DOCUMENTE. Avocații lui Mario Iorgulescu susțin că a avut leziuni pe creier înainte de a provoca accidentul mortal. Judecătorii spun că pot fi de la cocaină

Comentează
VIDEO Arestarea în lipsă a lui Mario Iorgulescu, decisă la Tribunalul București

Din septembrie 2019, de când a omorât un om pe șosea, Mario Iorgulescu a plecat în Italia, la patru clinici. „Devine foarte agresiv când e dus în locuri care îi sunt străine”, susţine medicul lui Mario Iorgulescu din Italia, motivând astfel de ce nu poate fi judecat. Tatăl său, Gino Iorgulescu, a explicat pentru cititorii Libertatea că „fiul meu nu e fugar, de trei ani e internat în clinici”. Două instanțe din România au decis însă că procesul poate începe.

Pe 15 iunie, la Tribunalul Bucureşti va debuta procesul în care Mario Iorgulescu este judecat pentru omor. În septembrie 2019, imediat după ce a ucis un om cu maşina, Iorgulescu a plecat în Italia, iar avocaţii lui au cerut suspendarea procesului.

Motivul: avocații pledează că Mario Iorgulescu suferă de o boală gravă. Aceasta îl împiedică să participe la proces și să înțeleagă actele de judecată. În camera preliminară, etapa de verificare a legalității anchetei făcute de procurori, apărătorii au depus la dosar mai multe documente medicale.

<strong>Libertatea a consultat actele și le prezintă publicului. Ele se referă la diagnostice medicale, însă au caracterul unor documente oficiale, care participă la un proces, iar corectitudinea unui proces juridic se bazează și pe transparența sa.</strong>

Două mandate europene pe numele Mario Iorgulescu

De doi ani, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Mario Iorgulescu, e căutat de Poliţia Română. Pe numele lui au fost emise două mandate europene de arestare. Primul în mai 2020, după ce Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui preventivă în dosarul de omor. Al doilea, pentru condamnarea definitivă la 3 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la lipsire de libertate, decisă, în aprilie anul trecut, de Curtea de Apel Bucureşti, un alt caz, separat de accident.

Potrivit Ministerului Justiţiei, până la sfârşitul lunii mai 2022, magistraţii italieni ar trebui să hotărască dacă Mario Iorgulescu va fi trimis în România. Iniţial, Curtea de Apel din Milano a suspendat procesul pentru 6 luni. Instanța așteaptă rezultatul expertizei ce urma să stabilească dacă Iorgulescu „are capacitatea de a înțelege, de a voi și de a participa la judecată”.

Ce susțin avocații săi în România

Până să se decidă dacă va fi sau nu trimis în România, avocații lui Mario Iorgulescu au venit în fața primelor două instanțe românești care au analizat dacă procurorii și-au făcut procedural treaba, ca să vadă dacă se poate judeca omorul pe fond.

Și în cazul acestor două instanțe, reprezentanții lui Iorgulescu au susținut, ca și în Italia, că tânărul de 27 de ani nu e capabil să facă față unui proces. El nu înțelege ce se întâmplă și, dacă ar fi judecat, nu i s-ar garanta dreptul la un proces echitabil.



De ce e judecat Mario Iorgulescu și ce s-a întâmplat în ziua morții bărbatului a cărui mașină a lovit-o?

Mario Iorgulescu primise cadou de la tatăl lui un Aston Martin model DBS de 300.000 de euro

Aston Martin, 143 de kilometri la oră

În seara de 7 septembrie 2019, Mario Iorgulescu, fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a fost la o petrecere, lângă București.

A băut vin cu apă minerală și s-a comportat normal, spun martorii audiaţi de procurori, până în jurul orei 23:00, când a primit un telefon şi a aflat că prietena de care tocmai se despărţise se distra într-un club din Bucureşti.

Iorgulescu jr a început să o sune şi să se certe cu ea, iar în jurul orei 2:00, „era nervos și țipa”, a declarat o amică de-a lui, prezentă la petrecere. „Am ţipat şi eu la el, şi l-am pus să-mi promită că nu va merge cu mașina, în starea în care se afla”, a susținut cunoștința, în fața procurorilor.

<strong>După o oră, Mario Iorgulescu s-a urcat la volanul mașinii primite cadou de la tatăl său. Maşina, un Aston Martin model DBS, costase 300.000 de euro şi avea doar 650 km la bord.</strong>

La intrarea în Bucureşti, maşina, care rula cu 143 km/h, conform datelor din dosar, a intrat pe contrasens şi a izbit frontal un alt autoturism, condus de Daniel V. Bărbatul de 24 de ani a murit pe loc. Omul avea doi copii.

Martori: „Era conştient şi întreba dacă a murit cineva”

Iorgulescu jr era grav rănit, dar „conştient. Şi întreba dacă a murit cineva”, au declarat, ulterior, martorii ajunşi la locul accidentului.

<strong>A fost dus la Spitalul Elias, unde i-a fost recoltate probe biologice, descoperindu-se astfel că avea o alcoolemie de 1,96 g/l şi se afla sub influenţa cocainei. </strong>

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti l-a acuzat pe Mario Iorgulescu nu de ucidere din culpă (unde pedepsele se dau, de obicei, cu suspendare), ci de omor (pedepsit cu închisoarea de la 10 la 20 de ani), pentru că a ucis victima cu „intenţie indirectă”, fiind „indiferent faţă de urmările acţiunilor sale, pe care le-a prevăzut”, se arată în rechizitoriul consultat de Libertatea.

Medicii de la Elias nu au permis procurorilor să vorbească cu el

Pe 19 septembrie 2019, la 12 zile de la accident, procurorii au mers la Spitalul Elias ca să stea de vorbă cu el, dar „medicii au apreciat că nu era oportună realizarea acestei activităţi procedurale”, a precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Patru zile mai târziu, aceiaşi medici anunţau că, „la cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias, în vederea continuării tratamentului într-o ţară din UE.”

<strong>Parchetul înlănțuie evenimentele, arătând că același pacient care, la recomandarea medicilor, n-a putut vorbi cu investigatorii a putut fi transferat în străinătate, doar câteva zile mai târziu.</strong>

A plecat în Italia, împotriva recomandărilor acelorași medici de la Elias

Iorgulescu jr a fost dus mai întâi la Policlinica San Donato din Milano. După numai două săptămâni, a fost transferat într-un institut de reabilitare psihiatrică din Monza. După alte trei săptămâni s-a transferat la o clinică privată aflată într-o comună din provincia Como, unde a rămas şapte luni.

<strong>Între timp, anchetatorii români au emis un ordin european de anchetă, dar potrivit unor surse judiciare, cu care ziarul a discutat, autoritățile italiene au raportat periodic că întâmpină dificultăți în a lua legătura cu Mario Iorgulescu. </strong>

Italienii au spus că greutatea comunicării cu pacientul decurge din „opoziția medicilor curanți și a membrilor de familie ai inculpatului”. În octombrie 2019, când au reuşit, într-un sfârşit, să se întâlnească cu el, autoritățile italiene au notat că tânărul „a fost receptiv”, dar că a precizat că nu dorește să dea declarații.

În mai 2020, la câteva zile după ce Tribunalul Bucureşti a decis arestarea sa preventivă în dosarul de omor, Iorgulescu jr a fost transferat de familie la o clinică privată din Mantova (Italia), unde se află şi azi, conform documentelor depuse la dosarul din România.

Primul judecător român a susținut că procesul poate începe

În august 2020, procurorii au trimis în instanţa din România dosarul de omor, care a intrat în camera preliminară. Este faza în care se verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Încă de atunci, avocaţii lui Iorgulescu au cerut judecătorului să dispună efectuarea unui raport de expertiză medico-legală în Italia, pentru a stabili dacă clientul lor are capacitatea de a înțelege efectele actelor juridice.

Finalitatea logică și legală a acestei proceduri era, conform apărătorilor, suspendarea procesului, din cauza stării de sănătate a lui Mario Iorgulescu. Judecătorul român a respins cererea şi a decis că procesul poate începe. Avocaţii au contestat decizia, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti.

Al doilea judecător a cerut videoconferință ca să-l vadă pe Mario Iorgulescu

Încă de la primul termen de la Curtea de Apel București, apărarea a depus în instanță alte acte medicale din Italia, anunţând că va solicita din nou să fie efectuat un raport de expertiză medico-legală.

<strong>Judecătorii de la CAB au vrut să vadă cu ochii lor care este starea de sănătate a lui Iorgulescu şi au cerut, în mai anul trecut, audierea acestuia din Italia, prin videoconferinţă.</strong>

Pentru ca să fie posibilă în termeni legali videoconferința, inculpatul trebuia adus la Tribunalul Brescia. Pe 15 septembrie 2021, în ziua stabilită pentru videoconferinţă, judecătorul italian a apărut singur pe ecran şi a spus că Mario Iorgulescu nu e acolo, pentru că directorul clinicii din Mantova a anunţat că el se află într-o „situaţie medicală gravă”.

Ca dovadă, a fost depus un raport, în care medicul italian preciza că „domnul Iorgulescu este foarte agresiv, în special în cazul în care este condus în locuri care îi sunt străine, manifestă acţiuni distructive şi tulburări comportamentale grave, motiv pentru care acesta nu poate fi transportat”.

Judecătorii pun leziunile cerebrale pe seama cocainei

De când a ajuns în Italia, starea de sănătate a lui Mario Iorgulescu s-a agravat progresiv, în ciuda tratamentelor primite de el în clinicile de specialitate unde a fost internat.

Redacția nu va publica diagnosticele în integralitatea lor, deși și ele sunt parte a dosarului. Dar considerăm că interesul public este servit prin descrierea aspectelor esențiale din actele medicale. Potrivit documentelor depuse de avocați, afecțiunile suferite de șoferul acuzat pentru omor au evoluat în timp.

<strong>Inițial a prezentat tulburări de somn şi sindrom de stres posttraumatic, dar apoi s-au descoperit leziuni cerebrale ce ar fi apărut însă înainte de producerea accidentului din septembrie 2019 și au fost descoperite în Italia, după accident.</strong>

Judecătorii români s-au uitat peste toate actele medicale şi au ajuns la concluzia că „eventualele leziuni cerebrale ale inculpatului pot fi asociate consumului anterior de cocaină, dar ele nu l-au împiedicat pe acesta să își trăiască viața în societate”.

La finalul lui 2021, Curtea de Apel Bucureşti a decis și ea, ca și prima instanță, că procesul poate începe. CAB a susținut că nu sunt probe că Mario Iorgulescu suferă de o afecțiune care îl pune în imposibilitate de a participa la judecată.

Gino Iorgulescu. Foto: Agerpres

Gino Iorgulescu: „Fiul meu nu e fugar. De 3 ani stă internat în clinici”

- Domnule Iorgulescu, în ce stadiu se află procesul extrădării fiului dumneavoastră din Italia în România?

- Ce întrebări doriți să-mi puneți dumneavoastră?

- Avocații fiului dumneavoastră susțin că el nu ar putea face față unui proces în instanță? Este adevărat?

- Din documentele medicale și după cum se simte el, așa este. Medicii aceia nu sunt niște ageamii. Trei, patru grupe de medici l-au consultat și tratat, plus medicul desemnat de instanța italiană.

- Din aceste documente medicale reiese faptul că, deși fiul dumneavoastră se află sub tratament, starea lui de sănătate se agravează…

- I-au făcut multe investigații…Din păcate sunt momente în care fiul meu se simte bine, dar ele alternează cu perioade în care devine agresiv.

- Deci, n-ar putea veni în România, la proces?

- Fiul meu nu este fugar. Fiul meu este de 3 ani internat în clinici. Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva. Aici, în țară, nu i s-au făcut analize medicale complete, iar medicii din Italia l-au supus mai multor RMN-uri și CT-uri și au constatat că băiatul meu suferă de o afecțiune mai veche…De mic copil, el a fost foarte agitat și a suferit multe căzături și lovituri la cap…Repet, fiul meu nu e fugar. E internat în Italia.

Cât costă clinica privată din Italia

Clinica din Mantova unde Mario Iorgulescu se află acum, conform documentelor depuse de avocaţii lui la dosar, oferă servicii sociale, în baza unor contracte private.

Potrivit prezentării de pe site-ul clinicii, aici sunt internaţi adulții cu dizabilități care, temporar sau permanent, nu mai pot locui cu familiile lor. Instituția are o capacitate de 10 locuri, dintre care două în dormitoare single.

Anul trecut, clinica a primit două stele din partea Autorității de Garantare a Concurenței pe piața din Italia. O singură zi de cazare aici costă 135 de euro, masa fiind inclusă.

Beneficiarii participă la activități educaționale și de reabilitare, au o grădină şi o livadă în care muncesc şi fac terapie cu cai.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!