Doi șoferi români de TIR, amenzi cumulate de 45.000 de euro în Slovenia. Polițiștii le-au scos camioanele din circulație

Comentează
Fotografie cu doi ofițeri de control la frontieră inspectând partea din spate a unui camion la un punct de control vamal, în timp ce un alt ofițer observă din apropiere.

Doi șoferi români au fost opriți de poliția din orașul Koper din Slovenia și amendați cu peste 45.000 de euro, după ce au fost prinși transportând ilegal mărfuri periculoase, fără autorizații, cu marfă fixată necorespunzător și vehicule suprasarcină. Ambele camioane au fost retrase din trafic.

Doi șoferi români, amendați cu peste 45.000 de euro în Slovenia

Potrivit Poliției din Koper, primul camion era condus de un șofer român în vârstă de 47 de ani.

Vehiculul nu era înmatriculat, iar masa totală ajungea la 61,8 tone. Șoferul nu deținea permis pentru transport excepțional și nici echipamente sau documente pentru transportul mărfurilor periculoase. De asemenea, nu avea certificatul ADR, un document oficial care dovedește că șoferul este calificat pentru transportul de mărfuri periculoase în traficul rutier.

Controlul a mai arătat că marfa era fixată necorespunzător, vehiculul nu era marcat corespunzător, șoferul nu a efectuat pauza de odihnă zilnică obligatorie și a încălcat și semnalizarea rutieră pe ruta Kozina-Starod. Pentru toate încălcările constatate, camionagiului i-a fost aplicată o amendă de 3.900 de euro, iar companiei românești o sancțiune în valoare de 23.600 de euro.

Camioanele românești au fost scoase din circulație

Într-un caz similar, polițiștii au sancționat un alt șofer român, în vârstă de 38 de ani. Acestuia i s-a aplicat o amendă de 2.970 de euro, iar aceleiași firme românești i-a fost emis un proces-verbal de sancționare în valoare de 14.850 de euro, potrivit N1 Info.

Și în această situație, vehiculul cântărea 61 de tone, depășea lungimea maximă admisă, marfa era fixată incorect, iar șoferul nu deținea documente și echipamente obligatorii pentru transportul periculos.

Polițiștii au mai constatat existența unui tahograf de tip neconform și încălcarea semnalizării rutiere pe aceeași rută Kozina-Starod.

În final, autoritățile slovene au anunțat că ambele ansambluri rutiere au fost retrase din trafic.

Recent, camionul plin cu autoturisme al unui șofer român a fost scos definitiv din circulație în Germania, după ce polițiștii au descoperit zeci de defecțiuni grave, inclusiv frâne nefuncționale și șasiu rupt. Șoferul român de TIR a fost obligat să depună o garanție de 1.500 de eruo și este cercetat penal.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
23:00
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
21:14
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
23:15
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
22:47
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
22:44
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
22:39
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
21:50
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
21:31
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Zona portului Giurgiulești. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate