DNA i-a inculpat pentru abuz în serviciu pe Eugen Șerbănescu, director al Centrului Național al Cinematografiei (2006-2013), pe Carmen Stejeroiu, șefa fondului cinematografic, și pe Gabriela Dincă, inspector în cadrul CNC, a informat g4media.ro. Este vorba despre finanțarea de către CNC a 55 de filme și scurtmetraje în perioada 2010-2013, conform sursei citate.
Potrivit g4media.ro, decizia a fost luată pe 9 iunie 2020, într-un dosar constituit în 2014 ca urmare a unei sesizări a Corpului de control al premierului Victor Ponta.
Procurorii au stabilit și un prejudiciu uriaș, de 9,6 milioane de euro.
Printre peliculele a căror finanțare de către CNC este considerată prejudiciu de DNA se numără:
Procurorii DNA consideră că mai multe case de producție au primit credite fără dobândă pe 10 ani de la CNC pentru realizarea unor filme și scurtmetraje și fie au întârziat lansarea filmelor, fie nu au raportat anual veniturile realizate de pe urma difuzării lor, chiar dacă erau zero, conform g4media.ro.
Potrivit legii cinematografiei, în primul an de la lansare, producătorii trebuie să raporteze trimestrial veniturile obținute de pe urma difuzării filmului, apoi anual până în ultimul an, al zecelea.
Citește articolul integral aici!