Deși în anul 2002 era doar o ruină, Moara Veche din satul sibian este acum locul din care zilnic ies sute de pâini tradiționale. Totul a fost posibil după ce două familii au decis să se asocieze și să o transforme.

Luijza Boldizsár a crescut printre brutari, părinții săi având o brutărie, iar în 2002, alături de soțul ei, s-a mutat de la Cristuru Secuiesc (Harghita) pe Valea Hârtibaciului, la Hosman. După un timp, cei doi soți s-au împrietenit cu Gabriela și Joachim Cotaru, iar împreună s-au gândit cum ar putea să salveze moara cea veche din localitate, notează Turnul Sfatului.

”Am aflat de această moară veche care era de vânzare. Motorul cel vechi era încă acolo și tot ne-am gândit ce ar trebui să facem ca să o salvăm. Moara exista, dar era o ruină. Și dacă totuși este și o moară, am zis să facem și o brutărie. Au fost opt ani foarte grei”, povestește Luijza Boldizsár.

De la cumpărarea morii și până la transformarea acesteia într-o brutărie au trecut câțiva ani în care cele două familii au depus eforturi fizice și psihice, dar într-un final, în vara anului 2010, brutăria sub numele „Moara Veche” de la Hosman era pregătită să prepare produse de panificație ca pe vremea bunicilor.

Deși planurile de început spuneau că pâinea pregătită aici va fi doar pentru prieteni și apropiați, în timp lucrurile au luat amploare, pâinea fiind livrată în mai multe localități.

„Brutăria nu este mare, numai că situația a scăpat de sub control și prin prieteni și cunoștințe au început oamenii să ceară de la noi pâine. A trebuit să ne autorizăm și să facem niște schimbări. Între timp au venit și angajații”, povestește brutăreasa.

brutarie4

Toate produsele de la Moara Veche se fac în mod tradițional, fără adaosuri și conservanți, iar brutăreasa spune că pâinea nu o poate face fără plămădeală, de aici venind și gustul puțin acrișor al acesteia.

„Nici nu știu cum pot alții să frământe fără plămădeală. Câtă drojdie folosesc în comerț la un malaxor de făină, noi folosim într-o săptămână. Plămădeala este un aluat care rămâne de la aluatul vechi, pe care îl refolosim”, explică Luijza.

Pe lângă tradiționala pâine din apă, sare și făină, se prepară și pâine cu cartofi, cu semințe sau chiar cu nucă, la cerere. În preajma sărbătorilor, și nu numai, la Hosman se prepară prăjituri și cozonac. Toate cu ingrediente naturale. Laptele, ouăle și nucile le procură direct de la producător, iar cremele lipsesc cu desăvârșire. Nucile și dulceața, în schimb, sunt la putere.

La Hosman, pâinea se coace o oră și 20 de minute într-un cuptor pe lemne, iar termenul acesteia de valabilitate poate depăși opt zile. Prețurile pornesc de la 4,5 lei pentru o pâine cu tărâțe de 700 de grame și pot ajunge până la opt lei pentru o pâine cu semințe.

Sursa foto: turnulsfatului.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.