Accidentul s-a produs duminică la Honiara, capitala acestui arhipelag din Oceanul Pacific, şi cele două persoane au decedat după ce au fost transportate la spital, potrivit poliţiei locale.

Organizaţia caritabilă Norwegian People’s Aid (NPA), care dispune de o bază de date privind muniţiile neexplodate din Insulele Solomon, a confirmat că doi dintre lucrătorii săi au fost ucişi: britanicul Stephen “Luke” Atkinson şi australianul Trent Lee, potrivit Agerpres.

NPA a precizat că activităţile sale din Insulele Solomon au fost suspendate temporar în cursul anchetei asupra acestei explozii “devastatoare”.

Arhipelagul a fost scena unor lupte violente între forţele aliate şi cele japoneze în cel de-al Doilea Război Mondial. După încheierea conflictului o mare cantitate de obuze, mine terestre şi alte muniţii au fost abandonate acolo.

NPA lucrează împreună cu poliţia din Solomon pentru a studia amploarea problemei şi a pune la punct un program de colectare la scară naţională. Organizaţia subliniază că acest material militar ridică probleme de securitate şi degradează mediul înconjurător cu produse chimice.

“Muniţiile din conflict continuă să ucidă ori să rănească grav populaţia locală şi sunt utilizate pentru practici de pescuit distructive”, a comentat NPA.

“Armele explozive se găsesc frecvent pe şantierele de construcţie a vilelor, pe recifurile de corali, în ferme, păduri şi grădini de la periferie, unde copiii le găsesc şi se joacă uneori cu ele”, a adăugat organizaţia norvegiană.

Citeşte şi:

Cum a ajuns Costel Corduneanu, din sportiv de performanță, cel mai de temut interlop din România. Clanul lui, construit după modelul rakeților din fosta URSS

808 cazuri noi de COVID-19 în România, la un număr foarte mic de teste. 23 de oameni au murit

Cum s-ar putea atinge cu adevărat depolitizarea managementului spitalelor românești

Asta e „libertatea” care a dus la ruptura dintre Raluca și Walter Zenga?! Ce poze a „scăpat” pe net soția antrenorului
PARTENERI - GSP.RO
Asta e „libertatea” care a dus la ruptura dintre Raluca și Walter Zenga?! Ce poze a „scăpat” pe net soția antrenorului
BOMBĂ! Adriana Bahmuțeanu a publicat tratamentul împotriva COVID-19. Ce dau medicii pacienților, de fapt
PARTENERI - PLAYTECH
BOMBĂ! Adriana Bahmuțeanu a publicat tratamentul împotriva COVID-19. Ce dau medicii pacienților, de fapt
Horoscop 26 octombrie 2020. Capricornii caută consolare pentru supărările din ultima perioadă
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2020. Capricornii caută consolare pentru supărările din ultima perioadă
Care e cel mai nou simptom extrem de înșelător al infecției cu coronavirus. Ai putea suferi de Covid şi să nu îți dai seama
Știrileprotv.ro
Care e cel mai nou simptom extrem de înșelător al infecției cu coronavirus. Ai putea suferi de Covid şi să nu îți dai seama
Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou dezastru: "O perioadă întunecată". Ce se poate întâmpla în 2021
Telekomsport
Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou dezastru: "O perioadă întunecată". Ce se poate întâmpla în 2021