercat să afle cum se explică retragerea raportului.

Politico: Mi-a mâncat căţelul raportul farmaceutic

Secretarul grupului STOA le-a transmis jurnaliştilor că publicarea raportului ar fi fost amânată în aşteptarea unei revizuiri „la cererea membrilor grupului STOA”.<br><br>Pe de altă parte, un ofiţer de presă al Parlamentului European le-a transmis că „aceasta nu este în niciun caz o decizie individuală a unui membru”, ci că raportul a fost publicat în mod eronat înainte de finalizare.<br><br>Jurnaliștii Politico susţin însă că au citit un e-mail în care europarlamentara Pernille Weiss a cerut ca studiul să fie suspendat până când cercetătorii care l-au scris îi vor răspunde la mai multe întrebări.

Christian Ehler le-a transmis jurnaliştilor că întrebările au fost adresate şi de el şi că studiul a fost reţinut până când vor primi un răspuns. Întrebat de Politico dacă intervenția sa a fost potrivită având în vedere relația sa cu Weiss, Ehler a negat că ar exista vreun conflict de interese.

„Nu există ca atare nici un conflict de interese, deoarece nu există interese care să intre în conflict ... STOA lucrează prin consens exact pentru a se asigura că studiile și contribuțiile sale sunt nepartizane. În calitate de președinte, este de datoria mea să mențin acest standard, indiferent de ce membru ridică întrebări”, le-a spus Ehler jurnaliştilor. Partenera sa, Pernille Weiss, nu a dorit să răspundă la întrebări.

Ce conţine raportul

Autorii studiului, trei economişti italieni în domeniul sănătăţii, au arătat grupului STOA în cadrul unei audieri că stimulentele actuale pentru dezvoltarea medicamentelor nu facilitează prea mult accesul acestora în Europa. În schimb, ei au propus noi soluții: modele de plată în avans, achiziții comune și cercetare cu sprijin public, precum și drepturi de proprietate intelectuală mai puțin generoase pentru industria farmaceutică.

Paolo Pertile, unul dintre autori, a explicat că rezultatele s-au bazat în principal pe o analiză extinsă a literaturii de specialitate, conţinând peste 230 de articole și rapoarte, completată de 24 interviuri cu părțile interesate: cinci cercetători și clinicieni, șase reprezentanți ai industriei, trei reprezentanți ai pacienților, opt experți în sănătate publică și doi funcționari publici.

Poziţia autorilor raportului este diametral opusă priorităților pe care Weiss le promovează în cadrul negocierilor sale cu privire la planurile UE, mai arată Politico. Jurnaliştii au reuşit să salveze o copie a documentului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (22)
  • Avatar comentarii

    sorinzainescu68 09.11.2023, 21:05

    Este ceva dubios la mijloc

  • Avatar comentarii

    Elye 09.11.2023, 21:39

    Nu-mi miroase a bine problema asta, parcă ar ascunde ceva...

  • Avatar comentarii

    Alex.59 10.11.2023, 00:15

    "Extratereștrii sun printre noi"..! ?

  • Avatar comentarii

    MoSi202 10.11.2023, 00:29

    Cu siguranță se ascunde ceva!

  • Avatar comentarii

    bituca 10.11.2023, 08:21

    Industria farmaceutică face jocurile in Uniunea Europeana?

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!