Mohammed, un tânăr de 36 de ani, care s-a stabilit în orașul Derby din Marea Britanie, a cunoscut-o în martie 2016 pe El Hassan, o farmacistă de 32 de ani, prin intermediul site-ului matrimonial pentru musulmani singlemuslim.com.

Potrivit Curții penale centrale din Londra, femeia i-a trimis lui Munir Mohammed prin aplicația WhatsApp mesaje cu link-uri către site-uri în care se explica cum se produce ricinul, o toxină letală.

La rândul lui, bărbatul i-a trimis farmacistei înregistrări video cu membri ai organizaţiei jihadiste Statul Islamic care ucidereau prizonieri prin decapitare, împuşcare sau cu ajutorul explozivilor.

Procurorii susțin că cei doi tineri au fost „evident atraşi unul de altul prin sprijinul pentru ideologia violentă a Daesh (Statul Islamic – n. red.) şi pentru intoleranţa acestuia faţă de cei care nu sunt de acord cu viziunea sa”.

Munir Mohammed și El Hassan „au plănuit să ucidă şi să rănească oameni nevinovaţi din Regatul Unit şi aveau starea de spirit, metodologia şi aproape toate materialele necesare pentru ca Mohammed să comită un atentat”, a declarat procuroarea Sue Hemming, după pronunţarea sentinţei, conform sursei citate.

Reprezentanții forțelor antiteroriste din nord-estul Marii Britanii au stabilit că Mohammed şi El Hassan cumpăraseră o serie de articole suspecte şi documentaseră intens despre cum se produce peroxidul de acetonă şi ricinul.

Sursă foto: Twitter


Citește și EXCLUSIV/Prima generație din „Scoala vedetelor” se reunește după 23 de ani. În memoria ”tatălui” lor, Titus Munteanu!


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.