Donald Trump a emis ordonanţa prezidenţială care dă unde verde ridicării zidului între SUA și Mexic, în cursul unei ceremonii desfăşurate la Departamentul pentru Securitatea Internă, potrivit presei americane, citate de Mediafax. Președintele american a spus că lucrările vor începe în câteva luni, iar costurile vor fi suportate în proporție de 100% de Mexic.

Inițial,  lucrările de construcţie a zidului de frontieră vor fi suportate de SUA. „Dar lucrările vor fi rambursate ulterior din orice tranzacţie comercială am avea cu Mexicul. Pot să spun doar că se va plăti. Va fi într-o formă, poate într-o formă complicată. Ceea ce fac este benefic pentru Statele Unite. Va fi foarte benefic şi pentru Mexic. Vrem un Mexic foarte stabil şi solid”, a precizat Donald Trump.

Ridicarea zidului la granița cu Mexicul a fost una din temele de campanie ale lui Donald Trump. Deși acesta a insistat de-a lungul întregii campaniei că țara vecină va plăti toate costurile, președintele mexican Pena Nieto a exclus încă din eventualitatea ca Mexicul să finanțeze construcția zidului dorit de Donald Trump.

Citește și: Analiză | Cum și-a schimbat Donald Trump atitudinea după ce a fost ales președinte

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.