De Mihai Andrei,

Din Bergamo, epicentrul epidemiei de coronavirus, doctorii italieni trimit un avertisment lumii. Sunt epuizați și se pregătesc de un nou val care se anunță și mai teribil – dar trimit un semnal de alarmă pentru restul lumii, pentru a nu repeta greșelile de acolo și a ne adapta noii situații.

„Sistemele noastre medicale sunt construite pe principiul îngrijirii centrate pe pacient, dar într-o pandemie, trebuie să schimbăm asta. Îngrijirea trebuie acordată pe comunitate”, avertizează medicii italieni în jurnalul NEJM Catalyst.

Experiența medicilor din Bergamo este extrem de valoroasă în situația de față. Este important să înțelegem cât mai repede că situația din Italia se va repeta și în alte locuri, inclusiv România.

Deși România are încă relativ puține cazuri la ora actuală, numărul acestora va crește fără îndoială în viitorul apropiat. Italia nu este o excepție: atât România cât și celelalte state europene se pregătesc pentru un val major de infecții COVID-19. Chiar și în Italia, numărul de cazuri crește de la zi la zi, deocamdată fără încetinire.

„Am depășit de mult orice echilibru”, scrie Mirco Nacoti, de la spitalul  Papa Giovanni XXIII din Bergamo.

„30% din paturile din spital sunt rezervate pentru pacienții COVID-19. 70% din paturile de la Terapie Intensivă sunt rezervate pentru pacienții grav de COVID-19 — ne concentrăm doar pe cei cu șanse mai mari de supraviețuire”.

Medic la Secția Boli Infecțioase a Spitalului Hunedoara: “DSP ține testele COVID-19 la sertar”
Recomandări

Medic la Secția Boli Infecțioase a Spitalului Hunedoara: “DSP ține testele COVID-19 la sertar”

 

Triajul la spitalele din Lombardia a ajuns de asemenea la un nivel critic. În criză de paturi, ventilatoare, și medicamente, doctorii aleg pe cine să încerce să salveze și pe cine trimit acasă. E o decizie înfiorătoare pe care doctorii sunt obligați să o ia.

„Situația este foarte sumbră. Chiar și la terapie intensivă, se așteaptă ore în șir. Pacienții stau pe saltele pe jos. Cei în vârstă nici nu mai sunt resuscitați de multe ori. Suntem atât de suprasolicitați că ne e greu să asigurăm chiar și nașterile”, adaugă medicii italieni.

Și mai este o problemă: spitalele în sine pot deveni centre de infecție. În Italia s-a observat că atunci când creștea numărul de pacienți COVID-19 din spitale, creștea și numărul de infecții intraspitalicești.

Tolo: Criza COVID-19 și carantina de la Suceava. Nu-i mai faceți zombi pe români!
Recomandări

Tolo: Criza COVID-19 și carantina de la Suceava. Nu-i mai faceți zombi pe români!

 

Din aceste motive, este foarte important ca doar pacienții în stare foarte gravă să ajungă la spital. Pe cât posibil, este nevoie să stăm acasă. Chiar și dacă avem nevoie de asistență medicală, o putem lua prin telefon sau teleconferință de la doctori.

Asta ne îndeamnă Nacoti și colegii lui din Bergamo să facem: în primul rând, să stăm în casă. În al doilea rând, să ne pregătim pentru o suprasolicitare a sistemelor medicale. 

Lombardia este una dintre cele mai bogate și mai dezvoltate zone din Europa, și nu este nici pe departe capabilă de a face față influxului de pacienți.

Pacienții COVID-19 trebuie izolați de restul pacienților pentru a nu produce focare de infecție în rândul celorlalți pacienți.

Și nu în ultimul rând, sfatul italienilor este să ne concentrăm pe tratarea pacienților „în comunitate” — acasă. Îngrijirea la domiciliu și clinicile mobile oferă o gură de aer spitalelor atunci când acestea au nevoie maximă de ele. 

Suceava este noul Colectiv: manageri de spital susținuți politic, achiziții cu firme de casă, o clinică nouă ce stă nedeschisă la Fălticeni și minciuni despre COVID-19
Recomandări

Suceava este noul Colectiv: manageri de spital susținuți politic, achiziții cu firme de casă, o clinică nouă ce stă nedeschisă la Fălticeni și minciuni despre COVID-19

 

„Diagnosticarea, oxigenarea, nutriția, și tratamentul paliativ pentru pacienții fără simptome majore ar putea fi asigurată la domiciliu. Putem folosi un sistem de supraveghere și comunicare între doctori și pacienți, folosind mijloacele de comunicare modernă”.

Această viziune cu vizite și îngrijire la domiciliu poate părea învechită, și este cu siguranță o schimbare majoră față de sistemul medical centralizat din aproape toate țările din lume. Dar în vreme de pandemie, ar fi o greșeală să nu ne adaptam, concluzionează doctorii italieni.

Ne așteaptă câteva săptămâni sau luni de foc. Majoritatea cazurilor de COVID-19 nu necesită internare, iar din cei care necesită internare, cea mai mare parte poate fi salvată atunci când există infrastructura necesară. Este vital să oferim o șansă cât mai bună doctorilor și spitalelor și să învățăm lecții valoroase din cazul Italiei.


LIBERTATEA PUBLICĂ ARTICOLE DE ȘTIINȚĂ. În plină criză provocată de pandemia de coronavirus, mai mult ca oricând cititorii au nevoie de informație științifică de calitate, prezentată limpede. Libertatea a deschis o serie de colaborări cu jurnaliștii români de la publicația ZME Science, o platformă independentă de jurnalism de știință, alcătuită din experți care, în mod obișnuit, relatează pentru publicul avizat din străinătate. Ei scriu, în fiecare zi, mai multe articole în Libertatea. bazate pe cele mai recente date și studii despre epidemie.

Citeşte şi:

De ce este criza coronavirus deosebit de severă în Italia – țara unde s-au înregistrat cele mai multe decese din cauza COVID-19

Ce putem învăța din lupta Italiei – cum să ne pregătim pentru coronavirus

Ordonanța militară 6 la MAI, reacția dură a lui CTP: „De ce acum?”
GSP.RO

Ordonanța militară 6 la MAI, reacția dură a lui CTP: „De ce acum?”

Horoscop 31 martie 2020. Vărsătorii devin o sursă reală de stres
HOROSCOP

Horoscop 31 martie 2020. Vărsătorii devin o sursă reală de stres