Doi copii au fost loviți de o mașină în timp ce se aflau la săniuș, în Liteni, județul Suceava, micuții ajungând la spital.
Doi copii, de 11 și 12 ani, au fost accidentați de o mașină, sâmbătă după-amiază, în timp ce se dădeau cu sania la Liteni.
În timp ce conducea autoturismul pe strada Principală din orașul Liteni, ajuns la intersecția cu strada Teișor, un localnic de 26 de ani, a surprins și accidentat doi minori de 11 şi de 12 ani, ambii localnici, ce se deplasau pe sanie în șir și care, au pătruns în stradă, notează suceavanews.ro.
Copiii au fost duși cu ambulanța la spital.
Șoferul nu era băut, potrivit polițiștilor.