Bărbații au fost descoperiți joi dimineață, în jurul orei 7.00, în punctul de trecere a frontierei Calafat, în momentul în care a fost verificat un autocamion, la volanul căruia se afla un cetățean turc în vârstă de 44 de ani.

Conform documentelor de însoțire a mărfii, autocamionul transporta centrale termice din Turcia pentru Ungaria.

În urma verificărilor preliminare, s-a constatat că șnurul asigurator al semiremorcii permitea deschiderea prelatei, fără a se deteriora sigiliul vamal, motiv pentru care s-a dispus efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport.

„Au fost descoperite în compartimentul de marfă al autocamionului, ascunse în saci de plastic și înfășurate în folie de aluminiu, două persoane de sex masculin”, transmite Poliția de Frontieră.

Este vorba de doi tineri, în vârstă de 24, respectiv 28 de ani, din Siria și Palestina, care s-au urcat în autocamion când se aflau pe teritoriul Turciei, fără a avea consimțământul șoferului.

Cei doi bărbați au declarat autorităților din România că intenționau să ajungă în Germania.

Cercetările vor fi continuate de către reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare, care i-a preluat, conform protocolului dintre cele două țări, pe cei doi cetățeni străini, pe șoferul autocamionului, dar și mijlocul de transport.

FOTO: Poliția de Frontieră

Citeşte şi:

Nord-coreenii, trimiși la muncă silnică, dacă se adună în grupuri mai mari de trei persoane

Un singur caz de COVID a băgat în carantină pentru o săptămână capitala Australiei, Canberra

O medalie olimpică de aur de la JO 2020 va fi înlocuită, după ce a fost mușcată de primarul din Nagoya

Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
PARTENERI - GSP.RO
Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
BREAKING: Iubita lui Reghecampf, atac dur la Anamaria Prodan. Corina s-a săturat și a făcut pasul necesar. Avem toate detaliile
Playtech.ro
BREAKING: Iubita lui Reghecampf, atac dur la Anamaria Prodan. Corina s-a săturat și a făcut pasul necesar. Avem toate detaliile
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Observatornews.ro
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Știrileprotv.ro
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute
PUBLICITATE
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute