Doi sârbi au încercat timp de 20 de ani să devină părinți. Femeia a născut la 60 de ani, însă bărbatul a decis să o părăsească

Comentează
Arhiva foto

Doi sârbi au încercat timp de 20 zeci de ani să devină părinți. Atifa Ljajic a reușit într-un final acest lucru la vârsta de 60 de ani, însă atunci soțul ei a decis să o părăsească, relatează The Sun.

O femeie din Serbia a reușit să aibă primul copil la vârsta de 60 de ani. Atifa Ljiajic și-a dorit atât de mult să devină mamă încât a încercat acest lucru timp de două decenii. Ea a rămas însărcinată după cinci inseminări in vitro eșuate, iar, după două decenii de încercări, ea a adus-o pe lume pe fiica ei, Alina. În acel moment, femeia în vârstă de 60 de ani a aflat că va fi o mamă singură. Soțul ei, Serif Nokic (68 de ani) a decis să o părăsească pe femeie

El a fost alături de ea până în momentul nașterii, căci s-a temut pentru viața soției sale. Mai mult, Atifa a fost nevoită să se interneze cu trei luni înainte de a naște, pentru ca medicii să se poată asigura că totul decurge fără probleme.

Citește și: EXCLUSIV/ 10.000 de euro ca să ucizi un singur exemplar. România este un paradis al acestui tip de vânătoare

Ulterior, Serif i-a spus că nu mai vrea să continue mariajul, căci se teme că noul născut îl va ține treaz noaptea cu plânsetele sale. Întrebat despre decizia sa, bărbatul a spus că Atifa "a obținut ce și-a dorit". "Acum este fericită", a mai spus el.

Atifa o va crește singură pe Alina

Inițial, bărbatul s-a opus ideei ca Atifa să rămână însărcinată, însă ulterior a susținut această idee, mai ales că femeia își dorea nespus de mult să devină mamă. Chiar dacă soția sa a născut, Serif, care mai are copii dintr-un mariaj anterior, nu dorește să o recunoască pe fetiță, căci Atifa a apelat la un donator anomin.

Rămasă singură, Atifa a afirmat că o va crește pe Alina, chiar dacă salariul ei este unul mic. Femeia este muncistoare într-o fabrică de textile.

"Am știut că la vârsta mea este un risc mare, însă singura mea dorință a fost să am un copil și asta s-a întâmplat. Nu mă tem pentru viața mea deloc, căci Dumnezeu mi-a dat curaj. Niciodată nu m-am simțit mai bine", a spus proaspăta mamă.

Cea mai bătrână mamă din lume este considerată Daljinder Kaur, care a născut la vârsta de 72 de ani. Cea mai bătrână mamă din țara noastră este Adriana Iliescu. Femeia a născut la vârsta de 67 de ani, intrând atunci în Cartea Recordurilor.

Citește și: REPORTAJ/ Comuna care s-a vândut aproape în întregime străinilor. Şomajul e la el acasă, iar oamenii trăiesc mai mult din pensii

Foto: Arhivă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
MONDEN
Mihaela Rădulescu
15:15
Refugiul Mihaelei Rădulescu în perioada de doliu. Obiceiul pe care îl are de două-trei ori pe săptămână
Andreea Berecleanu
15:10
Andreea Berecleanu, mesaj emoționant de ziua fiului său. Imagini de colecție cu Petru din copilărie până în prezent
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Ultimele știri
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
16:00
Cursa cu taxiul autonom Tesla fără volan sau pedale a luat o întorsătură neașteptată: ce a pățit un pasager în timpul cursei
15:37
Anunțul făcut de Vlad Gherman după doi ani de căsnicie cu Oana Moșneagu. „Sunt etape noi. Acest nou capitol vine cu lecții de învățat”
15:16
Cum își câștigă Aris Eram banii. Fiul Andreei Esca nu mai are sprijin financiar de la părinți: „Am plecat de acasă”
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Plajă din Costinești cu mulți oameni care se bronzeză, înoată sau se plimbă de-a lungul țărmului pe nisipul fierbinte, 7 iulie 2024
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate