În cadrul sezonului România – Franța 2019, Festivalul Filmului Francez propune 12 zile de proiecții speciale în 13 orașe din țară, totul sub eticheta ”Paris, toujours…”. Maratonul începe azi, la București. Una dintre secțiuni readuce în prim-plan trei nume care au strălucit în cinematografia Hexagonului: Elvira Popescu, Genica Athanasiou și Aurora Cornu
„Imaginea Parisului este firul roșu care unește diferitele secțiuni ale Festivalului: Paris, toujours…
Filmele vă vor purta prin Paris de-a lungul vremurilor, din momentul fondator al Revoluției din 1789 la epoca de aur a teatrului, cu toate extravaganțele sale, și până în zilele noastre, când tânăra generație oscilează între dezamăgiri și utopii. De la mesele de jocuri de noroc clandestine la băncile facultății de medicină, trecând prin saloanele burgheze din perioada interbelică, intrați în lumea personajelor acestor filme și descoperiți împreună cu ele un Paris care transcede oricărui clișeu”.
Semnată de Helene Roos, directoarea Institutului Francez din România, invitația cuprinde tabloul sintetizat al Festivalului Filmului Francez din România, ediția 23, unul dintre reperele eclatante ale sezonului România – Franța 2019.
Filme remarcate la Cannes, Veneţia, Locarno sau Rotterdam
De azi, va urma un maraton de 12 zile cu 23 de pelicule inedite, remarcate la Cannes, Veneţia, Locarno sau Rotterdam, și 146 de proiecții în 13 orașe: București, Cluj, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Buzău, Constanța, Pitești, Sf. Gheorghe, Sinaia și Suceava. Iar filmele vor veni în patru secțiuni devenite clasice.
COMPETIȚIA reunește șase tineri regizori din Hexagon, la debut sau cu un singur lungmetraj în CV, iar drama, comedia, animația și documentarul vor concura spre a obține un premiu de finanțare pentru distribuție din partea postului de televiziune TV5 Monde. Marie Monge, cu un thriller legat de subteranele jocurilor de noroc pariziene (”Joueurs”), și Matthieu Baryere, cu un documentar despre vremurile tinerilor de la atentatul Charlie Hebdo la alegerile prezidențiale 2017 (”L’Epoque”), vor fi chiar prezenți la București, Timișoara sau Iași.
Pe urmele Republicii
PANORAMA filmelor franceze actuale aduce 8 producții din ultimul an, la creme de la creme, care au impresionat în festivaluri internaționale. De altfel, pelicula lui Pierre Schoeller, ”Un peuple et son roi/Un popor și regele său”, 2017, deschide în această seară balul la București, în prezența regizorului, creatorul unei fresce a Revoluției de la 1789: alături de figuri marcante ale vremii, oameni simpli decid în noua Adunare Națională soarta regelui Ludovic al XVI-lea, arătând cum se construiește Republica și cum se naște Libertatea.
Elvira Popescu în cinematograful ”Elvira Popescu”
SĂPTĂMÂNA CAHIERS DU CINEMA e dedicată muzelor românce care au fost surse de inspirație pentru regizori francezi, într-o selecție alcătuită de criticul Joachim Lepastier, vechi colaborator al FFF. Elvira Popesco va apărea, așadar, chiar în cinematograful care-i poartă numele cu filmul ”Ils etaient neuf celibataires/Cei nouă burlaci”. O face alături de Sacha Guitry, starul bulevardier născut la Sankt Petersburg, unde tatăl său, Lucien, conducătorul unei companii de teatru aflată într-un sezon de reprezentanții în Rusia țaristă, i-a dat prenumele după cel al suveranului Alexander al III-lea, un admirator al talentului lui Guitry sr.
Iar proiecțiile aduc în prim-plan și alte două figuri mai puțin cunoscute publicului din România: Genica Athanasiou și Aurora Cornu. Prima, pe numele adevărat Eugenia Tănase și cu o biografie tumultoasă în ”orașul luminilor”, s-a născut la București în 1897. A plecat însă la Paris la 22 de ani pentru a studia arta dramatică, făcând carieră în Franța în perioada interbelică a filmului mut, din care Festivalul extrage titlul ”Maldone”, povestea tăcută a unui tânăr bogat, de familie bună, care renunță la tot și pleacă în căutarea aventurii.
De asemenea, Aurora Cornu e fosta soție a lui Marin Preda, pe care l-a încurajat să publice ”Moromeții”, al cărui manuscris l-a găsit într-un sertar. S-a stabilit la Paris în anii ’60, după ce a fugit în Occident cu ocazia unui festival de poezie organizat în Belgia. În cinema a intrat grație prieteniei legate pe Sena cu Eric Rohmer, marele scenarist și regizor. I-a propus un rol în filmul ”Le Genou de Claire/Genunchiul Clarei”, care va deveni un succes formidabil, inclus de New York Times în volumul ”Cele mai bune 1000 de filme din toate timpurile”. Iată pelicula pregătită la Festivalul de acum!
Panoramă asupra unei creatoare atipice
RETROSPECTIVA o va avea în centrul atenției pe Claire Simon, realizatoare care navighează între documentar și ficțiune. Cinci filme, un masterclass și mai multe întâlniri cu publicul vor contribui la descoperirea uneia dintre cele mai prolifice și atipice realizatoare franceze contemporane.
Toate filmele sunt prezentate în limba franceză, cu subtitrare în limba română.
În București, biletele pot fi deja achiziționate online de pe Eventbook, de la casieria sălii Elvire Popesco, precum și de la librăriile Kyralina și Humanitas.
Orașele Festivalului
București – Cinema Elvire Popesco, 8-16 mai / INVITAȚI: Pierre Schoeller | Claire Simon |Marie Monge | Matthieu Bareyre | Joachim Lepastier
Cluj – Cinema Victoria, 9-12 mai / INVITAȚI: Pierre Schoeller |Claire Simon
Timișoara – Universitatea de Vest, Aula Magna, 9-13 mai / INVITATĂ: Marie Monge
Iași – Galeria Fondane (11-12 mai) & Cinema Ateneu (13-14 mai) / INVITAT: Matthieu Bareyre
Arad – Cinema Arta, 9-11 mai
Brașov – Cinemateca Patria, 9-11 mai
Brăila – Cinefeel, 10-12 mai
Buzău – Teatrul George Ciprian, 9-10 mai
Suceava – Muzeul Bucovinei, 10-11 mai
Constanța – Cityplex Tomis Mall, 16-19 mai
Pitești – Cinema Trivale, 16-19 mai
Sf. Gheorghe – Arta by Cityplex, 16-19 mai
Sinaia – Cinema Carpaţi, 16-19 mai
Programul complet al Festivalului îl găsiți aici https://bit.do/eP3mh
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b32e719d2f305ec7e0bf3c893a462337.jpg)
Viva.ro
Surprize, surprize! Cine este, de fapt, soția superbă a lui Dan Dungaciu de la AUR. Este o vedetă de televiziune populară în România, iar un detaliu despre viața ei i-a uimit pe toți
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9b3db68c53d8d87a7738b283660d5733.jpg)
Unica.ro
„În 1990, tatăl lui Columbeanu era mare și tare... Cât a trăit tatăl lui, i-a mers bine, când a murit nu i-a mai mers” Monica Tatoiu dă de pământ cu Irinel Columbeanu și spune că fostul milionar „merită ce i se întâmplă” acum. Ce a povestit celebra afaceristă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9d9795839c095b3712075ab590952ed.jpg)
Elle.ro
Exclusiv: Maurice Munteanu, primele declarații despre Asia Express. Ce l-a impresionat cel mai mult și cum s-a înțeles cu Connie Preda: „M-a pus foarte mult pe gânduri.” Video
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_33501c16ac4df002c6738d57cc36e38a.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Vlad Ciurea: obiceiul banal, zilnic și gratis care te face mai inteligent, ajută memoria și reduce riscul de Alzheimer
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5affa9f134f77c0177e7617897d0ac79.png)
Avantaje.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie neașteptată în televiziune! Una dintre cele mai cunoscute știriste din România a făcut anunțul-bombă! “Azi îmi iau la revedere…. ”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fcac10e49c8f73a320a18fc65a6a4f0f.jpg)
Tvmania.ro
Delia, apariție de infarct în costum de baie! Colegii din showbiz au reacționat instant când au văzut
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_69887a4e1da2a07e3fd6b77f2d1e853e.png)
Adevarul.ro
Proiect de 26 de miliarde de dolari prin care Putin vrea să obțină nemurirea cu ajutorul organelor de porc
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_04096e3a1fbb3a2c1e21cd71f551eccc.jpg)
Fanatik.ro
Tensiune în Giulești! Rapid vrea să scape de Marian Aioani și Cristi Manea! Dan Șucu nu i-a mai plătit de două luni
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d91ecb8d6b71ffbdf88d511d9f4b5bcf.png)
Financiarul.ro
Inteligența artificială nu a prăbușit piața de conținut din România
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3083fc4acb91eb62cd948b0d0ae4a4ba.jpg)
Elle.ro
Ioana Grama, prima reacție după ce s-a zvonit că l-ar fi înșelat pe fostul ei soț cu Bogdan Vlădău. Cum a răspuns acuzațiilor: „Nu am putut să mă abțin…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_783e6f38c9b6ff204cc3bd568b4eec1f.jpg)
Unica.ro
Detalii neștiute din trecutul lui Demeter Andras Istvan, fostul Ministru al Culturii, care a demisionat. Ce s-a aflat despre relația lui cu Maia Morgenstern și câți copii au împreună
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
Viva.ro
Mulți n-au recunoscut-o, dar, da, este chiar ea! Cum arată eleganta Mona Muscă la vârsta de 77 de ani, și unde a fost surprinsă după ce a lipsit ani buni din spațiul public
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_2d838d318b81d4d742cf881f67a3f517.jpg)
TVMania.ro
Imagini incendiare la piscină! Jennifer Lopez, în cel mai minuscul costum de baie la 56 de ani. Reacția fanilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7f9ae8bf9ece83e93f57bc0d821b61d8.jpg)
ObservatorNews.ro
Washington Post, despre drona rusească prăbuşită la Galaţi: Un Putin încolţit pe front va juca tot mai riscant
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_ac6d4bae55b2caadc23f59ee04939497.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Nuntă princiară la Palatul Știrbey! Nașii, Marius Moga și discreta lui soție, Bianca Lăpuște, prezență rară în showbiz-ul de la noi! Bianca, superbă în roșu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_c95930c6d36be2aeaa26db31b08d1e00.jpg)
Mediafax.ro
Buldozerele au intrat în centrul Timișoarei! Zona se schimbă
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d9c8da4802e4d647dba3d8310856c77a.png)
StirileKanalD.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_eda94b00712f0736bb9c12ea82c9ebab.jpg)
Wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c856b833040f864b4be005961ec4c8ce.jpg)
Wowbiz.ro
Noi detalii șocante în cazul crimei din Târgu Jiu. Bătrâna ucisă de nepot obținuse ordin de protecție împotriva fiicei sale. Astăzi femeia a făcut scandal cu vecinii: „Voi i-ați dat nas nenorocitei”
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_5d4cfb03b22095be1accd45c93dcd0c3.png)
Redactia.ro
Putin, prima declarație despre originea dronei căzute la Galați
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5b5310f43aeeff0025bcca612e98ce75.jpg)
KanalD.ro
AVERTISMENT de la ANM! Vine codul GALBEN în România... Vezi mai mult
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_b93219f896ef7a9ca1ba804ffc98df47.png)
ZiaruldeIasi.ro
Listarea SalubrIS și CTP la bursă se amână. Moratoriu pentru societățile de stat. „S-a văzut clar că controlul trebuie să fie public”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_958ed2a4fa54da4313abb35502fdcc75.jpeg)
Fanatik.ro
Când joacă FCSB primul meci din Europa! Ce adversari are în Conference League, din postura de cap de serie în toate tururile preliminare!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c39d492964d02f4d1cd8c5206b6f4f60.jpg)
Spotmedia.ro
Un test revoluționar ar putea scăpa milioane de femei de chimioterapie
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d6cece295acc7b7fa91f3dd1fe29e163.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_7d9d247726f88fdf1e1fc542756b0b62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tulcea-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/interviu-ciprian-ciucu-la-gala-aspen-20-de-ani-e1780147098674.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bebeto-fiul-anamariei-prodan-si-al-lui-laurentiu-reghecampf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/survivor-romania-30-mai-2026-4-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_29da4397b35f01bc79f1b76d4b95011f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_984d14158bfffbe4845ead12d5a8bbba.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_6769d8c453a0047a6cd1b4889e743c1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cum-arata-apartamentul-blocului-din-galati-devastat-de-caderea-dronei-rusesti--nicusor-dan-a-cerut-sa-intre-acolo-8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/motiv-ambasadorul-rusiei-vladimir-lipaev-nu-a-fost-primit-la-sediul-mae-de-oana-toiu-desi-ministrul-de-externe-era-in-cladire-e1780088271677.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/rigla.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/drumuri-turisti-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/antalya-belek-golf-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/seriale-filme-netflix-iunie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mesaje-de-ziua-copilului-2026-ce-sa-urezi-de-1-iunie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cand-incepe-vacanta-de-vara-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-este-ebola-cum-se-transmite-simptome-tratament-preventie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/elevi-care-sustin-examenul-de-bacalaureat--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-hepta-scaled-e1779889110397.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/telefon-bacalaureat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/d--kv-igor-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/masina-politie-rutiera-e1774091523168.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/masina-de-lupta-romania-e1780134843999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mihai-costea-hepta27508111-copy-e1779963509804.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-id276385-inquam-photos-octav-ganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-moneda-a-romaniei-bancnote-in-lei-romanesti-de-diferite-denominatiuni--foto-profimedia-e1779691631646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/reciclare-sticle-peturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/chatgpt-interaction--foto-ilustrativ-shutterstock2292589413-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.