Opt cetățeni ruși adulți și doi copii au ajuns joi noaptea la Moscova, eliberați din țări occidentale la schimb cu 16 cetățeni străini și opozanți ai regimului care erau încarcerați în Rusia. Printre cei ajunși la Moscova se numără și Vadim Krasikov, un asasin condamnat pe viață în Germania. El a coborât primul din avion și a fost îmbrățișat de Vladimir Putin. „Doi ucigași la Moscova!”, scrie Bild despre acest moment, dezvăluind și că președintele rus a vrut cu orice preț să-l aducă acasă pe Krasikov.
VIDEO: Profimedia
Este un videoclip scurt, dar dezvăluie multe despre cât de important este „asasinul de la Grădina Zoologică” pentru Vladimir Putin. Joi seară, rușii au publicat imagini care îl arată pe Putin pe un aeroport din Moscova. A venit acolo personal pentru a saluta prizonierii, după schimbul istoric cu Occidentul. Ca alte momente organizate de Kremlin, este un teatru perfect pus în scenă, nimic nefiind lăsat la voia întâmplării.
Nici măcar care prizonier coboară primul din avion. Este Vadim Krasikov (58 de ani), asasinul care a ucis un oponent al regimului lui Putin, la Berlin, în 2019, și de atunci este închis în Germania, unde a fost condamnat la închisoare pe viață.
Krasikow poarta o bluză de trening neagră și o șapcă albastră. A coborât din avion și a fugit spre Putin, care îl așteapta. Putin l-a îmbrățișat și i-a șoptit ceva la ureche.
Îmbrățișarea este scurtă. Krasikov primește o strângere fermă de mână de la Putin și e lăsat să plece cu o palmă pe spate. Bild scrie că „nu așa se salută străinii, ci tovarășii, complicii, frații de arme”. Putin, fostul agent KGB, Krasikov, agentul FSB.
Familiaritatea dintre cei doi a devenit deosebit de clară în momentul în care au fost analizate celelalte saluturi ale lui Putin cu cei aduși din Occident. Următorul care a coborât din avion a primit doar o strângere rapidă de mână și un zâmbet puțin prietenos. Putin i-a salutat apoi pe ceilalți într-o succesiune rapidă.
„Bijuteria coroanei lui Putin pe care dictatorul și-a dorit-o cu disperare înapoi. Chiar și propaganda rusă subliniază cordialitatea dintre Putin și ucigașul de la grădina zoologică”, mai scrie Bild.
Agenția de știri de stat TASS a relatat momentul: „În cele din urmă, rușii care fuseseră anterior închiși în țările occidentale au început să coboare. Putin i-a salutat pe fiecare cu o strângere fermă de mână sau chiar cu o îmbrățișare, de parcă i-ar saluta pe vechii prieteni. În special, l-a salutat pe Vadim Krasikov, un rus eliberat din Germania, cu un gest atât de cald”.
Faptul că propaganda de stat nu minimalizează sau ignoră acest gest, ci îl subliniază în mod deliberat, arată clar cât de important a fost Krasikov pentru Putin. Și vrea ca toată lumea să știe asta.
După cum a aflat Bild, agențiile de informații occidentale presupun că Putin și Krasikov au un trecut comun și că ucigașul are cunoștințe care ar putea fi periculoase pentru președintele rus.
Un serviciu secret occidental presupune că dictatorul rus se temea că Krasikov ar putea dezvălui informații importante dacă ar mai fi rămas într-o închisoare germană, ca să se răzbune pe regimul de la Moscova pentru că nu l-a eliberat. Sau pentru a face o înțelegere cu autoritățile de la Berlin.
Mai exact, se suspectează că Krasikov ar fi putut juca un rol sensibil în ascensiunea lui Putin la putere, în anii 1990, și ar fi putut fi implicat în moartea unui politician care era considerat tatăl adoptiv politic al lui Putin.
E vorba despre Anatoli Sobceak, primul primar liber ales al orașului natal al lui Putin, Sankt Petersburg. Sobceak a fost în funcție din 1991 până în 1996 și a susținut cariera politică a lui Putin. O mână a spălat-o cealaltă: se spune că Sobceak l-a protejat pe Putin de dosarele de corupție, iar Putin și-a ajutat mentorul când a fost acuzat de luare de mită.
În acest timp, se crede că Krasikov a lucrat pentru cei doi politicieni aspiranți și a acționat împotriva oponenților lor politici.
Dar, în februarie 2000, la câteva săptămâni după ce Putin a preluat funcția de președinte, Sobceak a murit pe neașteptate. Cauza oficială a morții, un atac de cord, nu a fost niciodată dovedită. Rudele lui Sobceak au sugerat că politicianul rus a fost ucis.
Potrivit presei germane, Krasikov, care are 58 de ani, este un fost angajat al unității speciale FSB Alpha, care a sosit în Germania în 2019 cu un pașaport fals pe numele de Vadim Sokolov. Potrivit parchetului german, pe 23 august 2019, la Berlin, Krasikov s-a deplasat cu o bicicletă în spatele lui Zelimhan Hangoșvili, care a participat la cel de-Al Doilea Război Cecen de partea separatiștilor, și a tras trei focuri de pistol. Hangoșvili a fost ucis pe loc.
Moshu 02.08.2024, 19:48
Mai draga,am avut curiozitatea sa vizionez si filmuletul si...surpriza,ce spune autorul articolasului astuia-i o minciuna gogonata,pt ca i-a imbratisat aproape pe toti,mai putin ultimii doi...deci...poovesti vinatoresti !!
VardyParty 02.08.2024, 20:02
Joi seară, americanii au publicat imagini care îi arată pe Biden si Harris pe un aeroport din SUA. Au venit acolo personal pentru a saluta prizonierii, după schimbul istoric cu Rusia. Ca alte momente organizate de Casa Alba, este un teatru perfect pus în scenă, nimic nefiind lăsat la voia întâmplării.
cataliin72 02.08.2024, 20:38
In lipsa de ”succesuri” ucrainiene publicam articolase jenante:))
iulianc22 02.08.2024, 20:39
e normal ca un camarad sa isi ajute alt camarad - ce a facut acel rus e un serviciu patriei sale iar tara sa nu al uita ....PUtin a trimis un mesaj extrem de puternic fiind atat ace ordial cu acel asasin kgb - orice s-ar intampla Rusia e linga voi. si va fi cu voi pana la capat.... apoi acel pilor de mig care a dezertat cu elicopterul si a ucis cei doi camarazi..iarasi un mesaj...impuscat de 12 ori si calcat de masina de cateva ori...cati au mai dezertat de atunci?..... indiferent ce spuneti Putin e un presedinte care isi apara interesele tari sale.....media din romania spune ce vrea cel care plateste, informatii manipulate, in directia pro UE/SUA... nimic despre interesul national al Romaniei care ar putea sa deranjeze jafurile resurselor naturale ale tarii.
teodor51 02.08.2024, 20:52
E plin de comentaci pro-rusi pe aici! Trolii lui Putin.