Polițiștii de frontieră i-au descoperit pe cei doi asiatici pe Insula Șimian, după ce au trecut fraudulos frontiera din Serbia în România.

”Din declarațiile celor doi migranti, a rezultat că aceștia au părăsit teritoriul Serbiei în jurul orei 17:00, însoțiți de o a treia persoană, încercând să treacă fraudulos în România, peste fluviul Dunărea, cu ajutorul unor colaci pentru înot din material plastic.

La ajungerea în zona Insulei Șimian, au constatat că unul din membrii grupului a dispărut în apele fluviului Dunărea. S-a declanșat o acțiune de căutare a persoanei dispărute, cu ambarcațiunile aflate în misiune, împreună cu reprezentanții ISU Mehedinți, fiind informate autoritățile de frontieră vecine pentru dispunere de măsuri similare pe malul sârbesc al Dunării”, declară oficialii Poliției de Frontieră.

Celor doi li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii de frontieră, s-a stabilit că cei doi sunt cetățeni din Siria și Yemen, în vârstă de 20, respectiv 23 de ani.

Citeşte şi:

O româncă de 28 de ani lucrează la un satelit care va oferi internet comunităților izolate din Europa și Africa: “Vrem un viitor în care toți oamenii au acces la informație” (I)

Coronavirus în România, 22 august | Bilanțul ultimelor 24 de ore: 1.189 de cazuri noi și 37 de decese. Numărul persoanelor de la ATI a depășit 500

Imagini fără precedent de la Congresul PSD. Pandemia a lăsat liderii stingheri, într-o sală aproape pustiită

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
PARTENERI - GSP.RO
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
BREAKING: Anamaria Prodan a amenințat că se SINUCIDE? Detalii halucinante despre despărțirea de Laurențiu Reghecampf
Playtech.ro
BREAKING: Anamaria Prodan a amenințat că se SINUCIDE? Detalii halucinante despre despărțirea de Laurențiu Reghecampf
Surse: Incident între Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul a anunţat la 112 că îi este teamă să nu îşi facă singură rău
Observatornews.ro
Surse: Incident între Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul a anunţat la 112 că îi este teamă să nu îşi facă singură rău
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
HOROSCOP
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Știrileprotv.ro
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
ATENŢIE! VIDEO ŞOCANT. Filmarea cu accidentul teribil în care a murit celebrul sportiv
Telekomsport
ATENŢIE! VIDEO ŞOCANT. Filmarea cu accidentul teribil în care a murit celebrul sportiv
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)