Vecinii au fost cei care au alertat autoritățile. Potrivit Observator News, cei doi bătrâni locuiau la etajul 3. Au urcat până la etajul 7 de unde au sărit în gol.
„În jurul orei 12:10, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 6 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că un bărbat și o femeie s-ar fi precipitat de la etajul 7 al unui bloc situat în sectorul 2”, a transmis Poliția Capitalei.
Medicii sosiți la fața locului au depus eforturi pentru a-i salva pe cei doi, însă au fost în zadar.
Trupurile celor doi vor fi transportate la INML în vederea efectuării necropsiei.
În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.
***
*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.
*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic puteți contacta hubul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă non-stop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro