Documentul care arată că un grup de lucru pentru decesele COVID fusese înființat la Ministerul Sănătății. Cîțu a spus că „nu există”

Comentează
Arhiva foto

Premierul Florin Cîţu a afirmat, azi, într-o declaraţie de presă, că nu există nici un grup de lucru la Ministerul Sănătății, care să se ocupe de raportările despre infectările şi decesele cauzate de Covid 19. Un document obținut de Libertatea din minister arată însă că grupul fusese înființat în urmă cu șase zile, iar o informare în acest sens îi fusese trimisă chiar premierului.

„Am cerut secretarului de stat Andrei Baciu, în urma afirmaţiilor apărute în presă, să-mi spună dacă există la nivelul Ministerului Sănătăţii un grup de lucru care se ocupă cu aşa ceva. Azi avem confirmarea că acest grup nu există”, a spus duminică premierul Florin Cîțu.

Andrei Baciu este cel care a fost desemnat să asigure interimatul la conducerea Ministerului Sănătăţii, după demiterea lui Vlad Voiculescu.

Un document înregistrat din Ministerul Sănătății contrazice afirmația făcută de premier însă.

Documentul obținut de Libertatea și prezentat și de G4 Media arată că grupul a fost înființat pe 12 aprilie sub semnătura secretarului de stat Andreea Moldovan și era compus din Andreea Moldovan, Andrei Rogoz, Liana Gavriliu, Cristian Ofiţeru şi Sebastian-Andrei Stângu.

Grupul urma să verifice, printre altele, „rezultatele monitorizării zilnice a bazelor de date tehnice aferente sistemului electronic centralizat al MS și ale platformei coronaforms.” Adică verificarea celor două baze

Corona.Forms și Alerte.MS, între care fostul ministru Vlad Voiculescu afirmase că există diferențe de raportare, diferențe confirmate și de sursele Libertatea.

Mai mult, şefului Guvernului i-a fost trimisă o informare despre înfiinţarea grupului de lucru “în vederea verificării modalităţii de raportare a datelor privitoare la infecţia cu virusul SARS-CoV-2”.

Voiculescu: „Premierul Cîțu a spus o minciună”

“Premierul Cîţu a ieşit public şi a spus o minciună. Şocant”, a comentat pentru Libertatea, Vlad Voiculescu, ministrul demis al Sănătăţii.

Baciu: Am răspunsuri scrise din minister că nu se știa de acest grup

Libertatea a încercat să ia legătura în această seară atât cu premierul Florin Cîțu, cât și cu secretarul de stat Andrei Baciu pentru explicații pe acest subiect.

Baciu a reacționat la Antena 3 și a declarat că are răspunsuri în scris ale angajaților din minister care spun că nu știau de documentul Ministerului.

”Pentru ca un act juridic să producă efecte trebuie să fie instituțional, adică să aibă avize, spre exemplu de la Juridic, de la secretarul general, pentru a putea transmite tuturor (…) Am răspunsuri în scris ale angajaților din minister care susțin că nu au cunoștință de acest act”, a declarat Baciu, citat de G4Media.

”Ministrul Sănătății poate să emită ordine de ministru sau instrucțiuni, nu poate să emită decizii. Când vorbim de o chestiune atât de importantă, trebuie să acționăm cu maximă responsabilitate, pentru a elimina orice dubiu și semn de întrebare”, a mai precizat acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!