Ai Fen a fost printre primii specialiști care au vorbit public despre pericolul reprezentat de virusul COVID-19. A acordat interviuri chiar și presei din străinătate, iar acest lucru se pare că n-a fost pe gustul autorităților, a informat MSN.
„În urmă cu două săptămâni, șefa departamentului de urgențe de la spitalul din Wuhan a ieșit în public și a spus că autoritățile au împiedicat-o pe ea și pe colegii ei să avertizeze lumea în privința pericolului acestui virus”, s-a spus la o emisiunea de investigații din Australia.
„Nu se știe unde se află”, au mai menționat cei care investighează soarta acesteia. Ai Fen a mai primit o mustrare după ce a scris un eseu medical despre stadiul incipient al stabilirii unui focar într-un grup de doctori. Eseul ei a fost șters.
Alt doctor care a vorbit despre răspândirea virusului a murit!
Intitulată „Cea care a tras semnalul de alarmă”, investigația a descris felul în care doctorul Ai Fen a fost redus la tăcere de șefii ei după ce a publicat o fotografie cu testele unui pacient și a înconjurat cu roșu „SARS coronavirus”.
Nimeni nu știe unde se află Ai Fen.
Un alt doctor chinez care a vorbit la începutului anului despre pericolul coronavirusului a decedat pe 7 februarie 2020.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_d823653b7c6bbf25643f44153ca50036.jpg)
Este vorba despre medicul oftalmolog Li Wenliang, cel care fusese acuzat de autorităţile chineze că împrăştie „fake news”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_708457dc46d466abcdbae731c3facf42.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_69446547036098e9334bcfba71a8d8ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_707d925a06fd8c74f7fb97028fb2b30e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_61a95c4da299f5b727a0be3ea410a08f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_d1b546cc8666bc1bd101d22c5bf0f04a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1ca01e1973041f04dac64cc7378d5f74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_0d74d3754878b5d5117d911fb9052f5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_a55fd97a1e93d2a996678a78f2e0a17e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_d53e647239cde99ef72862e5086b73f6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_34730a94a5462de3ea17eb17455b72bc.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.