Stela Popescu s-a stins din viață fulgerător, în urmă cu doi ani, la vârsta de 81 de ani. Actrița a făcut un accident vascular, în timp ce se afla singură acasă și a fost găsită fără suflare, după 12 ore de la deces.
Pe 23 noiembrie, familia și prietenii îi pregătesc parastasul la Biserica Icoanei din Capitală.
De-a lungul anilor, Stela Popescu și-a ținut viața personală departe de ochii curioșilor și puțini sunt cei care știu ce povești de dragoste a trăit actrița, înainte de căsătoria cu Puiu Maximilian.
Un amănunt mai puțin cunoscut despre tatăl Mariei Marinescu a ieșit la iveală. Ion Marinescu a fost logodit cu regretata actriță Stela Popescu.
„Da, este adevărat. El abia terminase Medicina, eu eram prin anul doi de facultate. A fost o legătura foarte efemeră, pentru că el fiind la Timișoara, eu la București nu a continuat (relația – n.red). În entuziasmul iubirii, ne-am logodit.
A fost o legatură foarte draguță, dar scurtă, efemeră, care nu s-a finalizat. Eu m-am căsătorit mai târziu”, spunea Stela Popescu într-un interviu.
„Era prin anii… cred… ’58-’59… Ne-am mai văzut, dar foarte rar. Totdeauna s-a lăudat cu fata lui, a fost fericit, a avut o căsnicie frumoasă, nu știu de ce s-a rupt… A fost un bărbat frumos”, mai spunea Stela Popescu pentru ziare.com, citat de Ciao.ro.
Stela Popescu a plecat dintre noi în urmă cu doi ani, în urma unui accident vascular, lăsând în urmă multă tristețe. Alexandru Arșinel, partenerul de scenă al actriței, nu și-a revenit nici în ziua de azi după moartea bunei lui prietene și îi simte lipsa în fiecare zi.
„Au trecut doi ani de zile de când Stela nu mai este printre noi. Îmi lipseşte enorm! Şi ca parteneră de scenă, şi ca prietenă.
Stela întodeauna va reprezenta o persoană căreia îi simţi lipsa atunci când nu mai este. Simt nevoia de a juca şi de a discuta cu ea, de a mă întâlni cu oameni vizavi de ceea ce a însemnat ea, un adevărat stâlp al comediei româneşti”, a povestit pentru Click! Alexandru Arșinel.